1990: Strada e o scena...

Pe vremea comunismului se spunea - si nu fara amaraciune - ca epoca geto-dacilor era mult mai cunoscuta romanilor decat epoca interbelica. Intr-adevar, despre trecutul indepartat puteai sa descoperi si sa dai publicitatii aproape orice. Trecutul recent, cum era, de pilda, trecutul interbelic, ramanea supus unor zeci si zeci de interdictii.

Oricat ar parea de ciudat, un lucru asemanator se petrece azi cu abordarea primilor ani post-decembristi. Despre trecutul mai mult sau mai putin indepartat care e, la ora actuala, epoca interbelica poti spune orice. Cu cat te apropii de prezent, intervin interdictii. Nu ale cenzurii oficiale, cum se intampla in anii comunismului, ci ale cenzurii interioare. Multe dintre personajele de prim rang ale primelor luni ale lui 1990 sunt in plina activitate. Abordarea timpului de care ne despart deja cincisprezece ani se confrunta cu tendinta de folosire a trecutului in interesele prezentului. Istoria recenta ramane, ca si pe vremea comunismului, teren de confruntari politice.

Si, totusi, s-ar cuveni sa ne intoarcem la primele luni de dupa caderea lui Ceausescu si cu instrumentele reci, neutre ale cercetarii stiintifice.

Pentru ca daca ne gandim bine, inceputurile lui 1990 sunt inceputurile tranzitiei social-politice, economice si morale de la socialism la capitalism. Iar cei cincisprezece ani scursi de atunci sunt atat de intensi in transformari incat ne putem referi la ianuarie, februarie, martie 1990 ca la un timp al istoriei departate.

Presupunand ca 1989 ar fi 1918, anul Marii Uniri, ne-am afla azi, prin raportare la anul prabusirii comunismului, in situatia romanilor din 1933. Cate evenimente nu s-au petrecut intre 1918 si 1933!

Presupunand ca 1989 ar fi 1945, anul de inceput al comunizarii, ne-am afla azi, in materie de timp trait intens, asemenea romanilor din 1960. Cata distanta intre Romania lui 1945 si Romania lui 1960!

In orice abordare a unei epoci un rol de exceptie il joaca marturiile contemporanilor: memorii, jurnale intime, reportaje din ziarele vremii.

Asa cum am mai spus in dese randuri, n-am tinut un jurnal al acestor cinsprezece ani.

Am scris insa mult timp aproape zilnic. Pot fi socotite marturii editorialele publicate de mine din ianuarie 1990 si pana azi. Toate se refera la evenimente si momente concrete. Dincolo de analiza si de opinie, poate fi descoperita realitatea.

Cautand prin arhive, am descoperit insa cateva documente mult mai puternice decat editorialele in marturisirea realitatilor romanesti din primele luni ale lui 1990. E vorba de o serie de tablete publicate in revistele vremii (indeosebi in Magazin, condusa de Alex Stefanescu, cel care a avut curajul sa-mi comande ceva de scris intr-o vreme cand multi dintre cei cu care lucrasem in presa se prefaceau ca nici n-au auzit de mine).

Fata de editoriale, tabletele au enormul avantaj ca-si propun din start reflectarea realitatii tulburi, dar si pitoresti a inceputurilor tranzitiei.

Dupa cum se va vedea din serialul publicat in aceasta pagina sub titlul, Strada e o scena…, desi surprinderi ale unor scene din viata cotidiana, tabletele mele sunt tot atatea marturii ale bataliilor politice inversunate de la vremea respectiva. Cu putin timp inainte, bataliile politice se duceau in cabinete si pe culoarele Comitetului Central al PCR. Acum bataliile coborasera in strada. In Strada ca o scena…

Curcanul*

Piata Matache, simbata dupa- amiaza. O multime nelinistita bintuie de colo pina colo in cautarea unui liman. Fara sa-l gaseasca insa, dat fiind ca in piata nu e nimic de cumparat. Afara doar de ghiocei. Acestia insa n-au fost inclusi in Platforma-Program a Frontului Salvarii Nationale. Au rasarit indiferent de lupta dintre partide. Din spatele tejghelelor de beton, tarani hirsuti, ca descinsi din partea pesimista a prozei sadoveniene, arunca universului priviri nepasatoare. E clar ca le e absolut indiferent daca vind sau nu morcovii sfrijiti din fata, daca Frontul se constituie sau in partid politic si, in general, daca mai traiesc sau nu. Intr-o parte a pietei se da tot ce nu are legatura cu exportul de produse agroalimentare: piepteni, sacose de vinilin, caciuli si borcane goale, tratate de aerodinamica, portofele din imitatie de piele si ilustrate cu tiganci care iti fac cu ochiul daca stii, la randul tau, cum sa le privesti. O patrula a politiei se plimba printre tejghele cu aerul ca viziteaza Luvrul.

