Bugetul si FMI

Urmatoarea rectificare bugetara trebuie sa fie prudenta

In timp ce expertii de la Washington insista pentru un deficit zero, chiar un surplus bugetar, Guvernul roman doreste un deficit-tinta de 0,5% din PIB in 2006. Disputa se poarta si pe estimarea veniturilor fiscale. Aceiasi experti au criticat mix-ul de politici economice prociclice, dobanzile pe piata monetara si la depozitele la lei care au devenit puternic negative, ceea ce incurajeaza consumul. Pentru a intelege cum s-a ajuns la aceasta situatie, reiau din temele abordate in articole precedente.

Mai intai, cateva observatii preliminare. Politica bugetara nu trebuie judecata singular, ea urmarind tinte economice in relatie cu politica monetara si de curs, cu politica salariala. Doi, deficite bugetare stranse ajuta la diminuarea inflatiei. In fine, exista riscul supraimpovararii politicii bugetare (fata de supraimpovararea politicii monetare in deceniul trecut).

Contextul economic intern complica mult alegerile de politica macroeconomica: creditul neguvernamental a "explodat" in ultimii ani pe fondul scaderii inflatiei (a dobanzilor), al consolidarii bugetare (care a redus drastic oportunitatile pentru banci de a face plasamente in titluri de stat), al intensificarii concurentei intre banci, al liberalizarii contului de capital, al cresterii economice. Actioneaza si efectul cotei unice de crestere a veniturilor disponibile.

Creditul privat este inca la un nivel scazut ca pondere in PIB, ceea ce indica potential de crestere impresionant in anii ce vin. Nu nivelul creditului intern ar fi o problema, ci viteza sa de crestere, care accentueaza deficitele externe.

Cresterea puternica a deficitelor externe in ultimii ani. Creditul intern a sustinut cererea interna si, in conditiile aprecierii severe a leului, deficitul de cont curent are sanse sa ajunga la circa 9% in 2005. Si dinamica salariala in 2004 si 2005 a accentuat deficitele externe.

In alte tari (Ungaria, Cehia, Polonia etc.), deficitele bugetare raman la niveluri inalte dupa aderarea la UE (in 2004), dar coabiteaza cu deficite de cont curent comparabile (asa-numite "deficite gemene"). La noi insa, consolidarea fiscala din ultimii ani (deficit bugetar de 1,1% in 2004 si este de asteptat sub 0,8% in 2005) a fost insotita de cresterea masiva a deficitelor externe.

Bugetul public a fost responsabil numai pentru 1/7 din deficitul de cont curent in 2004; pentru acest an, responsabilitatea bugetului va fi si mai mica. Deci, a miza pe bugetul public in controlul deficitelor externe are putin sens. Aceasta nu inseamna insa ca se poate da drumul la robinetul cheltuielilor publice; masurile BNR recente incearca sa tina cont de aceasta realitate.

Economia este semnificativ euro(dolar)izata, ceea ce complica conduita politicii monetare, iar increderea in RON trebuie consolidata.

Chestiunea se rezuma la intrebarea: Cum pot fi conciliate dezinflatia si controlul deficitelor externe cu nevoile tot mai mari ale bugetului, inclusiv din perspectiva "socului" de cheltuieli suplimentare dupa aderare? De aici rezulta discutia privind o strategie bugetara (nu numai fiscala!) pentru anii ce vin, avand in vedere relatia cu politica monetara, de curs, cea salariala etc.

Daca deficitul bugetar ar creste substantial subit si creditul neguvernamental nu ar fi stopat din expansiune deficitul de cont curent ar depasi 10%-11% din PIB, iar inflatia ar fi reinflamata, ceea ce ar putea provoca o criza de incredere in moneda nationala si, eventual, o depreciere puternica daca BNR nu ar interveni viguros; deprecierea severa ar reinflama si ea inflatia. Arta constructiei politicii macro in anii ce vin este de a gasi o cale care sa ofere bugetului resurse pentru a sustine dezvoltarea si onora obligatiile fata de Uniune concomitent cu atentia fata de echilibrele macro.

Pentru fiscalitate avem cateva repere. Este important ca urmatoarea rectificare bugetara sa fie prudenta. Este nevoie de o colectare mai buna a taxelor si impozitelor; ideal ar fi ca ea sa aduca 2%-3% in plus la bugetul public in anii proximi. O colectare mai buna trebuie sa includa diminuarea contributiilor la asigurarile sociale. Pe latura de cheltuieli bugetare, cresterea trebuie sa priveasca preponderent bunuri de capital (infrastructura), obligatiile fata de Uniune si educatia.

Daca este posibil, trebuie atras sectorul privat la furnizarea de servicii publice, ceea ce ar ajuta bugetul public. Veniturile din privatizare sa fie utilizate exclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii si reforma sistemului de pensii.