Bucuria de a-l atinge pe Messi

National Arena este ultima ne­bunie de sambata noapte. Poate chiar de fiecare sambata noapte. Ba ar putea incepe de vineri. Fara meciuri de fotbal. Doar cu bucuria de a te zgai, minuna etc. de ultima izbanda a Bucurestiului. De a calca in picioare fara sa te huiduie nimeni iarba pe care ar alerga de nebun Banel, daca....

100.000 de oameni au luat-o spre National Arena, sambata spre duminica, dupa ce s-a domolit fierbinteala zilei. Populatie cam cat doua meciuri cu Argentina. Deschiderea campionatului abia daca stransese vreo 30.000. Pe noua stadioane. Nu s-a jucat ni­mic, nu se intampla ni­mic, dar era o insufletire de l-ar fi pus pe gan­duri pe Dumitru Dra­ghicescu, sociologul sceptic in privinta en­tuziasmului romanilor.

Spectatorii se adunau ca la marile meciuri, socializau, aveau pareri perfecte unii despre altii, legau prietenii.
Continuare in pagina 3

Misunau prin arena, cu neveste si copii, se instalau pe scaune, fotolii, iarba, se lasau pe spate privind spre inaltul arenei, apoi schimbau lo­cu­rile, tribunele si peluzele, sa se con­vinga ca se vede la fel. Ca exista. Nu-i scoteau din minti ratarile, nu-i stresau derbedeii care fac pulbere atmosfera, se simteau bine in civilizatie.

Pelerinaj pe un stadion gol, chiar la ora la care Benfica intorcea scorul in meciul cu Arsenal, si mai tarziu, in creierul noptii, cand Ronaldinho jongla in direct cu cei de la Coritiba. Cand s-au aprins reflectoarele, din mii de piepturi, entuziasmul a tasnit cu putere. Ca la Rovine. Ca la un gol magnific al lui Hagi. Romanii au dimensiunea exacta a esentialului. Tot asteptand sa prinda inca in viata sa calce pe o autostrada, ca li se schimba la fata strada, orasul, romanii, tara exalta la victoriile pe care le simt importante. Pe National Arena se bucurau de libertatea inaugurarilor. Mai ales fara taieri de panglici. Arena le dadea sentimentul ca-l pot atinge pe Messi.

Sambata noapte, la National Arena se mergea ca la Noaptea Muzeelor. Oamenii foiau in tribune, privirile dadeau roata, dupa care, vorba unuia, se intrebau: bun, si acum, ce asteptam? Nimic. Nimicul asta poate avea o morala. Satul de promisiuni si esecuri, romanul e topit sa vada ca in tara asta lucrurile se si intampla. Ca face doua ore pe-o autostrada pana la mare, ca nu-si pierde concediul pe DN 1, ca sa ajunga la munte... Noaptea de pomina de la National Arena este o forma de patriotism. Satisfactia ca ai un stadion care te asaza in randul lumii. Pericolul ar fi sa ne obisnuim cu forme impresionante, dar fara continut. Cu arene superbe fara sa aiba si fotbal.