Adrian Marino si valorile liberale

Spiritul liberal se caracterizeaza prin rigoare, toleranta si deschidere spre dialog. El apara individul impotriva autoritarismului colectivist. Liberalismul politic pariaza pe individ si pe drepturile sale inalienabile. Aceasta este lectia ce se desprinde dintr-una din cartile cele mai importante de gandire politica aparute in Romania postdecembrista.

Ma refer la volumul de dialog dintre Adrian Marino si Sorin Antohi, "Al treilea discurs. Cultura, ideologie si politica in Romania" (Polirom, 2001). Este una dintre acele carti pe care le-am citit de doua ori, de fiecare data cu creionul in mana, facand mereu sublinieri si adnotari. Recomand aceasta carte celor care vor sa inteleaga principiile directoare ale unui liberalism luminat, dezinhibat, deschis spre o adevarata europenitate. Mai ales acum, cand PNL trebuie sa-si accentueze transant filosofia politica, ideile din "Al treilea discurs" sunt de o stringenta actualitate. As adauga ca relectura acestui volum merita facuta si in lumina asa-numitei "galcevi a intelectualilor". Fac parte dintre cei care il admira pe Andrei Plesu si ma diferentiez de cei care vad in "mostenirea paltinisiana" o stingheritoare povara metafizica, marcata indeosebi de scepticism in raport cu valorile modernitatii burgheze. In ce-l priveste pe dl Plesu, textele sale despre Havel, Michnik, Geremek, precum si atatea din eseurile sale politice il dovedesc un adept convins al valorilor liberale.

Pozitia domnului Marino, carturar stralucit, erudit exeget al ideilor literare inainte de 1989, critic al ideologiilor politice dupa prabusirea comunismului, este una de sustinere demna a valorilor liberale. Este unul dintre cei mai fini comentatori ai noii gandiri politice romanesti. In egala masura, dl Marino ofera un diagnostic chirurgical al maladiei supreme a spiritului romanesc din perioada comunista, anume duplicitatea: "Epoca era plina de ambiguitati. Una spuneam la sedinte, alta spuneam acasa, una spuneam in redactie, alta spuneam in cercurile de prieteni si asa mai departe. Epoca a cultivat duplicitatea, dublul limbaj, ambiguitatea in forme benigne si maligne". Impotriva perpetuarii acestei ipocrizii se situeaza demersul postdecembrist al lui Adrian Marino. Efectele au fost reale: sa amintesc aici rolul sau in constituirea Forumului Democratic Antitotalitar, dar si implicarea in reconstructia discursului politic antixenofob si universalist. Insa nu unul uniformizant, complexat si obsedat de cliseele modelor relativiste din vest. Al treilea discurs, concept propus de Sorin Antohi, se afla in consonanta cu ideile lui Adrian Marino despre necesitatea continuarii actiunii iluministe in Romania (de aici si pozitia neo-pasoptista). Rationalismul critic, umanismul consecvent, opozitia fata de dreapta irationalist-misticoida si stanga egalitarist-colectivista, iata cateva din elementele acestui al treilea discurs. Spre a relua o formula a lui Michnik, acest discurs, inextricabil legat de valorile liberale, nu se afla nici la dreapta, nici la stanga, ci la Vest de centru.

Mostenirile comuniste sunt inca prea putin studiate, spune dl Marino. Este vorba de regandirea cadrelor ideologice care au facut posibil sistemul, a mecanismelor de reproducere simbolica, inclusiv coruptia ideologica la care au participat de voie, de nevoie atatia intelectuali (nu doar in Romania, ma grabesc sa adaug). Lipsesc inca, considera dl Marino, acele analize ale marxismului care sa dea masura eforturilor romanesti de reinterpretare a doctrinelor utopic-radicale. As aminti, printre putinele exceptii, lucrarile unor Cristian Preda, Daniel Barbu, Sorin Antohi, Caius Dobrescu, Adrian-Paul Iliescu si Dan Pavel. Demistificarea marxismului nu se reduce la denuntarea crimelor totalitare, ci presupune intelegerea critica a componentelor sociologice, politice si economice ale acestei ideologii.

Al treilea discurs, fundament al liberalismului romanesc, inseamna iesirea din provincialism, curajul participarii la dezbateri internationale, depasirea starilor intelectuale pur emotionale si a cliseelor autohtonist-indigeniste. Inseamna, totodata, si regasirea acelei traditii mult timp ocultata a democratismului romanesc, precum si a acelor revendicari liberale (responsabilizarea ministrilor, de pilda) profesate inca din secolul al XIX-lea.

Viata unui om singur se intituleaza cartea de memorii inedite ale lui Adrian Marino. Un om care a suferit opt ani in temnitele comunismului romanesc a fost fortat sa taca zeci de ani, a durat in pofida conditiilor vitrege o monumentala opera validata international si care astazi continua sa lupte pentru valorile burgheze (civice, urbane). Spre deosebire de atatia alti intelectuali care cred in extinctia ideologiilor, dl Marino stie ca nu se poate cladi o democratie in absenta unui spirit democratic: "In fapt, o incipienta ideologie romaneasca, o incipienta critica de idei nu a aparut decat dupa ’89". Este elementul original al momentului 1989. Ma bucur sa scriu despre aceste teme aici, in Jurnalul National, pentru ca ele nu sunt subiecte ezoterice, ci afecteaza decisiv spatiul politic romanesc.