x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Absurdul ca mentalitate de stat

Absurdul ca mentalitate de stat

de Cristian Crisbăşan    |    04 Oct 2009   •   00:00
Absurdul ca mentalitate de stat
Sursa foto: Cristian Crisbăşan /

S-a întâmplat într-o vineri după-amiază, mai precis la 18 septembrie 2009, în Parcul Nicolae Iorga, de pe Calea Victoriei. Aleg versiunea unei relatări seci -concluziile le trageţi voi.



Patru copii de clasa a 6-a (11-12 ani), doi băieţi şi două fete, s-au dus după orele de şcoală în parc. Acolo au dat peste nişte tufe cu fructe mici, negre şi zemoase. Nu le-au mâncat, dar s-au murdărit pe mâini cu sucul lor. Apoi, s-au suit pe construcţiile acelea metalice amenajate de primărie exact pentru joacă. Au murdărit probabil 20-50 centimetri pătraţi de ţeavă vopsită. Imediat s-au trezit ARESTAŢI şi AGRESAŢI (la propriu - nu au avut voie să părăsească zona şi să-şi sune părinţii de pe telefoanele mobile) de către un bodyguard BGS pe numele său MĂZĂREANU Valentin Marian. Au fost acuzaţi că AU DETERIORAT MOBILIERUL DIN PARC ŞI AMENINŢAŢI CU BĂTAIA ŞI CU FOLOSIREA SPRAY-ULUI LACRIMOGEN. Agentul BGS şi-a chemat şeful. Deşi oameni aflaţi în parc au intervenit în favoarea copiilor, agenţii BGS au sunat la Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1, sesizând oficial că "nişte copii au deteriorat mobilierul public din parc cu o subsanţă necunoscută". Copiii au spus că este suc de fructe şi s-au oferit să cureţe cu apă petele. Nu au fost lăsaţi să facă asta, dar au primit alte ameninţări. Poliţia comunitară a deplasat acolo un întreg echipaj şi copiii au fost duşi la secţie. Părinţii lor au fost sunaţi să vină să-i ia. Acolo, un poliţist a negociat o oră cu părinţii, cerându-le acestora să semneze nişte procese verbale de constatare în care se scria că "mobilierul din parc a fost deteriorat cu o substanţă necunoscută". A recunoscut, într-un final, că din moment ce agenţii BGS au făcut sesizare prin dispecerat, înregistrată oficial, legea îl obligă să dea curs sesizării şi să întocmească proces verbal de constatare. Părinţii au spus că deoarece nu poate fi vorba de "deteriorare cu o substanţă necunoscută" - nu se deteriorase nimic şi substanţa era suc de fructe - nu sunt de acord să semneze procesul verbal în acea formă. Vreo 20 de minute s-au purtat discuţii despre definiţia corectă a termenului "deteriorare" şi despre cum se aplică aceasta la cazul în speţă. Poliţistul, în loc să înţeleagă absurdul situaţiei, căuta disperat texte de lege la care să încadreze "infracţiunea" copiilor. Pentru deteriorare existau încadrări, dar evident nu era vorba de nici o deterioare - un şerveţel umed sau o ploaie ar fi curăţat imediat acele pete de suc de fructe de pe barele metalice. După mai multe consultări telefonice cu un superior al său - care nici acela nu şi-a dat seama de absurdul situaţiei - într-un final, poliţistul a găsit "soluţia salvatoare" - în loc de deteriorare, a propus MURDĂRIRE CU O SUBSTANŢĂ NECUNOSCUTĂ. Părinţii n-au fost de acord - nu era substanţă necunoscută, era SUC DE FRUCTE. Pentru că poliţistul nu voia sau nu putea să înţeleagă că ar fi fost mult mai logic şi mai simplu să constate evidenţa faptului că sesizarea agenţilor BGS NU SE CONFIRMA, părinţii şi-au sunat avocaţii. Avocaţii i-au sfătuit să nu semneze nici o hârtie. Părinţii şi-au luat copiii acasă. Acum părinţii aşteaptă să primească prin poştă procesele verbale. Pe care le vor constesta.

Întrebări

De ce echipajul de poliţie sosit la faţa locului nu a făcut o minimă anchetă să vadă dacă sesizarea agenţilor BGS se confirmă? De ce au luat de bună sintagma "deteriorare cu o substanţă necunoscută", fără să facă nici o analiză, când era foarte simplu să constate că, de fapt, pe acele ţevi metalice vopsite anti-rugină erau doar nişte simple pete de suc de fructe? De ce la secţia de poliţie nu s-a luat soluţia infirmării sesizarii agenţilor BGS, când evidenţele arătau clar că realitatea era alta?

Cred că despre agresiunea exercitată asupra copiilor - care au fost abuzaţi - şi despre costurile acestei "intervenţii poliţieneşti" nu are rost să mai vorbim.

×
Subiecte în articol: dreptul la excepţie