x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Ultimul roman-vedetă din Franța, publicat în timp record în ediție românească  

Ultimul roman-vedetă din Franța, publicat în timp record în ediție românească  

de Magdalena Popa Buluc    |    19 Mai 2022   •   08:20
Ultimul roman-vedetă din Franța, publicat în timp record în ediție românească   

Cea mai tainică amintire a oamenilor, de Mohamed Mbougar Sarr, romanul recompensat în 2021 cu Prix Goncourt, cea mai importantă distincție literară din Franța, a apărut recent în ediție românească, la mai puțin de jumătate de an de la anunțarea premiului în Hexagon.

 

Publicată în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M, în excelenta traducere a scriitorului O. Nimigean, ediția românească a plecat zilele acestea către librăriile din întreaga țară.

Lansat la finalul verii anului trecut, romanul lui Mohamed Mbougar Sarr a fost unul dintre titlurile-vedetă ale cunoscutului boom editorial al fiecărei toamne în Franța, La Rentrée Littéraire. Presa culturală din întreaga țară a primit apariția cărții cu un entuziasm unanim: „o declarație de dragoste pentru literatură” (Lire), „o carte mare, o bijuterie de măiestrie literară care te încântă, te copleșește, te urmărește” (L’Express), „o pasionantă și derutantă trecere printr-un mozaic de mărturii, de relatări și documente, care este, de asemenea, un roman inițiatic” (Libération).  

Inspirat din ce a văzut Parisul în 1968

Cea mai tainică amintire a oamenilor spune povestea lui Diégane Latyr Faye, tânăr scriitor senegalez care, în 2018, descoperă la Paris o carte mitică, editată în 1938, Labirintul neomenescului. Nu se mai știa nimic despre autor, numit în epocă „un Rimbaud negru”, după scandalul declanșat de apariția romanului său. Diégane pornește, fascinat, pe urmele misteriosului T.C. Elimane, confruntându-se cu marile tragedii care au fost colonialismul și Holocaustul.

Fără să piardă firul anchetei sale, Diégane frecventează la Paris un grup de tineri scriitori africani, care își dispută ideile, beau, fac dragoste și se întreabă despre necesitatea de a crea în condițiile exilului. În vârtejul acestei căutări, Diégane se va apropia de două femei: sulfuroasa Siga, deținătoarea unor secrete despre Elimane, și energica fotoreporteră Aïda.

Povestea, descrisă ca o reflecție asupra legăturilor dintre ficțiune și realitate, este un ecou al experienței reale a scriitorului malian Yambo Ouologuem, care în 1968 a devenit primul african câștigător al unui alt premiu literar francez celebru, Prix Renaudot, dar care a fost ulterior acuzat de plagiat, a fugit din Franța și a dispărut din viața publică.

Cioran, Eliade, Rebreanu - descoperiți în Senegal

La câteva zile de la decernarea premiului, Mohamed Mbougar Sarr a transmis un mesaj cititorilor din România, în care a vorbit și despre relația sa cu literatura română contemporană: „Am descoperit literatura și gândirea românească în Senegal, prin intermediul lui Cioran, apoi al lui Mircea Eliade. L-am descoperit apoi pe Liviu Rebreanu, ale cărui mari romane – Pădurea spânzuraților și Ion – m-au impresionat și m-au marcat profund. Acum îl citesc pe Mircea Cărtărescu, pe care îl consider unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii”.
 

Mohamed Mbougar Sarr, născut în 1990 în Senegal, a absolvit studiile militare la prestigiosul Prytanée Militaire de Saint-Louis din Senegal. După mutarea în Franța, este admis la École des hautes études en sciences sociales (EHESS), unde studiază literatură și filosofie.

×