Amestecate

1. Piaţa din Crângaşi e ca-ntotdeauna, devălmaşă şi pestriţă. Neterminată şi leneşă, mereu începută şi nedusă la capăt, departe de a-şi găsi o formă cât de cât. O forfoteală ţipătoare, pe măsura harababurii dâmboviţene. Mă uit în jur cu moleşeala privirii toropite de arşiţă. Oameni şi sacoşe, trăgându-se reciproc încotro le e chemarea zgârcită în daruri. "Cât e un tuns?", întreabă o pensionară proletară, scoţându-mă din adâncu-mi. "Doişpe lei", răspunde frizerul, prins să-mi scurteze părul. "Aşa mult? N-am atâţia bani", se scuză femeia şi pleacă dezamăgită, potrivindu-şi şuviţele în dezordinea crizei mondiale.

Bieţii pensionari!, mă trezesc compătimindu-i pe părinţii noştri, ajunşi să se tundă pe datorie... Ies înnourat din dugheană. "Tunde bine?", mă iscodeşte timid un bătrânel dichisit, parcă scos din cutie. Din ochi îi picură blajin resemnare. "Da", îl asigur fără şovăire. Măcar cu atât să se aleagă, dacă tot îşi ciumpăveşte pensia de nimic. Întorc capul, de la distanţă, curios să nu ratez deznodământul întâmplării.

Septuagenarul se codeşte să intre în frizerie şi-şi trece mâna peste ţeasta aproape cheală. Femeia de lângă el, la fel de titirită, îi dă o bancnotă. Amândoi o mângâie tremurând, o răsucesc când pe-o parte, când pe alta. Nu le vine neam să se despartă de ea. În bancnota aia prăpădită stă viaţa lor pe câteva zile, arz-o-ar focu' de tranziţie! Din ce-au clădit pe daiboj în comunism sărmanii pensionari, capitalismul postdecembrist nu e în stare să le restituie mărunţiş nici de-o tunsoare!

2. Dinspre Mitică de la Ligă, viaţa n-are nuanţe, e de-o limpezime şugubeaţă. Regulile lui sunt clare şi simple. Cine nu dă cu pumnu' şi nu înjură cu flegme e "un tip moale". Neimportant şi nearvunit împlinirii felurite. Păi, "dacă motivul pentru care Sabău a renunţat să antreneze Dinamo este declaraţia lui Giovanni Becali despre el, atunci înseamnă că e un tip moale. Nu rezistă la ceea ce înseamnă fotbalul în acest moment". Aşadar, în filozofia corleonică, fotbalul actual înseamnă Becali, piei drace! Care Becali (Giovanni, nu ăilalţi!) se fuduleşte că sondajul făcut printre fotbaliştii închiriaţi de el în "Groapa" murdărită de "câinii roşii", "cum că ăştia nu-l vor antrenor pe Sabău, a fost fals. Am crezut că va funcţiona şi iată că a avut rezultate".

Tipul tare a învins iarăşi, aşa că dom' Mitică e îndreptăţit să se joace şmecher de-a înţeleptul. Câtă vreme alde Giovanni vor fi lăsaţi să mintă şi să ne umple de scuipaţii lor scârboşi, inşi ca Neluţu, admirabili prin caracter!, vor fi siliţi să-şi recunoască "slăbiciunea". Lumea "tipilor tari" de la noi e o lume de trişori penali şi cinici, o lume de golani oricând gata să te "facă de la brâu în sus".

3. Între două strigări la bară deşir vorbe cu un coleg învârstnicit în avocatură. Bărbatul e încă tânăr, spiritul nu i s-a cofleşit, are prospeţime şi vervă. E doldora de snoave şi pilde adunate în deceniile din urmă, ca martor al vremilor nesuferit de schimbătoare. Un avocat de anticariat, valoros cât un muzeu inexistent al avocaturii româneşti.

Povestitorul deapănă cu farmec întâmplări aflate odinioară în blestemata râpă a justiţiei băştinaşe. Istorisirile sunt, din nefericire, adevărate, România le-a trăit dureros. Cică, prin '50, marile procese, cu hoţii şi delapidatorii firavei economii naţionale, începeau de Sf. Nicolae şi se sfârşeau pe la Bobotează, cu fond şi recurs cu tot. Atât! Iar la citirea sentinţei de condamnare la moarte, unii dintre proscrişi mai şi leşinau.

Enervat de reacţiile "necontrolate" ale sabotorilor solemnităţii judecăţii, gâdele în robă de magistrat tuna asupra auditoriului: "Cine nu e demn să asculte o condamnare la moarte, să părăsească imediat sala!". Şi trupurile inerte erau târâte în afara încăperii în care clasa muncitoare, deghizată în putere judecătorească, împărţea dreptatea partidului unic şi canibal. Din tenebrele acestea, greu de imaginat astăzi, vine o justiţie acuzată la Bruxelles de rezistenţă la reformă. Jumătatea de secol n-a reuşit să ne vindece pe toţi, ăştia care trebăluim prin labirintul judiciar, de cancerul sovietic. Sistemul de drept şi nu numai ne-au fost aduse atunci cu tancurile lui Stalin, pe când acum ele ne sunt impuse cu armele sofisticate ale creditului transnaţional. Ce ne-o mai aştepta în viitorii ani, fiindcă, vorba lui Michnik, "Democraţia asta nu este ceea ce am visat!".

4. "De ce nu avem şi noi o justiţie cu juri?", mă provoacă un interlocutor. "Pentru că nu avem cetăţeni", îl lămuresc tăios şi uşor iritat. Juraţii ăştia ar trebui extraşi din "bazinul electoral" şi vă daţi seama ce justiţie ar ieşi! Gândiţi-vă niţel la imaginile cu gloatele mânate la vot în zilele  alegerilor. La ferentarieni şi la ştefăneşteni, de exemplu. Chiar vreţi curţi cu juri?

5. "Michael e mai valoros mort decât viu", a rostit pragmatic un biograf fiscal al cântăreţului mort pretimpuriu. Pragmatismul societăţii consumiste nu se tulbură nici la întâlnirea cu moartea. Între viaţă şi moarte ceea ce contează e profitul. Viaţa şi moartea sunt valori contabile, nimic altceva. Capitalism pur.