x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Celelalte Cuvinte Aliat şi inamic

Aliat şi inamic

24 Noi 2008   •   00:00

Potrivit lui Călin Pop, "prietenul" lor, calculatorul, era şi "duşmanul" ce permitea copierea şi răspândirea muzicii gratuit pe internet.



Călin susţine, pe de altă parte, că există şi avantajul ca o persoană să se înregistrezee când avea timp şi chemare, fără să o grăbească nimeni, stând cu ceasul în mână şi contorizându-i orele de înregistrare. Publicitatea era tot mai prezentă şi tot mai multă în mass-media. Oamenii erau bombardaţi, chiar la modul agresiv, cu reclame comerciale. Pop este de părere că televiziunea şi filmele se bazează pe efecte speciale virtuale, tot mai des folosite, în timp ce muzicienii depindeau şi depind de mijloace de  telecomunicaţii tot mai sofisticate, precum telefonia mobilă şi Internetul.

ARTĂ VS KITSCH. Călin Pop consideră că pentru oamenii obişnuiţi efectele secundare ale supertehnologizării, ale manipulării comerciale constau în  alterarea, deteriorarea şi denaturarea sentimentelor, o tendinţă de izolare individuală şi lipsa unui sistem de valori, a unor puncte de reper solide şi clare, ajungându-se uşor la devierea artei spre kitsch, a naturalului spre artificial, a profundului spre superficial. Acestea au fost concluziile membrilor grupului despre epoca în care trăiau, despre ce se-ntâmpla în jurul lor, dând naştere conceptului unui nou material, NOS (New Old Stock), a cărui înregistrare a început în 2000. Era prima experienţă de acest gen: înregistrarea şi experimentarea unor idei, sunete etc. fără limite de timp. Au experimentat circa doi ani. Deoarece programele nu erau atât de evoluate ca în prezent, a fost nevoie de timp pentru a face ca noul material să sune bine.

ABSENŢĂ. Până în 2003 trupa nu a mai apărut pe scenă. În primul rând pentru că nu prea existau cereri (în locuri şi cu organizări serioase), iar în al doilea rând, deoarece membrii formaţiei doreau să termine şi să finiseze materialele. În perioada respectivă se petreceau lucruri un prea plăcute pentru băieţi. Ei auzeau oamenii (mai ales fanii) întrebându-se dacă mai existau, dacă nu cumva întrerupseseră activitatea şi se desfiinţaseră. Ei au crezut întotdeauna în ceea ce făceau, indiferent dacă publicului îi plăcea sau nu ceea ce cântau. Erau conştienţi că ei aduseseră spectatorii după trupă şi nu publicul îi determinase să cânte într-un anumit fel. Erau convinşi că urma să vină şi ziua în care puteau ieşi din nou "la lumină". Înregistrările s-au încheiat la jumătatea lui 2002, iar în 2003 Celelalte Cuvinte au găsit un producător interesat de activitatea trupei, Intercont Music, semnând un contract de producţie a pieselor înregistrate.

×
Subiecte în articol: celelalte cuvinte