x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Apa este Iubire

Apa este Iubire

de Cristian Crisbăşan    |    07 Feb 2010   •   00:00
Apa este Iubire

Există un cântec al Sheilei Chandra – „Ever So Lonely”: „Iubirea ta este un Ocean... şi un Ocean nu refuză nici un râu”.



Iubirea adevărată NU poate fi egoistă, aşa cum nici apa nu este a cuiva - ci este a tuturor, pentru că curge prin noi toţi şi prin toate. Apa este viaţa. Apa este Iubire. Există apă vie şi apă moartă. Apa vie este structurată, adică plină de energii pozitive. Apa moartă este doar H2O.

Circuitul apei în natură este iubirea care a născut viaţa şi energia, care ne ţin în viaţă. Există apă în absolut orice lucru din această lume. Apa are memorie. Iubirea are memorie. Noi, oamenii, suntem legaţi prin apă. Ea se află în corpul nostru, proporţional, în aceeaşi cantitate în care există pe Pământ. Creierul nostru este 80% apă vie, iar sângele 90%.

Iubirea curge în lumea asta cu apa care-i dă viaţă. Apele se scurg în Ocean, de unde se ridică la cer pentru ca apoi să cadă în ploi şi ninsori peste pământ ca să hrănească iar viaţa...
Aşa ar trebui să înţelegem iubirea şi să ne iubim, noi, oamenii. Altfel, apa, cu cât vrei s-o posezi mai mult, să o ai numai tu, cu atât ţi se refuză mai tare... Apa este o continuă stare de dăruire pură.

Posesivitatea, geloziile, simţul absurd de proprietate sunt o poluare pentru apă. Ele o destructurează, o seacă de energii, o lasă un simplu lichid numit H2O, neutru, inodor, incolor, insipid, ce nu ne face nici rău, nici bine. Posesivitatea umană goleşte de substanţă şi conţinut iubirea, o transformă în apă de la... robinet. Apa moartă este iluzia iubirii.
A te îndrăgosti, a fi îndrăgostit, a trăi starea de îndrăgosteală - ce oboseală, ce uzură, ce ardere risi­pitoare... Un consum.

Da, sentimentul este minunat, dar este ca un drog: ştii că este rău, dar nu poţi scăpa de acea dependenţă, de plăcerea toxică. Dragostea consumă, iubirea construieşte. Iubirea este ceea ce rămâne - sau nu - după ce a trecut dragostea. Iubirea nu poate fi confundată şi substituită cu nimic altceva. Dragostea poate fi doar atracţie fizică, pasiune de moment, nebunie de-o clipă, aventură de-o noapte sau perversiune pură. Ea nu poate apela la prietenie, iubirea numai pe prietenie se poate construi. Prietenia înseamnă luciditate, încredere, certitudini, comunicare.

Dragostea te face să vezi în celălalt ce ai vrea tu să fie. Te face să vrei să pari altceva decât eşti. Este o formă egoistă de exercitare a plăcerii oferite de o atracţie, este abuz şi slăbiciune. În dragoste comunici doar aparent - un dans senzual de monologuri, nu un dialog. Dragostea este pura exploatare a slăbiciunii pentru celălalt. Dragostea nu poate trăi fără sex. Iubirea poate trăi fără orgasm.

Dragostea te face prizonierul unor iluzii seducătoare. Iubirea adevărată te face mai liber, mai puternic, mai lucid - îţi încarcă „bateriile". Dragostea este dependenţă, iubirea este libertate.

Dragostea trece şi de cele mai multe ori rămân durere, regrete, dezamăgiri, scrum, moloz, furie, lehamite. Dar, dacă ajungi să iubeşti cu adevărat pe cineva, asta nu va dispărea niciodată. Iubirea este esenţă, sublimare, luciditate, altruism, prietenie, înţelegere, încredere.

Iluzia dragostei poate fi uneori atât de puternică încât să fie confundată cu iubirea. Şi când înţelegem asta, simţim o imensă frustrare. Suntem mereu supăraţi şi dezamăgiţi - din cauza noastră şi/sau a celuilalt. Iubirea adevărată nu generează niciodată frustrări, regrete sau reproşuri.
Dragostea este iluzia iubirii.
Dacă pe oamenii odată dragi ajungem să-i urâm sau să ne fie indiferenţi, înseamnă că nu i-am iubit niciodată.

×
Subiecte în articol: dreptul la excepţie