Să ai ceva de spus

A îndrăgit-o încă de mică. Mai târziu, i-a admirat muzica şi a recunoscut că este o valoare.

Mădălin Voicu a fost alături de Anca Parghel chiar din copilărie. I-a cunoscut foarte bine familia, iar acum are legături strânse cu copiii artistei.

"Toată lumea ştie exact ceea ce a fost şi ce a realizat. Anca Parghel este o reprezentantă de seamă a muzicii bune, de calitate. Recunoaşterea ei, ce-i drept, este mai mult pe plan internaţional. Avea foarte mult bun-simţ, era inimoasă, sufletistă, responsabilă, modestă, corectă... avea toate calităţile. Nu era doar un personaj, ci o personalitate", mărturiseşte Mădălin Voicu.

CALITATE ÎN MUZICĂ. Pentru Anca Parghel muzica a însemnat totul. O parte de viaţă, un mod de a trăi, un leac pentru suflet. "Din punctul meu de vedere, continuă Mădălin Voicu, a fost tipologia omului de cultură. Mai mult, este un fel de a spune «aşa da!». Muzica - cea care i-a alcătuit viaţa Ancăi Parghel - este un liant, o legătură cu sufletul oamenilor. Nu ştiu dacă asta coincide cu educaţia şi cultura fiecăruia. Arta, muzica nu este pentru toţi. Anca Parghel a avut calitate în muzică, nu cantitate. În ceea ce priveşte arta... ea poate să însemne şi pictura, baletul, muzica instrumentală, vocală...", nu ştiu dacă coincide cu educaţia şi cultură fiecăruia, ea reprezintă ceea ce înseamnă calitate în muzică, nu cantitate... orice înseamnă pictură, balet, muzică instrumentală, vocală."

REPERE CONSISTENTE. Deşi a fost mai puţin înţeleasă în industria muzicii romăneşti, Anca Parghel a fost extrem de apreciată. "La noi, cultura şi educaţia sunt oile negre ale societăţii. Se cultivă în continuare ce e prost, nu ce e de calitate. Din păcate, aşa funcţionează sistemul la noi, suntem lipsiţi de repere consistente. Repet, şi o fac cu cea mai mare mândrie, Anca Parghel este un model pentru toţi cei care au fost de vârsta ei şi pentru cei care vin acuma din urmă. Dacă eşti profesionist, poţi să-ţi spui cuvântul. Şi se cunoaşte când ai un cuvânt de spus", încheie Mădălin Voicu.

SACRIFICII. Anca Parghel a demonstrat de nenumărate ori că ştie să lupte cu adevărat. Dovada a făcut-o strălucita ei carieră atât în ţară, dar mai ales în străinătate. Acolo, peste hotare, publicul o primea de fiecare dată cu ropote de aplauze. Pianistă desăvârşită, înzestrată cu o voce de-a dreptul impresionantă, pedagog şi profesor, mamă şi soţie, Anca Parghel a ştiut că muzica înseamnă viaţă. Iar viaţa reprezintă un şir lung de renunţări şi sacrificii.

Contactul cu jazzul, pe care l-a avut încă din copilărie, i-a marcat definitiv existenţa. Ei şi întregii familii! De acolo, a fost propulsată într-o lume nouă şi foarte interesantă. Punctul de plecare în carieră l-a avut la Iaşi, după examenul de la Conservator. Atunci, artista avea să-l cunoască pe Ioan Baciu Junior... un om care i-a schimbat destinul. Deşi făcea canto, Anca Parghel cocheta deja cu muzica jazz, chiar dacă nu cunoştea încă suficiente date despre aceasta. Cu Ioan Baciu a lucrat serios, a ascultat multă muzică jazz şi a studiat fiecare detaliu legat de acest gen de muzică, faţă de care simţea o atracţie irezistibilă.

PROPRIILE LIMITE. Astfel a descoperit diferenţele dintre muzica clasică şi muzica jazz. Prima, susţinea artista în multe dintre interviurile acordate, o ajută să-şi ordoneze lucrurile, să-şi formeze o atitudine stilistică variată, în timp ce a doua, jazzul, o considera o muzică de creaţie, un factor determinant pentru spiritul creativ, dornic de a-şi depăşi propriile limite.