Bomba cu efect intarziat

Inainte de Anul Nou, intr-una din zilele in care toata Romania parea sa fi innebunit brusc si bubuiturile bombelor chinezesti veneau din toate partile, ca un prohod al ultimelor ore ale civilizatiei, un tembel, fericit ca putea s-o faca, mi-a aruncat in cap o petarda. Nu stiu daca era un tembel mic sau in varsta. M-am uitat spre balconul de unde banuiam ca s-a azvarlit explozibilul, dar n-am apucat sa vad decat o usa care se inchidea grabit. Foarte multi oameni sunt fericiti cu foarte putin: chinuie pisici, injura in gura mare, isi dau branci in tramvai, trag vanturi la petreceri, isi beau leafa intr-o noapte sau arunca petarde intre picioarele femeilor. Nu toti cei care au cumparat artificii si au trait cateva clipe de hipnoza la efemerul luminatiei lor sunt de invinuit. Se distreaza fiecare cum poate. Totul e ca placerea ta sa nu fie calvarul altora. In zilele de dinainte de Anul Nou insa, din mii si mii de suflete neformate, cu probleme urate de anturaj si de educatie, cu complexele unei saracii cronicizate sau, dimpotriva, cu toate trufiile nemuncii a urlat lung jivina. Sunt fara de numar cei care, daca au cum sa faca un rau si nu pot fi dovediti, il fac si se simt bine. Unul din acestia mi-a aruncat in cap petarda.

Puteam sa fiu unul din anonimii care au ajuns la spital sau la cimitir. Faptul ca n-am patit-o e nerelevant. Semnificativ pentru Romania e ca atatia oameni, care nu le datorau tembelilor nimic, au devenit infirmi. Semnificativ e de asemenea si amanuntul ca dobitocii din nu stiu ce Minister, care, pentru mita sau din incompetenta, au triplat importul de jucarii pirotehnice, n-or sa pateasca nimic. Unul din ei, un tanar tafnos, cu toate atributele functionarului cu creier de plastic, dar cu sustinere intr-un partid, a avut chiar tupeul profund golanesc sa certe la un post tv tara, ca nu realizeaza obligatiile presante ale democratiei si ale comertului liber. Daca as avea ocazia, i-as vari retardatului o petarda in gura, ca sa-si dea seama si ce gust are democratia in negotul cu bombe.

De atunci ma uit la toti oamenii de pe strada incercand sa ghicesc din fizionomie, din felul in care sunt imbracati, din ce au in priviri cine va fi acela care imi va arunca in cap o petarda la sfarsitul lui 2005. Nu are nici o importanta faptul ca, pana la treizeci de ani, am invatat si am tot invatat in tot felul de scoli, ca imi iubesc familia, ca sunt un platitor de taxe corect, ca ascult pentru a suta oara opera Don Giovanni de Mozart, ca nu injur, nu beau, nu fumez, ca scriu zilnic la ziar. Pot fi sigur ca dementul acela exista, ca umbla printre noi fara sa aiba nimic din aerul unui dement. Mai pot sa fiu sigur ca in fiecare minister exista un nenorocit care, pentru o mita oarecare, ii va da posibilitatea jivinei din om sa iasa iarasi la drumul mare cu bomba in mana. Si ce daca s-a schimbat oranduirea? A anulat vreunul din noii alesi hartia de liberalizare a comertului cu bombe si petarde? A, desigur, au aparut la televizor si au condamnat fenomenul!

Iertati-ma, dragi cititori, ca indraznesc sa spun si eu ca m-am saturat de Romania. M-am saturat pana peste cap de Romania asta, unde dementii sunt liberi cateva zile din an ca sa-si bata joc de o tara. Pana acum n-as fi cutezat sa declar ca am ajuns sa-mi fie sila de Romania, dar, dupa ce mi-a picat bomba in cap, uite ca spun! Acesta e efectul bombei la cei care cred c-au ramas intregi dupa explozie. Nu raman chiar intregi.