In cealalta parte a pietei se vede lume multa gramadita. In mijlocul cercului de curiosi sta asezat turceste un barbat intre doua virste, intr-un trening decolorat, care-i ajunge doar pana la glezne. Respectivul e proprietarul unui curcan care paseste tantos in jurul lui, desfacindu-si din cind in cind aripile, nespus de orgolios. De gitul pasarii atirna o tablita care precizeaza clar: Curcan dresat. Foarte inteligent. Proprietarul cere pe el nici mai mult nici mai putin decit o mie de lei. Pretul stirneste bombaneli democratice. E prea scump! E enorm! exclama o batrinica specialista in preturi. E mai ceva ca un porc! sustine un cetatean. Proprietarul cu fes o tine pe a lui. E dresat, argumenteaza el posomorit, privind in laturi. Comparatia cu porcul il jigneste profund. Daca nu cumperi, de ce faci agitatie? se intereseaza el amenintator. Sau oi fi din aia cu dolari, care au venit sa ne cumpere tara? Ca la un semn, citiva domni trasi la fata, purtind caciuli tipice sistemului pluralist, o iau din loc.

Cei ramasi se string in jurul curcanului, cuprinsi de curiozitate. Gata! Se lasa cu politica! Nu-i exclus sa se lase si cu bataie. Cetateanul evita insa polemica. Zadarnic il provoaca proprietarul curcanului dresat. Lasa ca va stim noi, ati reprimat singeros grevele de la Grivita si Lupeni! Preopinentul tace pierdut in multime. Asa ca totul se intoarce la chestiunea initiala; cea a curcanului dresat. Nu-l dau, zice proprietarul, infuriat ca adeptii partidelor burgheze dau bir cu fugitii, ca niste lasi, nu-l dau sub 1000 de lei, sa stiu ca-l tai aici, in fata dumneavoastra, si-l maninc cu fulgi cu tot. Zadarnic se straduie cineva sa contraargumenteze ca, in supa, un curcan dresat nu-i mai bun decit unul simplu. El atita stie: ca a investit in curcanul asta un capital serios. - *Tableta publicata in revista Magazin din 17 februarie 1990

LUMEA PRIN CARE TREC

O data inselatoare Opinia din 2 iunie 1912, exemplar luat de la Anticariat. Costa 5 bani. Anunturile publicitare se supun urmatorului tarif: Un rand in pagina III, 50 bani; Un rand in pagina IV, 40 bani. Am dat pe el 100.000 lei vechi. In lei noi: 10 lei. Langa pretul trecut in creion, o precizare intre paranteze: 2 foi. Alaturi, o stampila roz-maronie, in stilul unei anumite perioade de a-ti fauri o stampila pentru a-ti exprima proprietatea, precizeaza: Gr. Raul Stratin, Licentiat in Drept, Avocat. Data ma incurca nitel. Marti, 12 iunie 1912. Chenarul articolelor de pe prima pagina, notele si notitele din interior, spun ca oficiosul Partidului Conservator Democrat, ziar care sta sub directiunea unui comitet, a aparut dupa moartea lui Caragiale. Caut pe raftul instrumentelor de lucru literare, un Dictionar de scriitori romani, volumul literelor A C. Caragiale a murit la 22 iunie 1912. Cum de se scrie despre asta in 12 iunie 1912? Si deodata, imi cade fisa. Nu se introdusese la noi Calendarul Gregorian. Data pe stil nou e asta: 12+13 = 25. Numarul e, asadar, din 25 iunie 1912. In pagina 2, un articol pe trei coloane, Cronica de Caragiale, avand drept precizare o nota a redactiei: scrisa pentru Opinia si publicata in numarul nostru de la 16 noiembrie 1907.

NIMIC NU SE PIERDE

  30 septembrie 1936. Sub titlul Oameni politici in vilegiatura, revista de mondenitati Ilustratiunea romana il surprinde pe Gheorghe Bratianu impreuna cu familia, la vilegiatura la Sinaia. Gheorghe Bratianu e liderul PNL (Georgistii), creat prin ruperea de PNL   Â

UN SECOL IN IMAGINI

  1940. Charlie Chaplin realizeaza un film despre Istorie care va intra in Istorie: Dictatorul  Â