Între realitate şi ficţiune

Cristian Vasile a făcut furori cântând la restaurantul "Roata lumii". A fost unul dintre trubadurii Micului Paris. "Ultimul", spunea Ion Vasilescu.

Aşa cum "Trista Duminică", languroasa şi macabra melodie a sinucigaşilor a fost un plagiat după romanţa compusă de Ionel Fernic, "Ţiganca" : "E Riţa, fecioara cu ochii sprinţari, / Cu sâni ca de piatră..." şi a fost cântată atât de frumos, tot aşa, celebrul "Zaraza" este un plagiat după un tango din America de Sud - din Uruguay se pare. Nu era numit plagiat ci un fel de import, un tango importat. Vocea lui de tenor a onorat tangoul iar casele de discuri din Europa au fost foarte interesate de cântăreţul bucureştean.

Zaraza este numele unei femei. Frumoase, bineînţeles. O femeie care îi făcea pe bărbaţi să se cutremure : "Când apari seniorita în parc pe-nserat/ Curg în juru-ţi petale de crin/ Ai în ochi patimi dulci şi luciri de păcat/ Şi ai trupul de şarpe felin".

POVESTE. Tangoul e în general tulburător dar "Zaraza" a iscat o seismică a patimii. Un scriitor atât de maliţios, atât de atent la mişcările Levantului, înamorat, nu putea să nu prindă-n "insectar" această isterie "tango-amoroasă".

Îmi place mult cum scrie Mircea Cărtărescu. Şi faptul că el a fost interesat de "Zaraza" m-a făcut şi pe mine să fiu. Nu ştiu de ce cred că Mircea Cărtărescu a văzut ceva nevăzut, ceva pervers şi erotic. E limpede că avem nevoie de poveşti, de basm, de anecdotică. Şi, astfel, în "De ce iubim femeile ?" Mircea Cărtărescu "a canavat" o poveste, a împletit destine pătimaşe, folosind oameni care au trăit şi pe care i-a încadrat într-o oarecare ficţiune. A pus în povestea lui întâmplări adevărate şi născociri. Doamne, ce mi-a plăcut! Dar îi şi simţeam voluptatea şi picanteria, bucuria de a reface şi a repara erori de destin.

Lumea ar fi avut nevoie de isterii de dragoste. Cum n-a existat o Zaraza care să-l fi iubit pe unul şi să nu-l fi iubit pe altul. "Păi, să o creăm", şi-a spus acest extraordinar scriitor. Mie mi se pare un mare compliment adus acestor cântăreţi precum Cristian Vasile şi Zavaidoc... felului în care au intrat ei în conştiinţa populară a anilor nebuni. Mircea Cărtărescu reface atmosfera bucureşteană din punctul culminant al istoriei oraşului aducând-o falnic pe frumoasa ţigancă Zaraza. Spune el că Zaraza înseamnă "Minunata" în limba ţigănească. Citind despre "Zaraza" lui Cărtărescu eu am aflat totul despre melodie, despre anii aceia nebuni, despre grădinile de vară Raşca, Oteteleşanu, Cărăbuş, Bordei despre spectacolele circului Sidoli, care atrăgeau publicul chiar şi pe cel din străinătate. Dar mai ales am aflat despre cum cânta Cristian Vasile la "Vulpea Roşie" şi despre aplauzele nebuneşti cu care era răsplătit. Cărtărescu spune: "Tangourile lui Cristian Vasile sunt atât de neobişnuite, au o linie sonoră atât de originală şi de mişcătoare..."

Îl aseamănă cu Gardel şi cine are o cât de cât informaţie despre tango şi povestea lui, îşi dă seama ce compliment grozav i-a făcut lui Cristian Vasile. Zaraza mi se pare atât de captivantă, mai ales cu "sâmburele de neobişnuit" care stă ascuns "în camera obişnuitului" cum scrie pe coperta cărţii. "Zaraza" lui Cărtărescu este un omagiu adus unui minunat tenor, cântăreţ de muzică uşoară, care a uimit şi ne uimeşte şi astăzi prin acea undă de EROTISM din vocea lui, ca şi prin sinceritatea interpretării.

ENIGMĂ. După ce citeşti povestirea te duci repede să-l asculţi pe Cristian Vasile şi să te bucuri şi să înţelegi că e un adevărat omagiu cu tot finalul sinistru pe care l-a descris scriitorul. Cristian Vasile a avut într-adevăr un sfârşit trist însă n-a mâncat cenuşa iubitei sale. Şi-a trăit viaţa din plin. A iubit dar n-a fost iubit pe măsură. Iar între Zavaidoc şi Cristian Vasile n-a existat nici o duşmănie. Ei nu aveau răutăţi. Se respectau.

Cât despre Zaraza, rămâne o enigmă nedescifrată, o poveste închinată uneia dintre multele iubite pe care Cristian le-a avut. Să fi fost Francesca? Să fi fost Maud Mary?

N-are nici o importanţă. Zaraza, spune scriitorul, a fost "Lili Marlene a Bucureştiului." Poate că invenţia e invenţie şi povestea e poveste. Dar pe cine mai interesează dacă melodia e a noastră şi ne picură-n ureche atâta "Erotic"?