Voce, carismă şi televiziune

Mariana Nicolesco vorbeşte despre Luciano Pavarotti. "Tenore di grazia".

Mariana Nicolesco vorbeşte despre Luciano Pavarotti. "Tenore di grazia".

Cu vocea lui solară - spune soprana - , cu timbrul său unic, Luciano Pavarotti a cucerit rapid in anii ’70 publicul teatrelor lirice italiene, europene şi americane.

Iar la inceputul anilor ’80 s-a produs o colosală metamorfoză, reprezentată de logodna sa cu televiziunea. Numărul admiratorilor artistului trecea dintr-o dată de la ordinul miilor la cel al milioanelor.

"Am urmărit in direct naşterea acestui astru mediatic. Televiziunea americană transmitea live de la Opera din San Francisco La Gioconda de Ponchielli, cu soprana Renata Scotto in rolul titular, şi asta intr-un moment in care Scotto spera ca in sfărşit să poată uzurpa tronul Mariei Callas. Numai că lucrurile nu aveau să fie aşa cum şi-a inchipuit."

O colosală campanie publicitară in favoarea lui Pavarotti fusese din timp orchestrată de American Express. Nu soprana, ci tenorul avea să fie eroul mediatic al momentului. Time şi Newsweek publicau pe copertă fotografia aceluia care in curănd urma să fie cunoscut de toată lumea drept Big Luciano, Marele Luciano. "Nu soprana, interpretă a rolului titular, avea să fie intervievată de televiziune minute in şir la fiecare antract, ci tenorul. La punctul că, după actul al doilea, Renata Scotto a refuzat pur şi simplu să mai intre in scenă. A cedat, in cele din urmă. Şi a spus şi ea căteva cuvinte in ultimul antract. Dar in fiecare pauză apărea pe micile ecrane o publicitate-bombă cu Pavarotti spunănd: "La Metropolitan Opera toată lumea mă recunoaşte in Ducele de Mantova. La aeroport insă, ca să-mi cumpăr un bilet de avion, am nevoie de American Express Card". Aşa s-a metamorfozat intr-o singură noapte cea mai frumoasă voce de tenor in cel mai "agresiv produs mediatic al televiziunii".

FENOMENUL MEDIATIC. Un nou palier ii oferea acest mijloc de comunicare in 1990, cănd avea să cănte impreună cu alţi doi tenori, pănă atunci mai mult sau mai puţin rivali, la festivitatea de inaugurare a Campionatului Mondial de fotbal de la Roma. "Publicul său atingea in acea clipă două-trei miliarde de oameni. Şi spun publicul său, pentru că ceilalţi doi tenori n-ar fi umplut vreodată un simplu stadion."

In paralel cu acest uriaş business, al celor trei tenori nelipsiţi in anii care au urmat de la manifestări similare, dar cu prestaţii artistice din ce in ce mai discutabile, Luciano Pavarotti se lupta să-ţi menţină gloria in marile teatre, in faţa unui public de cunoscători, "acolo unde-ţi căştigase renumele inainte de a deveni un fenomen mediatic.

Ultima imagine a lui Luciano Pavarotti care-mi vine acum in minte are ceva deosebit de emoţionant, de patetic. Işi purta cu greu povara celor peste 180 kg, venind cu mitica lui batistă albă in mănă să cănte aria lui emblematică, Vincero din Turandot de Puccini, la inaugurarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino.

Era ca un Moş Crăciun muncit, consumat de viaţă, imbătrănit, dar cu o voce incă atăt de tănără şi de frumoasă, şi căntănd cu atăta sentiment!".

ULTIMELE MOMENTE. "Mă găndesc cu tristeţe la ultimii săi doi-trei ani, cănd, dincolo de averea enormă, dincolo de gloria, de popularitatea sa, măcinat de boală, vedea poate trecăndu-i pe dinainte marele film al vanităţii pe care ni-l oferă viaţa şi pe care l-a trăit el insuşi atunci cănd i-a fost hărăzit să fie contestat, la sfărşitul carierei, de publicul de la Metropolitan Opera din New York, şi asta tocmai in «La fille du Régiment», de Donizetti, in care cucerise pentru prima dată, pe aceeaşi scenă, cu trei decenii in urmă, admiraţia nebună a Americii.

Şi cred că de aici, din asemenea momente generatoare de smerenie, trebuie să se fi născut şi sentimentul care a dus in ultimele săptămăni la impăcarea cu prima lui soţie, Adua, şi cu cele trei fiice avute impreună, care i-au stat alături pănă in clipa de apoi."

INTĂMPLAREA. Mariana Nicolesco şi Luciano Pavarotti s-au cunoscut la Festivalul de la Salzburg, pe vremea lui Karajan. "Eram Elettra in «Idomeneo», de Mozart, iar el Cavaradossi cred, in «Tosca», de Puccini. Era in culmea gloriei, a gloriei căntului, dincolo de gloria mediatică. Era un om implinit. Şi părea să fie un om fericit."

ALĂTURI DE PAVAROTTI. Destinul făcuse ca marea deschidere a stagiunii la Metropolitan Opera din New York, cu "Turandot" de Puccini, să fie anulată din cauza unei greve generale a personalului. O grevă neobişnuit de lungă, ce a durat aproape trei luni. Distribuţia era: Turandot - Montserrat Caballé, Calaf - Luciano Pavarotti, Liu - Mariana Nicolesco. "Imprejurarea, din fericire, s-a dovedit cum nu se poate mai benefică pentru mine. Datorită acelei disponibilităţi neaşteptate am putut răspunde imediat invitaţiei de a debuta la Teatrul alla Scala din Milano, de care aveam să fiu atăt de intim legată timp de ani şi ani şi unde aveam să trăiesc atătea experienţe exaltante.

Deplor dispariţia lui Pavarotti şi suferinţa sa imensă din ultimii ani. Ne rămăn acum numai discurile cu vocea lui sublimă, de tenore di grazia, definiţie pe care a ilustrat-o in sensul cel mai deplin al cuvăntului, aducănd o celestă bucurie in sufletul atător oameni."

"Am urmărit in direct naşterea acestui astru mediatic. Televiziunea americană transmitea live de la Opera din San Francisco «La Gioconda» de Ponchielli, cu soprana Renata Scotto in rolul titular, şi asta intr-un moment in care Scotto spera ca in sfărşit să poată uzurpa tronul Mariei Callas. Numai că lucrurile nu aveau să fie aşa cum şi-a inchipuit. (...) Nu soprana, ci tenorul avea să fie eroul mediatic al momentului"

Mariana Nicolesco