Absenți din propriul...prezent

O seară frumoasă, de sfarşit de noeimbrie; accept invitația unei prietene la Restaurantul Libanez, la o mancare de post...de zile mari. De îndată ce ne aşezăm la masă, ea îşi scoate tableta şi telefonul mobil şi îşi azvarle privirea necontenit spre sunetele fine, ce se aud...continuu dinspre aparate. Mă trezesc că-mi butonez şi eu mobilul şi ascult cu îndărătnicie, dincolo de conştiența imediată, țaraiturile ce curg din propriul aparat. Apare ca din senin un moment de claritate şi...pun telefonul în geantă. Sporovăim ca fetele, dar prietena mea continuă să rămană mai degrabă o formă fizică, prezentă în fața gustoaselor bucate de post, căci aşezate strategic, langă furculiță, stau aparatele şi ochii ei pică necontenit în ele, iar mana dreaptă i se plimbă între furculiță şi cele două instrumente fantastice. Trupul ei e cu mine, parte din gand pare să participe la întalnire, parte din trăiri se revarsă dragăstos în prezent, dar altă parte din ea, una mai mare, făcută din ganduri, sentimente şi aşteptări...îmi pare la distanță, prinsă în jocul straniu al virtualului. Conştientizez absența non fizică a ființei din fața mea şi înțeleg dintr-o dată că poți să fii prezent unde nu eşti fizic, cum poți să fii absent unde...te afli cu trupul. A fi în prezent în mod absolut presupune, probabil, să fii unde eşti, cu trupul şi cu mintea, cu sufletul, cu toată ființa ta. Trec cateva zile după întamplarea asta şi mă întalnesc cu un tanăr, care – fără să ştie povestea aceasta, îmi spune tam nesam; ”ştiți, am fost în oraş cu prietenii mei, cinci la număr. Ne-am dus la un bar şi, de îndată ce am ajuns, fiecare stătea pe scaunul lui, dar toți erau...pe Facebook. Unul posta mancare, altul se conversa cu nu ştiu ce iubită, unul dădea like...Cand i-am văzut aşa, scufundați în telefoane, m-am ridicat şi am plecat. Abia peste vreo oră şi-au dat seama că plecasem”.

Acest joc al ”absenței” din prezent nu-i chiar un joc, nu-i doar o glumă, nu-i o idee de umplut articolul de azi, cat pare să descrie o stare de spirit reală, o stare în care neatinsul e mai puternic decat...ceea ce poate fi atins, virtualul mai atractiv decat realul, absența mai viguroasă decat prezența şi aşteptarea e mai prețioasă decat împlinirea. Ceea ce poate fi atins imediat nu-i dorit; dacă este, nu mai merită atenție. Tehnologiile moderne, dincolo de utilitatea lor fantastică, dincolo de neaşteptatele legături pe care le pot crea în timp real, par să fie, nu cauza aprinderii noastre în virtual, cat mijlocul de dezvăluire a unui mecansim mental şi emoțional, ce ne arzvarle ...departe de prezent. Aşa ne ține propria minte captivi în aspirații, în vise, în ireal, în ceea ce ar fi putut să fie, în ceea ce ne dorim să fie, în ceea ce nu avem şi-n ceea ce ce se sustrage...cumva coborarii în real, în împlinirea materializată. De aici provine negativitatea minții omeneşti; din neputiința ei de a aprecia prezentul, de a se bucura acum, în această faşie de clipă, de prezența oamenilor, a lucrurilor, a florilor, a iernii, a toamnei, a străzilor învechite sau a drumurilor îmbrăcate în ceața fiecărei dimineați. Aşa cum mergem la restaurant împreună, dar depărtarea noastră e tot mai mare, stăm langă oamenii dragi, în casele noastre, şi mintea ne face să fim absenți din propriul prezent. Un simplu exercițiu de prezență cu trupul, cu mintea şi cu sufletul ne va dezvălui cat de prinşi am fost fiecare în propria capcană; vom vedea dintr-o dată că trecem pe străzi pe care nu le-am văzut niciodată, poate că n-am mai contemplat de multă vreme starea frunzei arămii şi a n-am mai fost conştienți că respirăm mai adanc...în zilele răcoroase de iarnă. Vom înțelege că ochii noştri n-au mai văzut lumea reală, poate că am scăpat ani întregi momentul plecării păsărilor şi tot ani la rand am locuit langă un om drag ca langă un necunoscut! Cat am lipsit fiecare din propria viață, de cate ori lipsim zilnic din viețile noastre, iată o temă de reflecție, care ne poate ajuta să trăim acum, mai mult decat să ne gandim la trăire, să iubim în acest moment, mai mult decat să visăm la iubire şi să ne întaorcem cu totul, trup, inimă şi minte, în clipa aceasta!