11 Septembrie

11 Septembrie 2001 a însemnat, înainte de toate, un uriaş eşec de intelligence american şi aliat. Sutele de miliarde de dolari cheltuite în domeniul militar şi de securitate de SUA şi ceilalţi membri ai NATO nu au putut preveni atacuri cu mii de morţi nevinovaţi.

Au trecut şapte ani de la sîngeroasele atentate teroriste. Cel mai puternic stat al NATO a fost lovit chiar pe teritoriul său de un inamic fără tancuri, blindate sau rachete. Reţeaua islamică a folosit avioane comerciale, lucrînd în deplină conspirativitate timp de mai bine de trei ani, la comanda teroristului numărul unu al planetei, Osama bin Laden. O serie de lideri ai reţelei Al-Qaeda au fost capturaţi sau ucişi de atunci, în frunte cu organizatorul atacurilor din New York şi Washington, Khalid Sheik Mohammed. Dar sauditul Osama şi adjunctul său, egipteanul Ayman al Zawahiri, sînt încă de negăsit.

Ei au beneficiat de expertiza unei gherile bine antrenate în anii ’80 împotriva sovieticilor, care invadaseră Afganistanul. După 10 ani, uriaşa armată a URSS s-a retras învinsă, eşecul usturător fiind acoperit de ampla mediatizare a căderii Zidului Berlinului şi a comunismului în Europa de Est. O forţă impresionantă, formată din mercenari islamici veniţi din toate colţurile Orientului Mijlociu, Africii sau Asiei.
Cartierul general stabilit la Khandahar şi reşedinţa lui Osama de la Tarnak Farms au devenit centre de comandă ale terorismului mondial. Cu banii saudiţi, instructaj CIA, informaţii, logistică şi resurse umane din partea serviciului secret pakistanez ISI, plus forţa mujahedinilor afgani, reţeaua Al-Qaeda a devenit o ameninţare globală.  

Aliat tradiţional al Israelului, SUA s-au transformat din sprijinitor al gherilei afgane într-o ţintă. Primul semnal a fost dat în 1993, tot la World Trade Center. Teroriştii conduşi de "Şeicul Orb", egipteanul Omar Abdel-Rahman, au dat atunci un avertisment. Au urmat şi altele în Kenya şi Tanzania, cu sute de americani şi localnici morţi. Toate acestea au fost tratate cu uşurinţă la Washington.

Declanşarea operaţiunilor din Irak în 2003 şi numărul militarilor americani, de cinci ori mai mulţi decît în Afganistan, arată că debalansarea priorităţilor a dăunat grav eforturilor de combatere a terorismului. Înlăturarea lui Saddam Hussein, o ameninţare pentru securitatea Orientului Mijlociu, a fost evident un lucru bun. Ulterior însă, gestionarea teatrului de operaţiuni irakian a dezvăluit inabilitatea şi ineficienţa Pentagonului.  

11 Septembrie 2001 a însemnat, înainte de toate, un uriaş eşec de intelligence american şi aliat. Sutele de miliarde de dolari cheltuite în domeniul militar şi de securitate de SUA şi ceilalţi membri ai NATO nu au putut preveni atacuri cu mii de morţi nevinovaţi.
Efortul militar este în continuare prioritar pentru misiunea din Afganistan. Există un recul al stabilizării zonei, responsabilii NATO semnalînd o regrupare a forţelor teroriste şi relansarea în forţă a unor atacuri în sud-est.

Avînd în vedere contextul ce a făcut posibil declanşarea atacurilor de la 11 Septembrie, evoluţia actuală din Afganistan şi amplificarea ameninţărilor teroriste, cel mai serios accent trebuie pus pe activitatea serviciilor de informaţii. Un aspect neglijat din păcate de SUA este şi cooperarea mult mai extinsă şi implicarea unor specialişti din ţările musulmane în lupta antiteroristă. Elementele soft în acest război pot aduce victorii nesperate împotriva terorismului, combătut mai mult cu arma în mînă în imposibila zonă tribală dintre Afganistan şi Pakistan.  

Administraţia americană face probabil tot ce-i stă în putere pentru combaterea terorismului. Oricine ar fi fost lovit atît de dur pe teritoriul său ar fi reacţionat la fel. Problema este că SUA sînt încă privite ca un mare inamic în spaţiul ţărilor musulmane. Chestiunile de percepţie şi imagine, în consecinţă şi de credibilitate a mesajului transmis, plus greşelile inerente din războaiele declanşate în Afganistan şi Irak, conferă americanilor un mediu extrem de ostil în lumea islamică. Fără colaborarea amplă şi miza pe încurajarea elementelor musulmane cu viziune modernă, fundamentalismul şi terorismul vor fi mereu opţiunea celor care vor perpetuarea crimei în numele religiei islamice.