Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Raportul cerere/oferte explică în principal sporirea – mulţi îi spun nerealistă – a preţurilor în imobiliar din ultimii câţiva ani.
Raportul cerere/oferte explică în principal sporirea – mulţi îi spun nerealistă – a preţurilor în imobiliar din ultimii câţiva ani. Nerealistă, pentru că diferenţa dintre preţul cu care un imobil este vândut pe piaţă şi costul său poate urca până la 50%-70% sau chiar 100%, în funcţie de amplasament şi dotări. Dar tot de la raportul cerere/ofertă va veni şi dezumflarea balonului preţurilor în anii următori. Oricât ar putea fi de neaşteptat, se dovedeşte, la o analiză sumară, că, în ciuda iureşului ce apare în construcţii, oferta este cea care împinge preţurile mai sus, căci este deosebit de slabă. Se construieşte de 10 ori mai puţin în imobiliar decât în vremea lui Ceauşescu. Statul comunist a cheltuit în echivalent cam 5 miliarde de euro anual pentru construirea de locuinţe, ridicându-se în perioada 1951-1989 aproape 3 milioane de apartamente care formează covârşitoarea majoritate a fondului locativ actual. S-au construit circa 205 apartamente în medie pe zi, din care 74 în Bucureşti. Acum, în Bucureşti ritmul este cam 2.500 de locuinţe pe an.
În plus, oferta creşte de fapt doar într-un segment al pieţei. Se construiesc numai imobile pentru rezidenţe de lux şi pentru birouri. Boom-ul construcţiilor imobiliare este mai mult aparent şi oricum nu are funcţie socială. În condiţiile polarizării sociale dramatice – de tip latino-american – din România, cererea din segmentul cu prcina se păstrează ridicată. Şi aceasta pentru că la polul îmbogăţirii există în mare parte o pătură care îşi datorează prosperitatea, şi implicit cererea imobiliară, nu succesului de piaţă în afaceri, ci înfruptării clientelare din banul public (contracte avantajoase, foloase necuvenite, furturi pur şi simplu). Având în vedere o asemenea sursă de câştig, preţurile pe care le acceptă în imobiliar reprezentanţii acestor pături sunt fără limite. Şi cresc pentru că probabil se fură în economie mai mult decât creşte oferta de lux în imobiliar.
Două categorii sociale sunt afectate direct sau indirect. Una o constituie oamenii oneşti care, prin câştigurile lor în companii de talie, îndeosebi multinaţionale, devin eligibili pentru creditări imobiliare sau ipotecare şi care, intraţi în horă, sunt nevoiţi să plătească preţurile fără limite impuse de cei pentru care banul nu contează. A doua categorie grav afectată o reprezintă masa mare a celor cu necesităţi imobiliare stringente ce sunt obligaţi să plăteacă preţuri nerezonabile pentru apartamente de confort scăzut. Segmentul de lux, singurul pentru care se construieşte – chiar dacă nu se construieşte la standardele de lux – este cel care “face” piaţa. Segmentul să-i zicem social – cum ar putea fi considerat ansamblul de locuinţe în blocuri vechi, de pe vremea comunismului – s-a remorcat pentru un timp la preţurile derivate din segmentul de lux. Prezenţa masivă a capitalului străin – care a mirosit profiturile înalte ce pot fi obţinute deocamdată – învârte morişca, împingând preţurile în sus, căci oferta totuşi subţire pe segmentul de lux nu acoperă încă cererea de pe acest segment. În segmentul să-i zicem social nu există de fapt nici o ofertă nouă, păstrându-se tot cea din vremea comunismului, ceea ce ajută preţurile să rămână la un nivel ridicat.
Problema este ce se va întâmpla din momentul în care îmbogăţiţi tranziţiei – nu numai cei din eşaloanele unu şi doi, dar şi din eşaloanele trei şi patru – se vor fi aranjat imobiliar şi cererea în acest segment se va plafona sau chiar va scădea. Atunci preţurile vor urma cererea. Profiturile abominabile din prezent în activităţile de dezvoltare imobiliară şi construcţii nu vor mai fi posibile. Nu este exclus ca şi investiţiile străine în domeniu să slăbească. Şi iureşul construcţiilor imobiliare se va potoli. Preţurile vor da înapoi, inclusiv prin efect de antrenare, în segmentul să-i zicem social. Dările înapoi se vor produce probabil încet-încet, deşi este posibil şi un şoc la un moment dat. Segmentul să-i zicem social nu va lua însă atunci locul segementului de lux în formarea preţurilor pe piaţa imobiliară. Pur şi simplu pentru că aici nevoile sunt imense, dar cererea efectivă este mică. În majoritatea lor, reprezentanţii acestui segment nu sunt eligibili pentru creditare.
Citește pe Antena3.ro
