Cănd să adoptăm euro

Mai multe ziare au consemnat o declaraţie a guvernatorului Mugur Isărescu potrivit căreia Romănia ar putea adopta euro inainte de intervalul 2012-2014. Drept este că guvernatorul BNR a făcut referire la o asemenea posibilitate. Dar tot drept este că el a subliniat problema convergenţei reale.

CĂnd sĂ adoptĂm euro

Mai multe ziare au consemnat o declaraţie a guvernatorului Mugur Isărescu potrivit căreia Romănia ar putea adopta euro inainte de intervalul 2012-2014. Drept este că guvernatorul BNR a făcut referire la o asemenea posibilitate. Dar tot drept este că el a subliniat problema convergenţei reale.

Analişti sau oficiali guvernamentali, la noi şi aiurea, se referă cu precădere la criteriile de convergenţă nominală (inflaţie mică, datorie publică sub 60% din PIB, diferenţial scăzut de dobănda pentru obligaţiunile pe termen lung, volatilitate rezonabilă a cursului de schimb). Intervin in discuţie şi aspecte ce definesc o "zonă monetară optimă" (dimensiunea şi deschiderea economiei, orientarea geografică şi concentrarea comerţului etc). Condiţiile Maastricht exprimă o stare a economiei, dar nu pot surprinde in mod adecvat caracteristici ale ei care pot conduce la dezechilibre ce impun corecţii dureroase. Aşa cum am mai subliniat, contează enorm funcţionarea pieţelor muncii şi ale factorilor de producţie (dacă există concurenţă care să nu permită "rente" şi creşteri ale preţurilor excesive), rata de formare a capitalului fix, ritmul de inovare in economie - intr-un cuvănt ceea ce condiţionează productivitatea, competitivitatea economică.

Cănd ajustările nu se pot face prin preţuri (inclusiv curs de schimb) şi salarii, ele se fac pe latura cantitativă, adică nivel de activitate economică, implicit al şomajului; este vechea poveste cu ajustări in cadrul spaţiului internaţional cu un singur etalon monetar. Â

In Portugalia şi in Italia, de pildă, intrucăt nu au avut un grad de pregătire adecvat şi nici nu au continuat reformele structurale intr-un ritm corespunzător - după intrarea in euroland - se simte renunţarea la politica monetară şi cea de curs de schimb proprii ca o centură sufocantă. Deşi in primii ani scăderile de dobănzi interne (efect al intrării in zona euro) au eliberat resurse bugetare importante, creşterile de salarii nesusţinute de o dinamică a productivităţii pe măsură, un ritm de inovare in industrie şi servicii scăzute au produs dezechilibre externe (deficite de cont curent) tot mai mari. Şi cum bugetul public este singurul instrument de corecţie rămas, impasul a devenit iminent. Pe de o parte, deoarece ajustări ale bugetului sunt foarte dureroase. Pe de altă parte, nici scăderi generalizate de salarii nominale nu sunt de contemplat din punct de vedere politic. Pănă şi Spania, care are renumele unui deceniu de creştere economică impresionantă, se vede ameninţată de căţiva ani de efectele reducerii competitivităţii, ceea ce se vede in deficite de cont curent de peste 8% din PIB. Spania a cunoscut un boom formidabil al construcţiilor in ultimul deceniu, dar se investeşte insuficient in producţie; salariile au mers in sus prea iute, ca şi creditul de consum.

Unii ar spune că dezechilibre externe mari in zona euro nu contează. Dar UE nu are un buget comun mare şi nici nu practică transferuri către ţări care ar avea dificultăţi bugetare, de ajustare, foarte mari (aşa cum se poate face in cazul SUA, de la guvernul federal la autorităţi de stat). Deci corecţiile trebuie să se facă la un moment dat prin mijloace proprii, ceea ce poate conduce la stagnare, chiar recesiune economică de durată.

Italia, Portugalia, Grecia Spania ilustrează două categorii majore de riscuri din punct de vedere al adoptării euro: una derivă din adoptarea euro in condiţiile in care funcţionarea economiei, in straturile ei profunde, lasă de dorit. O altă categorie derivă din politici publice eronate după momentul adoptării euro. Cănd politicieni şi chiar economişti evocă ieşirea potenţială din zona euro pentru soluţionarea dezechilibrelor, ei lovesc in credibilitatea sistemului monetar european, a monedei comune.

Problema convergenţei reale trebuie inţeleasă nu in sensul unilateral al diminuării decalajelor de venit/loc, ci prin prisma nevoii de a avea pieţe interne flexibile, investiţii productive corespunzătoare, un ritm de inovare mai intens. Cănd vorbim despre posibilitatea adoptării euro inainte de intervalul 2012-2014, trebuia să fim conştienţi de implicaţii. Iar dacă o vom face, să fim in măsură să practicăm politici publice (economice şi sociale) consistente, care să ne ajute să evităm căt mai mult din dificultăţile cu care se confruntă acum unele ţări din euroland.