x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Mălăele, premiat

Mălăele, premiat

23 Noi 2010   •   19:32
Mălăele, premiat

138962-horatiu-malaele.jpgCel mai nou rol realizat de Horaţiu Mălăele – din spectacolul “Dineu cu proşti” de Francis Veber, regizat de Ion Caramitru pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti – i-a adus cunoscutului actor Premiul de Excelenţă acordat de juriul Festivalului de Dramaturgie Contemporană încheiat recent la Braşov. Deşi spectacolul a avut câteva reprezentaţii şi la sediu, premiera oficială cu “Dineu cu proşti” are loc vineri. Alături de Horaţiu Mălăele joacă Şerban Ionescu, Medeea Marinescu, Costina Ciuciulică ş.a. La Festivalul de la Braşov au mai fost premiaţi: Emilia Popescu pentru rolul Martha din “Cui i-e frică de Virginia Woolf” şi Ştefan Bănică  pentru rolul George din acelaşi spectacol al Teatrului de Comedie, dar şi alţi actori precum Vlad Zamfirescu, Iulia Popescu, Mirela Oprişor, regizorul Radu Afrim. Juriul a acordat un premiu special spectacolului Teatrului Act “Dumnezeul de a doua zi”de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga.

×
Subiecte în articol: arte teatru premiu Horatiu Malaele