Astilanti, cestilalti, aialantii

"DA ASTILANTI, CAT E?", intreaba un mancator de covrigi aratand cu destu, asadar cu degetul, spre niste covrigi insirati pe o sfoara. "Cum a zis - o intreb pe vanzatoare, dupa ce clientul pleaca - astilanti sau cestilanti?"

"Cum sa zica?!", face femeia intuind o indiscretie de clasa, adica intelectualitatea retrograda fata cu saracimea flamanda, dar cinstita. Si tot ea ma sanctioneaza: "A zis si el cum sa zici!". Aventura prin analfabetism a cuvintelor e la fel ca in "telefonul fara fir", jocul acela din copilarie in care ii spuneai persoanei din dreapta ce auzeai din ce-ti transmitea persoana din stanga. Primul incepea cu "papuse", iar la ultimul ajungea "cocosat".

LIGHTIND CENTRE - asa se cheama firma unui magazin cu lampi si alte "electrice" aflat in faliment. Nu-mi pot reprima un discret sentiment de razbunat. Ii pui dughenei un nume americanesc de mare vad comercial si umbli sa-i timorezi cu asta pe compatriotii care-si cumpara veioza. In America, se spune ca orice afacere buna are la baza cel putin patru falimente frumoase. La noi, unul din ele e ingamfarea de semidoct. De cand "Hala de peste" din Obor a devenit Fish Market, oamenii o strabat doar pentru ca drumul prin ea duce direct la hala de carne. Pana ce o deveni si asta Cotlet Center sau Mititei Center.

UN RAFT AL CAMARII DE VARA e acoperit cu un ziar sportiv. De cate ori deschid usa camarii, citesc acelasi titlu de pagina cu litere mari de-o palma: "Stancioiu greseste!". Citesc de fiecare data acest titlu, nu pot sa-l ignor pentru ca e mare si imi sare in ochi, habar n-am cine-i Stancioiu, dar informatia continuta in el pare sa se apocaliptizeze cu fiece zi: Cineva, undeva greseste! Stancioiu asta greseste pentru noi toti la un loc! Bine cel putin ca omenirea a decis un vinovat pentru toate nenorocirile intamplate pana acum: Stancioiu.

"UITE, TRECE UN ESEC" - imi spune un confrate aratand spre un batran jurnalist la pensie, dar care de cand nu mai are nici un contract isi tipareste lunar o alta carte de vizita cu numele uneia din gazetele la care a lucrat: "De ce esec?" intreb. "Pentru ca nimeni nu spune uite-l pe ziaristul cutare, ci uite-l pe nea Gogu!"

UN POLITICIAN pomeneste cu un soi de voluptate de colectionar de dusmanii sai. Indiferent de subiect, el face ce face si aduce vorba despre multii inamici pe care si i-a creat vrandu-le - zice el - binele. Ideea e ca Romania e plina de ingrati si ca politica e un martiraj. In nevoia, de acum paranoica, de a se asculta si de a se induiosa de destinul de mare dusmanit, individul cu talent la starnit antipatii pare sa uite ca prieteniile pot fi ipocrite, dar ca dusmaniile sunt intotdeauna sincere. Ele pot fi orientate gresit, pot fi exagerate, dar daca sunt atat de multe inseamna ca pricina nu e la firea urata a romanilor, ci in felul sau de a fi nesabuit si plin de sine. In lacomia lui bezmetica. In judecata sa clinica si pentru care nu exista medicamente, ca Dumnezeu l-a exceptat de la toate indatoririle celorlalti oameni.