Aproape de Rai

Ultima oară am stat de vorbă cu Gilache cănd intrase in studio să inregistreze cel de-al treilea album al său. S-a intămplat acum un an.

Şapte vieţi a căntat şi a udat scenele cu sudoare.

Ultima oară am stat de vorbă cu Gilache cănd intrase in studio să inregistreze cel de-al treilea album al său. S-a intămplat acum un an. Iată ce-mi spunea atunci olteanul: "«Ruga pentru părinţi», «Sacra banalitate» şi compoziţiile mele pe versurile lui Adrian Păunescu, cum ar fi «Nefericitul fericit», le consideram pierdute. Mi-am zis că le-a inghiţit arhiva, că nu le mai caută nimeni acum, cănd se face muzică doar cu lasere. Pe cine mai interesează ritm şi alean?! S-au dus băieţii, Radu Groza şi Niki Constantinescu, la Electrecord şi, după 33 de ani de zăcut in arhivă, au scos şi au refiltrat benzile. In trei luni mi-au făcut CD! Şi intr-o bună zi m-am pomenit acasă cu Niki, care venise cu albumul şi cu două sticle cu vin. Eu eram in criză de gută…".

FERICIRE. Ce bucurie! Nu-i venea să creadă că cineva a avut inspiraţia (financiară) să-l scoată de la naftalină! "Deşi il dureau ingrozitor picioarele, s-a ridicat din pat şi a inceput să danseze. Pupa discul şi spunea: «Acum pot să mor!»", işi aminteşte astăzi Niki Constantinescu, de la Music Management. La 58 de ani, Gil Dobrică a intrat din nou pe piaţa muzicală. "Era la pensie, uitat de toată lumea. Nu mai insemna practic nimic. Mi-au spus mai mulţi că sunt nebun dacă-l impresariez pe Gil Dobrică. Primul nostru concert a fost la Oradea, acum trei ani. Am vrut să-i iau bilete de avion, dar el m-a refuzat. A preferat trenul. Eu am mers cu maşina, şi dimineaţă l-am aşteptat in gară. Toţi călătorii ştiau că Gil se afla in acel tren. Cineva mi-a zis şi in ce vagon a fost", povesteşte Radu Groza.

TRANSFORMARE."Dacă stăteai cu el, se vedea că era bolnav. Dar pe scenă se transforma. Era de o vitalitate extraordinară. La cei 58 de ani pe care ii avea atunci se mişca precum un tănăr de 30. Nu-i venea să creadă că poate primi 2.000 de euro. Nu inţelegea industria muzicală. Era o bucurie pentru el să cănte. Simţea că trăieşte", mai spune impresarul. "Nu exista moment in care să nu te facă să fii cu zămbetul pănă la urechi. Improviza foarte mult. Aveam ce să invăţăm de la dumnealui. Nici nu-ţi venea să crezi de ce era in stare să creeze! Era mult mai activ ca noi! Ne povestea despre viaţa lui, care n-a fost deloc uşoară, că ar fi vrut să facă mai mult, dar nu s-a putut...", mărturisesc Roxi, Roxana şi Adina. Cu ele, Gil a fost intr-o zi (căt au durat inregistrările la "Hit the Road, Jack") foarte aproape de Heaven (Rai).

"Era la pensie, uitat de toată lumea. Nu mai insemna practic nimic. Primul nostru concert a fost la Oradea, acum trei ani. Am vrut să-i iau bilete de avion, dar el m-a refuzat. A preferat trenul. Eu am mers cu maşina, şi dimineaţă l-am aşteptat in gară. Toţi călătorii ştiau că Gil se afla in acel tren" Radu Groza,impresar Music Management