Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Familia de cultivatori de cartofi in Bucuresti, la Mall. Tatal e mereu cu privirea in tavan, socotind marunt, taraneste la cate kile de cartofi revine carnea si la cate portocalele.
Baiatul, mai istet ca batranul, isi da seama ca preturile n-ar fi rele, daca si-ar putea vinde cartofii fara intermediari. Mama, ale carei maini ii spun vanzatoarei de la parfumuri ca altceva decat sa scormoneasca dupa barabule nu mai stiu, se uita la sticluta, citeste pretul si o ia cu lesin: "Cum sa coste cateva picaturi de odicolon cat un camion cu cartofi? Ce dreptate mai e si asta?".
La liceul din Stockholm, unde predau si cativa romani, una din tinerele dascalite suedeze le cauta staruitor vecinatatea, la catedra, in recreatii, la bufet. In felul nordicilor, cu multe precautii, atenta sa nu inoportuneze. Sunt colegi, emigrantii si autohtonii, de mai bine de opt ani. Atat de binecrescuta insa e suedeza, ca abia dupa opt ani indrazneste sa-i adreseze unei bucurestence intrebarea ce-i sta pe limba din prima zi: "Voi, romanii, aveti mereu ceva de vorbit. Despre ce vorbiti?". "Despre nimic", raspunde fara sa stea prea mult pe ganduri meridionala. Apoi, realizand stupoarea suedezei, e mai nuantata: "Despre orice". Suedezei ii trebuie inca opt ani ca sa inteleaga cum pot vorbi romanii despre nimic si, totodata, despre orice. Si, intelegand, sa le zambeasca larg, cu infinita cordialitate. "Ciudati mai sunt si astia", isi spune romanca, la zambetul aparent fara cauza al stockholmezei, "stau ca piatra tot timpul si pe urma nu-i mai poti opri din hlizeala. Ce natie!".
Prin anii â60, se zvonea ca la Libraria Sadoveanu s-ar fi adus albume Skira. Cartile de arta frantuzesti, cu osebire cele editate la Skira, contau ca un maximum de calitate in materie. In marasmul cultural de atunci, zvonul avea tot suprarealismul perioadei: Cum sa se vanda "Skire" in Bucuresti? Nu putea fi decat un delir public de compensatie. M-am dus la librarie si vanzatorii mi-au confirmat: Da, avusesera Skira-uri, la 50 de lei volumul. Cezane, Manet, Renoir, tot tacamul. Din cand in cand, vedeam in casele unor prieteni unul sau doua titluri Skira. Ei imi spuneau ca se nimerisera in librarie in jumatatea de ceas in care "bagara Skire", dar nu-i credeam. N-am crezut niciodata ca in plina noapte intelectuala, statul vindea lumanari frantuzesti, fie si in cantitati infime. Azi, copiii celor care s-au intamplat atunci la Sadoveanu duc albumele pe sume de mizerie la anticariate. Poate nu copiii, poate chiar proprietarii cartilor. De saracie si de inima rea.
Negustorul, care le zice la toti politicienii clienti. "Pai, ce domâ Tudor, ei nu cumpara de la mine? Mi-au fost clienti, acum sunt deputati, dar tot clienti se cheama ca au ramas. Doar nu traiesc cu aer." Ce democratic suna "clientul Vacaroiu", "clientul Iliescu", "clientul Basescu".
Citește pe Antena3.ro
