x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Dorina Lazăr este din nou director al Teatrului Odeon

Dorina Lazăr este din nou director al Teatrului Odeon

01 Apr 2021   •   16:41
Dorina Lazăr este din nou director al Teatrului Odeon

Dorina Lazăr este din nou managerul Teatrului Odeon, anunță primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care precizează că a semnat dispoziția după ce instanța de judecată a decis acest lucru încă de anul trecut, dar vechea administrația a refuzat să pună în aplicare hotărârea judecătorească.

„Am semnat ieri (miercuri - n.r.) dispoziția privind reintegrarea doamnei Dorina Lazăr pe postul de manager al Teatrului Odeon, aflat în subordinea Primăriei Capitalei. Dorina Lazăr a fost demisă abuziv din această funcție în 2017, iar anul trecut a câștigat procesul cu primăria pe această speță. În ciuda deciziei definitive a instanței, fosta conducere a PMB n-a făcut nimic pentru a pune în aplicare hotărârea judecătorească, lucrurile trenând excesiv”, transmite Nicușor Dan.

Primarul general al Capitalei precizează că a vorbit la telefon cu Dorina Lazăr și i-a dat vestea că se poate întoarce la Teatrul Odeon.

„Am vorbit astăzi la telefon cu Dorina Lazăr și m-am bucurat să-i pot da vestea bună pe care o aștepta de atâta vreme: începând de azi (joi - n.r.), este din nou managerul Teatrului Odeon. Îi doresc mult succes”, conchide Nicușor Dan.

×
Subiecte în articol: dorina lazăr