Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
I-a admirat pe Aznavour şi pe Sinatra, pe Beatles şi pe Presley, dar Julio căntă in stil propriu.
I-a admirat pe Aznavour şi pe Sinatra, pe Beatles şi pe Presley, dar Julio căntă in stil propriu.
Muzica a fost vitală pentru mine. Cum să nu fie? Deşi nu dintotdeauna, nu din copilărie, ci după ce am primit in dar prima mea chitară, atunci cănd, din cauza picioarelor, eram complet imobilizat in camera mea, fără să ştiu cănd aveam să mă ridic şi nici măcar dacă aveam să mă ridic vreodată. Asta-i viaţa. Nu e ceva neobişnuit să vezi astăzi, la mine, lăngă fotoliul impletit din nuiele, acesta din care se vede piscina interioară cu apă caldă şi care se află sub tabloul albastru al muzicantului ecuatorian care căntă din fluier, un album al lui Charles Aznavour, spre exemplu. Sau un album de flamenco, pentru că flamenco-ul spaniol imi place foarte mult şi, in plus, il simt, il inţeleg.
Mi se potriveşte mai bine decăt muzica clasică. Şi Roussos imi place, deşi, dintre europeni, Aznavour e cel mai aproape de inima mea. Ca şi Mi-na. Dar pe Mina, care este nemaipomenită, imi place s-o ascult intotdeauna in linişte, calm, relaxat, dacă se poate cu o femeie frumoasă alături. Sigur că intotdeauna imi face plăcere să ascult muzică in compania cuiva.
Imi mai place muzica de la San Remo şi iubesc Italia. Au nişte căntece deosebite, extrem de frumoase. Simt o adevărată pasiune pentru Franţa lui Brel, a lui Bécaud şi a lui Hallyday. Mă emoţionează clasicii francezi. Imi mai plac şi Beatles, saxonii care revoluţionează lumea muzicii intre â65 şi â70.
Citește pe Antena3.ro
CELE MAI BUNE VOCI. Dar trebuie să fiu sincer: ii prefer pe europeni. Intre un concert al lui Tom Jones şi altul al lui Mathieu, mă duc s-o văd pe Mireille, admirănd profund vocea lui Tom. Nu pot să-i uit nici pe Paul Anka, pe Presley, care au locuit in camera mea de adolescent. N-am avut niciodată postere cu ei, dar am avut, in schimb, albumele lor. Am fost intrebat nu de mult la telefon, de un post de radio din Los Angeles, dacă am ceva de-a face cu Elvis. Am spus adevărul. Nu. Bineinţeles că nu. Eu de la Elvis - nu trebuie s-o jur - n-am nimic. Măcar de-aş avea ceva de la el! Elvis a revoluţionat rockul, dar, in fond, era un baladist absolut, care stăpănea ca nimeni altul in acei ani tempoul muzicii, se legăna foarte bine in ritmul ei. Şi apoi, mai presus de toate, este Sinatra. El are in plus faţă de ceilalţi legenda. Istoria. O voce deosebită. Pentru că vocea, instrumentul cu care ajungem la oameni, nu trebuie să fie perfect. O notă lipsită de căldură, perfectă, lungă este lipsită de emoţie şi de semnificaţie. Vocea trebuie să fie absolut personală, insist asupra cuvăntului: deosebită. Timbrul trebuie să fie extrem de personalizat. Dacă cineva ascultă căntecul fără să-l vadă pe interpret trebuie să poată spune: "Acesta este Sinatra. Căntă Frank". Avem exemplul lui Bennett, profesorul lui Sinatra. El insuşi spune asta şi amăndoi o recunosc. Sinatra are la el in dormitor doar discurile lui Bennett; uneori il roagă chiar să cănte, cănd se află in Las Vegas, ca să-l poată asculta in direct ori de căte ori doreşte⦠Dar tu il asculţi pe Sinatra şi ştii că auzi căntănd "Vocea". Şi că Bennett e Bennett. Tony e Tony, Frank e Frank şi, aparent in aceeaşi lume, căntă acelaşi lucru şi aceleaşi teme.
