Agentul de artişti, o profesie care se naşte greu

In cultura contemporana din Eu­ro­pa de dincolo de Tisa si, in gene­ral, in lumile cu o piata artistica func­tionala, un rol vital il joaca agen­tii si agentiile de intermediere intre scriitori si editori, intre artistii plastici si galerii sau muzee, intre creatori si distribuitorii de pro­duc­tie artistica.

E cel putin ciudat ca la noi aceas­ta institutie a agentului si a agen­tiei nu exista ori, daca exista, e inca intr-o confuza etapa de cons­­­tructie. E o profesie complexa, de reprezentare, de mediere, cu un interes direct in slujirea operei pe care o promoveaza. Cu cat castigul cre­a­torului e mai mare, cu atat mai bun e castigul in procente al agen­tu­lui. Daca as fi mai tanar, m-as face agent literar. As lucra pentru cativa scriitori cu sanse si pe piata internationala a cartii, nu numai pe agonizanta piata romaneasca.

E si mai ciudat ca nici unul dintre criticii literari de dinainte de 1990 nu a devenit agent literar. E un caz de obtuzitate colectiva, motivata de trufie. Cum sa devina criticul literar secundul autorilor, cand vreme de decenii a fost atotputernicul si diriguitorul? Compartimentul de critici ai Uniunii Scriitorilor numara sute de articlieri de toata mana, dar avand constiinta de primi jucatori in viata literara.

Cei mai multi agenti ai lumii artistice din Vest au pregatire de avocati, nu de finantisti. In fond, ei pledeaza o cauza, nu conteaza ca e estetica sau judiciara. Ce au in plus avocatii, in conditia de agenti ai artistilor, e o cunoastere speci­fica a treburilor din domeniul in care activeaza. Agentul literar poate fi de casa mare, dar si pentru piata vasta si banoasa a literaturii-gunoi. Aici isi gaseste temeiul mai mult ca oricand vechea zicala: spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti.

E posibil, daca nu cumva si probabil, ca profesia de agent literar sa nu se fi putut institutionaliza din pricina autoritatii exercitate inca de unii critici si istorici lite­rari cu trecut si cu nume mari in domeniu. Cine vrea sa filtreze, cu criteriile lumii de azi, asa-numita mostenire culturala din deceniile 1945-1990 e blocat de multimea monumentelor inchinate de acesti critici, inca ascultati de editori si de public, unor mediocri "de patrimoniu". Cum ar fi, de exemplu, prim-mediocrul Zaharia Stancu. S-au publicat atatea cronici si "studii" la subproductia artistica a autorului "de stanga", alintat cu nume de boier – Conu’ Zaharia –, incat cine neaga sau pune sub semnul intrebarii calitatea romanelor lui Stancu pune sub semnul intrebarii lucrul de o viata a acestor mentori ai vietii literare de dinainte de 1990.

Acesta e adevarul: cultura romana e trasa in jos de un trecut masluit, elogiat cu superlativele universalului, desi nu avea decat inaltime judeteana.

Citește pe Antena3.ro

Un criminal din SUA s-a supărat că autoritățile au decis să-l execute chiar de ziua lui. Pentru ultima masă a comandat un festin