Antireforma si-a sofisticat tertipurile

Experienta tranzitiei romanesti dovedeste fara echivoc ca autoritatile, indiferent care au fost acelea, au cautat supape in locul reformelor si le-au folosit pentru a castiga timp. Dar nu pentru a face, ci pentru a nu face reformele.

Pentru a ocoli adevaratele reforme spre o economie de piata, sub motivatia de principiu a suportabilitatii sociale, dar in fapt pentru a crea camp liber devalizarii banului public de catre cei la putere si clientela lor politica, autoritatile romane, indiferent de culoarea lor, au utilizat intens diferite tertipuri, cu efecte dezastruoase pentru economie pe termen lung. Aceste tertipuri nu numai ca au intarziat periclitant reformele, dar unele din ele au reprezentat divagatii de la economia de piata, ajungand prin denaturarile introduse, sa creeze structuri hibrid in economie, de care aceasta nu mai poate scapa si care au devenit un balast greu in contextul aderarii la Uniunea Europeana.

Cea mai de anvergura operatiune de evitare a reformelor spre o economie de piata a constituit-o folosirea ca supapa a sistemului de pensii. Milioane de oameni, pentru a nu fi trimisi, de-a lungul anilor, in somaj, au fost scosi anticipat la pensie. N-au trebuit insa decat cativa ani pentru epuizarea resurselor sistemului public de pensii si pentru a-l pune definitiv pe butuci prin depasirea substantiala a numarului de contribuabili de catre numarul de beneficiari. O operatiune de anvergura la fel de mare penru evitarea reformelor, dar care scoate in evidenta in mod pregnat legatura dintre folosirea tertipurilor antireforma si devalizarea clientelara a banului public a fost si este tolerarea politica a neplatii obligatiunilor la bugetele publice din partea intreprinderilor de statproducatoare de pierderi, dar si a unor societati private cu acoperire clientelara. Mai precis, nimic altceva decat un mod de a nu intreprinde reformele necesare in sectorul de stat neperformant, dar si in ce in ce mai evident, de a intretine si imbuiba din banul public clientela politica.

Cu timpul, indeosebi pe masura ce supapele devenite "traditionale" s-au cam inchis, tertipurile antireforma s-au sofisticat. Este evident astfel ca epoca in care s-a dat iama in sistemul de pensii a trecut. Iar arieratele (datoriile restante la bugetele publice) au intrat in vizorul Uniunii Europene, reducerea lor neta, adica diminuarea neachitarii obligatiilor financiare, devenind chiar criteriu de performanta pentru acordarea calificativului de economie de piata functionala, preconditie a aderarii.

Acum, migratia fortei de munca in strainatate, posibila prin circulatia libera a romanilor in spatiul Schengen, este folosita insidios, dar din plin, ca supapa pentru ocolirea reformelor, iar mecanismele ei financiare sunt utilizate de profitori ai tranzitiei spre a-si trage o renta pentru ei. Din castigurile realizate in strainatate in conditii deloc de pizmuit, lucratorii romani, legali sau ilegali, trimit acasa vreo doua miliarde de dolari anual. Gratie acestor bani, Romania actuala nu sare in aer, caci comercial (exporturi/importuri) traieste cam cu sase miliarde de dolari peste plapuma proprie. Pana cand insa de cele doua miliarde de dolari sa beneficieze in tara adevaratii posesori, acesti bani finanteaza importurile desantate de produse si servicii de lux ale celor care devalizeaza sistematic banul public.

Dar cea mai relevanta expresie a sofisticarii tertipurilor antireforma este poate transformarea, in mod paradoxal, a privatizarii intr-o modalitate de tergiversare sau chiar ocolire a reformei. Devenita un fel de scop in sine, privatizarea cu orice pret - numai, vezi Doamne!, sa nu se lichideze cumva vreo intreprindere - inseamna masive si grave gauri in banul public: sustinerea in pierdere a intreprinderilor in asteptarea unui investitor, stergerea datoriilor lor pentru atractivitate, plata compensatiilor salariale pentru disponibilizati, vanzari pe mai nimic, care ascund de fapt aranjamente de transfer de active catre clienti politici.