Agerime de minte sau nu

Florin Zamfirescu a creat pentru Ţugurlan un chip de neuitat. Nevoiaş, dar mândru, ironic, deştept şi aprig, Ţugurlan apare ca un lider de opinie al unor categorii defavorizate din lumea rurală. El trânteşte câteva adevăruri crude, violente, ce dau peste cap distincţia gospodarilor cu pretenţii de a comenta politică.

Florin Zamfirescu ne-a dat de ştire: "Aş începe cu o glumă. Stere Gulea a fost regizorul care a făcut primul film cu mine în rolul principal, «Iarba verde de acasă». Filmul acela a avut mare succes la momentul lui şi în continuare el se dă pe post şi acum. O dată pe an se dă şi el merge bine. Al doilea film se numea «Ochi de urs», eu nu am jucat în el, iar filmul acela nu a fost aşa la un nivel mai mare.

Atunci i-am spus: «Măi, Stere, tu dacă vrei să faci un film de succes distribuie-mă în orice, nu este neapărată nevoie să fie rolul cel mare». Atunci mi-a spus: «Uite, fac Moromeţii. Dar nu am rolul lui Moromete pentru tine, eram mai tânăr atunci, am un rol bun, Ţugurlan. Îl joci?». «Bineînţeles că-l joc, şi cu asta ţi-ai asigurat succesul»...

O PĂLĂRIE A DAT VIAŢĂ UNUI PERSONAJ
Am început să repetăm şi ne tot întâlneam la costume şi ceva nu era în regulă, orice făceam nu era bine. Mi-am adus aminte că eu am trăit mult timp la bunici la ţară şi aveam nişte prototipuri, chipuri masculine de la ţară, m-am învârtit prin costume, mi-au dat ei haine, nu contau. Am găsit o pălărie pe care când mi-am pus-o pe cap s-a născut personajul. S-a uitat la mine şi a spus asta e. Îmi las mustaţă, gata, cu asta am rezolvat. E adevărat că rolul nu era mare, m-am simţit foarte bine cu Rebengiuc, cu toată lumea, erau actori mari. Mă lăsasem de fumat, acum sunt fumător, dar atunci nu fumam. Rebengiuc se lăsase şi el, dar nu a mai fumat de atunci. Eram puşi în situaţia de a fuma un fel de iarbă uscată, care mirosea îngrozitor...

Socotesc acest film o capodoperă a cinematografiei româneşti, dar la prima vizionare era muzica lui Vasile Şirli, el a fugit din ţară şi atunci muzica a trebuit schimbată, aşa erau vremurile atunci. Nu ştiu cum am privit eu prima faţă de a doua vizionare, dar nu ştiu cine este al doilea compozitor, nu vreau să supăr pe nimeni, poate este un om serios, dar eu am regretat muzica lui Şirli. Ar trebui subliniat, de asemenea, faptul că în film a jucat şi Gina Patrichi, o interpreta pe sora lui Moromete, Guica.

Dar au fost mulţi actori mari acolo. Eu nu am avut replici cu ea în film, din păcate. Eram alături de pleiada aceea de actori, Mitică Popescu, Ilie Gheorghe, Constantin Cojocaru. Unii nici nu mai sunt printre noi, asta s-a întâmplat prin 1986. Una dintre cele mai frumoase scene era cea din poiana lui Iocan. Mi-aduc aminte că într-o caleaşcă apăreau Victoria Mierlescu, artistă emerită, şi Ioana Manolescu, care nu mai practică meseria, iar ea era nepoata marelui Ion Manolescu, artist al poporului, pe care eu îl admiram teribil când eram copil şi îl admir în continuare, şi atâtea i-am vorbit Ioanei despre unchiul ei, încât ea a zis: «Tu îl cunoşti mai bine ca mine» şi mi-a adus file de calendar, fotografii de-ale sale, mi le-a dăruit mie.

Acolo m-am împrietenit cu acel mare actor de la Craiova, Ilie Gheorghe. Bucuria mea cea mare a fost că rolul jandarmului nu l-a mai jucat Ion Fiscuteanu, ci Nino Anghel. Pentru că eu cu Fiscuteanu eram buni prieteni, căci am fost colegi la Târgu-Mureş. Domnule, şi Fiscuteanu avea o palmă grea... Mă gândeam cu groază la filmări, când o veni scena cu bătaia cu Ţugurlan şi spun eu: «De ce dai, dom' şef, de ce dai, dom' şef?», ăla mă omoară. Când am aflat că nu ştiu ce s-a întâmplat cu Fiscu de nu a mai venit la filmări i-am spus: «Nea Nino, te iubesc, că mata dai blând, dai încet».

Trebuia să joace şi Cotescu, dar, din păcate, a murit, iar Ţugurlan trebuia să-l ia de beregată pe primar, dacă era Cotescu îmi făceam griji, fiindcă ştiam cât este de bolnav şi mă gândeam că vor fi probleme. Petrică Gheorghiu a murit mai târziu. Din distribuţia asta am rămas aşa mai puţini.

Cred că aşa trebuia, ca filmul să fie alb-negru. Pentru Victor Rebengiuc a fost o şansă Ilie Moromete. Cred că are cea mai bogată filmografie dintre actorii români. Fiecare rol este o emblemă, pentru că de la «Pădurea spânzuraţilor» până acum vă daţi seama ce diferenţă între Bologa şi Moromete. Luminiţa Gheorghiu, altă minune a lumii. Mă consider norocos că am apărut în câteva filme cum sunt «Moromeţii» sau «De ce trag clopotele, Mitică?». Unul dintre rolurile de referinţă pe care le-aş arăta oricui, pe lângă Ţugurlan, ar fi Poetul Gării de Nord din «Filantropica»", a încheiat Florin Zamfirescu.