Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Soldatul Svejk, fabulosul personaj al lui Hasek, trecea drept ţicnit, deoarece era singurul om normal într-o lume întoarsă cu fundu-n sus.
Pentru compania lui Svejk, care aştepta de trei zile îndelung nemâncată să fiarbă o vacă bătrână, primul război mondial avea să se periodizeze altfel decât pentru istorici. Prima parte se termina cu foamea din ziua în care fusese pusă vaca în cazan, iar a doua parte începea cu o foame şi mai mare, întrucât, de bătrână şi aţoasă ce era, vaca se făcuse porţelan.
În familia mea, păstrând cum se zice proporţiile, prima parte a vieţii noastre democratice a luat sfârşit alaltăieri, adică în ziua în care am primit în dar o "găină ecologică", de la ţară, a doua parte începând cu discuţia despre "adevărata găină".
Şi cu fabuloasa concluzie că ne putem tâmpi chiar şi din mai puţin.
Am întors găina "de curte" pe toate părţile, minunându-mă de grăsimea ei aurie şi tare, de carnea ei roşie şi grea, de tot ce o făcea să nu semene cu puii văroşi şi umflaţi cu apă de la Mall. Doar că n-am pus şi de un dans tribal în jurul găinii de două kile, hrănită cu grăunţe şi râme de ogradă, atât de marcaţi eram de eveniment.
Lucrurile s-au complicat şi mai mult când ne-am întrebat cum o vom găti. Doar nu era s-o jignim cu nişte ardei graşi de sinteză şi morcovi evreieşti produşi în bazine energizante. Nici n-o puteam pune pur şi simplu la cuptor, fiindcă nu ştiam ce urma să se întâmple. Era posibil ca găinii să nu-i priască deloc cuptorul cu gaze şi nici cuptorului să nu-i placă de găină.
Stăteam, carevasăzică, prostiţi împrejurul adevăratei găini şi, pe măsură ce trecea timpul şi descopeream noi incompatiblităţi între lumea din care venea dânsa şi lumea noastră, a celor hrăniţi cu imitaţii de găini, întocmirea meniului căpăta toate datele unui simpozion.
Ne-am blocat mai întâi la cuiul care trebuia pus în oala de ciorbă, ca să fiarbă găina mai repede. Nu că trebuia să fie musai un piron din acelea de 18 centimetri, pe care-l păstrase bunica de la făcutul casei.
La urma urmei, orice era de fier îşi trimitea electronii în găină, iar găina şi-i trimitea pe ai ei în fier. Acesta e fenomenul fizico-chimic corect. Problema era dacă şi fierul mai era fier, dacă furculiţele şi lingurile din casă nu erau şi ele nişte contrafaceri chinezeşti.
Proba am făcut-o cu un vecin, magnetizat din naştere, care putea să ţină pe piept linguri şi fiare de călcat, şi a ieşit negativ. Da' negativ rău! Ne-am blocat apoi şi la relaţia găină de ţară - oală sub presiune. Vecinul magnetic ne-a spus că găina la ceaun, gătită în curte, la un foc mic şi lung de coceni e singura reţetă care nu strică gustul de găină adevărată.
Şi-n vremea asta, găina de la ţară aştepta în mijlocul mesei, resemnată în condiţia ei de dispută culinară în familia unor sălbatici de la oraş.
De fapt, nu mai aştepta nimic. Ce să aştepte o găină adevărată de la nişte imitaţii de oameni, hrăniţi cu pui modificaţi genetic, cu E-uri multinaţionale şi cu legume industriale?
Citește pe Antena3.ro
