x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Dem Rădulescu Tragedianul Dem

Tragedianul Dem

de Miron Manega    |    18 Mai 2009   •   00:00
Tragedianul Dem

Lecţia fundamentală pe care le-a predat-o Dem Rădulescu studenţilor săi era următoarea: ai pornit pe un drum - îl duci până la capăt! Nu accepta jumătăţile de măsură, nu accepta întârzierile, nu accepta chiulul.

Era un fel de profesor de atitudine, extrem de exigent şi foarte profund. Aşa şi-l aminteşte Maia Morgenstern, fosta lui studentă din promoţia 1981-1985. "În plus - povesteşte actriţa - avea un curaj nebun. Să nu uităm că eram în perioada «Cântării României», la care, se ştie, mulţi şi-au adus benevol contribuţia. Dem Rădulescu avea, în legătură cu asta, o atitudine clară şi fermă. Spunea: «La un medic amator te-ai duce, să te opereze de apendicită? Dar la un stomatolog amator, să-ţi scoată o măsea?... Atunci de ce te-ai duce să vezi un spectacol cu amatori? Nu e la fel de periculos?»"

OMAGIALE. Deci el nu accepta amatorismul de la "Cântarea României" şi o spunea cu voce tare. Odată, ca să se amuze, s-a oferit să participe la festivităţile aniversare ale "conducătorilor iubiţi": "Domne, vreau să recit şi eu o poezie patriotică la Omagialele astea. - Ieşi afară, Bibanule!, i-au răspuns. Vrei să ne nenoroceşti, să creadă ăştia că e act de sabotaj?".

"Era un geniu al comediei - subliniază Maia Morgenstern. În acelaşi timp, Dem Rădulescu avea o mare şi profundă cunoaştere a tragediei în general şi a tragediilor shakespeariene în primul rând. Cele mai importante lecţii despre tragedie de la el le-am învăţat. Ţin minte că l-am văzut în «Ploşniţa» lui Maiakovski şi am fost uluită de cum reuşea să fie zguduitor de tragic şi irezistibil de comic exact în acelaşi timp. Era râsu-plânsu perfect."

 

"Relaţia cu Dem Rădulescu a fost extrem de intensă, ca relaţie de la student la maestru. Relaţia presupunea, pe de o parte, foarte multă încredere din partea ambilor şi foarte multă căutare din partea studentului - a mea, adică, pentru că eu mă căutam pe mine, îmi căutam drumul"
 Maia Morgenstern

 

Un nume mistic
Maia Morgenstern s-a născut în Bucureşti şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1985, la clasa Dem Rădulescu. A fost repartizată la Piatra-Neamţ, după care a venit în Bucureşti, la Teatrul Evreiesc de Stat. Acum face parte din trupa Teatrului Naţional. Numele Morgenstern înseamnă în germană "Luceafărul de dimineaţă", nume atribuit şi Fecioarei Maria, personajul interpretat de ea în filmul "Patimile lui Hristos". Se pare că Mel Gibson, un catolic fervent, a ţinut cont de acest detaliu onomastic atunci când a distribuit-o în rol.

×
Subiecte în articol: dem radulescu