x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale A schimbat butelia pe mărgele pentru o dansatoare

A schimbat butelia pe mărgele pentru o dansatoare

de Florin Condurateanu    |    02 Feb 2021   •   07:10
A schimbat butelia pe mărgele pentru o dansatoare

Uneori, cuvintele spuse în rolul de debut nu sunt memorabile, ba chiar sunt de râsul curcilor. Asta li s-a întâmplat gemenilor râsului, care i-au distrat pe români în neuitatul cuplu Nae Lăzărescu-Vasile Muraru. Comicul de tot hazul de la „Tănase” Vasile Muraru a făcut primul pas pe drumul actoriei când a jucat la o serbare a şcolii din satul lui nemţean. Culmea, învăţătorul l-a ales să joace în travesti. La serbarea de sfârşit de an, învăţătorul cel inimos s-a hotărât să pună şcolarii să interpreteze un fragmenmt din „Amintiri din copilărie”. O amigdalită a unuia din elevi l-a silit pe învăţătorul-regizor să apeleze la o improvizaţie, care a cules succes. Şcolăriţa care trebuia să intre în rolul premiantei Smărăndiţa Popii a fost cotropită de o amigdalită rebelă şi învăţătorul l-a desemnat să joace rolul silitoarei codane, fiica preotului din cartea lui Creangă, tocmai pe năsosul Vasile Muraru. Talentat de mic, Vasile, amatorul de citit literatură, a stârnit deliciul celor veniţi la serbarea de încheiere a cursurilor cu broboada pe cap, cu cozi lipite cu pap şi cu vocea ridicol de nefemeiască. Ce a păţit Nae Lăzărescu la început de meserie pe scenă, când nu-l cunoscuse încă pe Muraru?

Lăzărescu trebuia să prezinte un spectacol fastuos la Sala Palatului, unde asista şi marele ştab Gheorghiu-Dej. A venit rândul corului de la Uzina Semănătoarea, laureat la Cântarea României şi la alte concursuri comuniste. Emoţionat, prezentatorul Nae Lăzărescu s-a încurcat în menţionarea atâtor premii şi a stâlcit tocmai titlul cântecului. În loc de „Ţara mea pământ cu flori”, a zis: „Corul Semănătoarea va interpreta cântecul «Ţara mea pământ de flori»”! Aşa cum strigau ţiganii printre blocuri: „Ia, neamule, pământ de flori pentru ghivece”! În pauză, activiştii politruci l-au ameninţat cu puşcăria pe gafeur. Dar un tinerel în costum a venit şi l-a anunţat pe Nae Lăzărescu că a doua zi îl aşteaptă la CC conducătorul suprem Gheorghiu-Dej. N-a dormit toată noaptea Nae şi, când a intrat în biroul imens al şefului partidului şi ţării, s-a fâstâcit şi când ştabul numărul unu l-a întrebat: „Ce-ţi lipseşte, bă?”, a turuit: „Nu-mi lipseşte nimic, tovarășe secretar general!”. Se prăpădea de râs Gheorghiu-Dej: „Bă, mi-eşti simpatic, vreau să-ţi dau ceva. Casă ai?”. Nae Lăzărescu a răspuns: „Daţi-mi o butelie!”. Îmi istorisea că a vândut butelia dăruită de mai-marele comunist şi a cumpărat nişte „mărgeluţe” pentru o dansatoare de la revistă, după care se topea de iubire.  

 

 

×