Un scurt comunicat postat pe site-ul Ambasadei Statelor Unite de la Bucureşti în 9 iunie precizează în prima frază că nu se referă la cazuri individuale. În fraza a doua spune că trebuie rezolvate toate problemele statului de drept, iar în ultima frază precizează că totul se face în respectul legii şi independenţei instituţiilor, inclusiv pentru persoanele fizice, într-un proces echitabil. Adversarii lui Ponta cred că americanii fac o critică severă la adresa premierului care fuge de Justiţie. Susţinătorii lui Victor Ponta traduc poziţia neutră a comunicatului ca o critică severă la adresa procurorilor care sar calul şi nu tratează egal cetăţenii ţării, indiferent de funcţie. Eu pot să interpretez mesajul concentrat ca o critică la imensa eroare judiciară din Procesul Rarinca în care procurorii DNA au sărit cu metode staliniste să o aresteze pe o femeie care a cerut o mică datorie judecătoarei supreme. Statele Unite pun preţ mare pe Justiţie şi includ ca principiu sfânt deplina şansă a acuzaţilor care sunt vinovaţi doar cu o sentinţă definitivă. În plus, preşedintele SUA nu se referă prin declaraţii publice la procese sau dosare în curs, serviciile secrete stau pe alte străzi faţă de procurorii, care, vai!, au statut egal cu avocaţii în faţa judecătorilor. Dorinţa preşedintelui Iohannis de a răsturna guvernul printr-o lovitură de stat, experimentând metodele războiului hibrid din Ucraina în politica românească, nu poate fi cauţionată public de funcţionarii Departamentului de Stat. Chiar dacă nu-i convine să lucreze cu o majoritate republicană în Senat şi Camera Reprezentanţilor, preşedintele Obama nu emite declaraţii critice la adresa parlamentarilor SUA. De ce să fie altfel la Bucureşti? Iată cheia în care citim comunicatul Ambasadei SUA care îşi aşteaptă încă numirea definitivă a ambasadorului.