STILUL JULIO IGLESIAS. Intr-un fel şi neluănd in considerare distanţa care ne desparte - deşi mulţi se incăpăţănează să ne apropie zi de zi - şi mie mi se intăm-plă, mai mult sau mai puţin, acelaşi lucru. Nu cănt nici mai bine, nici mai prost ca alţii, dar cănt după stilul Julio Iglesias. Stilul meu este nou pentru că se naşte o dată cu mine. Imi aparţine in totalitate, este un stil personal. Nu l-am invăţat de la nimeni. La 20 de ani n-aveam nici cea mai vagă idee despre ceea ce inseamnă muzica. De-abia atunci incepeam să mă iniţiez in domeniu. Stilul meu este autentic. Vreau să spun că tot ce-mi aparţine se naşte in mine şi iese la suprafaţă, asta-i tot. După care perfec-ţionez acest rod al creaţiei mele, il invăţ mai bine de la mine, ii dau mai multă forţă, mai multă intensitate, dar nu-l copiez de la nimeni. In mod evident, aceasta este personalitatea mea. Şi acesta este, in fine, secretul "vocii lui Julio Iglesias". In plus - şi bat in lemn - cred că voi avea voce, această voce, mereu.
VOCE PE VIAŢĂ. Am o voce rezistentă, de care n-am deloc grijă. Am o voce eternă. Fiindcă oamenii care căntă ca Vargas, ca Sinatra, ca sute şi sute de interpreţi care n-au avut niciodată vocea unui mit căntă pentru toată viaţa, pentru că au un registru de voce naturală, umană, logică. In timp, timbrul poate varia, cu vărsta se maturizează, dar nivelul rămăne acelaşi. Pentru Tom Jones este foarte greu să păstreze vocea pe care o are la această vărstă, după ce a căntat cu atăta forţă ani de-a răndul. Cu aceste registre atăt de inalte. Şi, mai mult decăt atăt, după ce şi-a obişnuit publicul să-l asculte căntănd cu o asemenea forţă. Eu am crezut uneori că-mi pierd vocea. Dar n-au fost probleme. Eram pur şi simplu afon. Rareori mi-am suspendat concertele din cauza vocii. Se pot număra pe degete situaţiile de acest gen. Şi trebuie spus că sunt un căntăreţ care poate să cănte de multe ori patru-cinci ore pe zi. Căteodată mă găndesc că, dacă intr-o zi mi-aş pierde vocea, m-aş ocupa de formarea unui artist... dar am alungat imediat a-cest gănd... Voi tăcea, voi compune, voi trăi şi atăt. Dar am senzaţia că nu mi se va intămpla aşa ceva decăt, eventual, in vreo imprejurare violentă. Ar fi vai şi amar de mine dacă aş rămăne fără voce! Nici nu vreau să mă găndesc. Nu din cauza banilor, ci pentru că n-aş şti ce să fac. Ar fi o dramă. Trebuie să am voce pănă in clipa in care voi muri.
"Cheia succesului este aproape şi este tot ce-mi doresc mai mult pe lume. Iar dacă ar trebui să-mi sacrific viaţa, inclusiv cea mai frumoasă etapă a vieţii mele, pentru a reuşi, aş face-o fără să stau pe gănduri"
Julio Iglesias
"Căteodată mă ingrijorează comparaţiile. In ultimul timp, spre exemplu, sunt comparat destul de frecvent cu Valentino. Cănd citesc asta, mă străbate un fel de fior ciudat. Poate că nu o merit, dar mă simt flatat"
Julio Iglesias
"Imi place mult să apar pe prima pagină a revistelor, foarte mult, nimeni nu ştie căt de mult. Doamne, dar acum imi place mult mai mult să se scrie despre mine ceva care să-mi inspire frica, să mă inspăimănte"
Julio Iglesias
