x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un tovarăş de viaţă ideal

0
Autor: Luminita Ciobanu 31 Mar 2008 - 00:00

Sunt căsătoriţi de 27 de ani. Chiar dacă la început nu l-a prea plăcut, soţia interpretului spune că destinul i-a adus omul potrivit.

Sunt căsătoriţi de 27 de ani. Chiar dacă la început nu l-a prea plăcut, soţia interpretului spune că destinul i-a adus omul potrivit.

Doamna Leni Sinulescu, soţia îndrăgitului interpret, îşi aminteşte cu umor de vremea în care nici nu voia să audă de Benone Sinulescu: “Studentă fiind, noi nu aveam la vremea respectivă nici măcar un magnetofon în căminul în care locuiam. Aveam o staţie de amplificare care avea difuzor în fiecare cameră. Şi, invariabil, în fiecare zi la ora 17:00  se difuza o melodie pe care Benone o cânta: «Una este România», un cântec de folclor nou.

 

Întâmplare amuzantă. La vremea respectivă nu prea ascultam muzică populară, deşi nu-mi era străină muzica populară preferam muzica uşoară a acelei perioade. Într-o sâmbătă după-amiază am adormit. Când dormeam cel mai bine au deschis staţia. Difuzorul era chiar deasupra patului meu. M-am ridicat foarte supărată şi mi-am apostrofat colegele: «Daţi-l dracului pe scapetele ăsta! Nu mă scol în fiecare dimineaţă cu aceleaşi cântece?! Acum, şi când dorm după-amiaza, să nu fiu liniştită?». Dar... uite că viaţa îţi rezervă nişte surprize pe care nici nu le vei bănui!”, exclamă distinsa doamnă Sinulescu.

 

Destin. “Ne-am cunoscut cu totul şi cu totul întâmplător. N-aş fi crezut vreodată că am să-l cunosc, pentru că aveam cercul meu de cunoştinţe la Galaţi, unde am rămas câţiva ani după ce am terminat facultatea.

Pe vremea când eram elevă la liceu, în paralel cu liceul, am fost şi la Şcoala sportivă, la echipa şcolară de baschet. N-am făcut însă baschet de performanţă. Iubind acest sport, l-am cunoscut pe fostul soţ al Ilenei Sărăroiu, Mircea Câmpeanu. Cu ocazia unui spectacol pe care Ileana Sărăroiu urma să-l susţină la Galaţi, am sunat-o să o invit la mine pentru că era singură în oraş, a doua zi de Paşti. Iar ea mi-a spus: «Te superi dacă vin şi cu Benone?». Şi… aşa l-am cunoscut pe soţul meu.

Ne-am împrietenit după aceea, am rămas amici. Ba, chiar, negăsindu-se o serie de lucruri, care se procurau doar prin diferite relaţii pe la casele de comenzi, l-am rugat pe el să mă ajute să achiziţionez în special articole de cosmetică. Mai vorbeam la telefon din când în când. Iar în timp, după câţiva ani, s-a legat...”, îşi aminteşte zâmbind doamna Sinulescu.

 

Călătorii. “Am avut numeroase întâmplări frumoase de-a lungul anilor... Facem foarte multe călătorii şi în ţară, şi peste hotare. Am văzut foarte multe ţări. Cel mai puţin am ieşit înainte de Revoluţie, când nu se prea putea pleca. Prin anii ’84-’85 am reuşit să-l însoţesc în Iugoslavia. Am mai fost în Rusia, tot înainte de ’89. Am căutat atunci să vedem tot ce se putea vedea în materie de artă, marea mea pasiune. Cred că m-am născut cu această pasiune. Părinţii mei m-au dat şi la pian puţin, şi la pictură, dar n-am fost o desenatoare deosebită. Dar mi-a plăcut. Iar peste ani am încercat să fructific această pasiune. În afară de muzee, am vizitat şi magazine cu obiecte de artă, în special artă veche. De fiecare dată când călătorim într-o altă ţară, dacă regăsesc în magazinele de profil opere care-mi plac şi dispun de banii necesari, le cumpăr”, povesteşte doamna Sinulescu.

Statele Unite ale Americii. “De când m-am pensionat pot să plec mai mult să-l însoţesc în turnee”, continuă soţia artistului, recunoscând totodată că din pricina serviciului, cu ani în urmă, nu a putut să-l însoţească de prea multe ori. “L-am însoţit şi nu prea, pentru că eram la serviciu. După Revoluţie, prin anii ’90, lucram la un institut de cercetări, am plecat pentru o lună în America. Am plecat cu viză multiplă, pentru că ştiam că Benone va avea o serie de spectacole în Canada, iar eu îmi doream extrem de mult să văd Cascada Niagara. Din cauza programului nu m-am putut duce. Şi… abia peste ani am reuşit să văd Cascada Niagara. Când se ivea câte o portiţă şi mă puteam strecura să merg cu el, mă mai duceam. Sau îmi luam o lună concediu.”

 

Preocupări comune. În viaţa de zi cu zi, Leni şi Benone Sinulescu sunt oameni obişnuiţi, cu aceleaşi tabieturi şi preocupări. Fiecare face în casă ceea ce trebuie făcut. “Nu-mi place termenul de vedetă, care îmi repugnă. El acasă este un om obişnuit. Eu m-am căsătorit cu omul, nicidecum cu artistul Benone Sinulescu. Este un om foarte generos şi un tovarăş de viaţă nemaipomenit. Este omul pe umărul căruia oricând pot să mă sprijin. În momentele grele, întotdeauna mi-a fost alături. Este un tip vesel şi un om foarte optimist!”, încheie doamna Leni Sinulescu.

Citeşte mai multe despre:   sinulescu,   benone sinulescu 31 martie 2008

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de