Capitaluri cu raspundere limitata

E de bine cand banii strainilor intra iute si usor in Romania, dar daca se pornesc cumva sa iasa la fel de sprinten, atunci e de rau. Guvernatorul BNR a dat de curand glas acestei temeri pana acum nemarturisite, dar pe care o banuiam de multa vreme: "Nu trebuie sa descoperim roata carului, exemplul altor tari, cum ar fi cele din Asia, arata riscul mare de criza financiara asociat cu explozia creditului in valuta. O caracteristica a acestor crize este ca se manifesta ca o reactie in lant. In momentul in care se declanseaza, efectul se propaga rapid si apoi orice interventie devine tardiva".

Exact din acest motiv, al asigurarii capacitatii de plata, observam ca la 4 miliarde de euro, cu cat a crescut datoria externa in 2005, corespunde o suma identica in rezerva valutara a bancii centrale. Din pacate insa, daca BNR continua sa cumpere euro si dolari in acelasi ritm, probabil ca va ajunge pe pierdere. Asa ca normele de reglementare a creditului in valuta vin sa opreasca banii sa mai intre in piata monetar-valutara sau, in fine, raman la banci care urmeaza sa faca ce-or sti cu ei. Acest "ce-or sti" inseamna, ca, fara sa mai fie in masura sa le aduca satisfactie actionarilor, disponibilitatile se vor indrepta in alte directii.

Logica pe care se bazeaza BNR e clara, dar intrebarea persista: incotro sa se indrepte banii? Aflam dintr-o declaratie mai veche a guvernatorului: "Sentimentul nostru este ca aceste capitaluri vor ramane in Romania si se vor muta de pe piata monetara sau bancara spre bursa de valori, iar de pe bursa se vor duce pe piata imobiliara. O sa aiba o viata mai lunga si este de dorit acest lucru, deoarece Romania va avea nevoie de capitaluri necesare dezvoltarii sale".

OK, dar daca e bine ca banii strainilor sa se duca spre bursa, imobile si terenuri, de ce banii romanilor investiti in aceleasi active nu sunt buni? Pentru ca suplimentul de masa baneasca generat de majorarea preturilor caselor si terenurilor nu este acoperit de o cantitate egala de bunuri si servicii, deci genereaza inflatie. In schimb, banii strainilor au contrapartida in valuta intrata. Mai mult, nerezidentii nu pot iesi cu sumele investite la fel de usor ca din plasamentele valutare ori monetare si de aici se ajunge la ceea ce spunea Mugur Isarescu: "...o sa aiba o viata mai lunga...".

Desigur ca Romania are capacitatea sa dezvolte o crestere economica de 5% pe an mult timp de acum incolo. Afirmatia este corecta. Numai ca asta este o expresie cantitata. Calitativ, observam cum ramurile economiei se restrang la una singura: constructiile. Pretul activelor nu era in crestere inainte sa se vehiculeze ideea integrarii europene. Acest eveniment a declansat goana dupa case si terenuri. Pe de o parte, potentatii isi feresc agoniseala din calea derapajelor viitoare, iar de cealalta parte isi gasesc debuseu pe seama apartenentei la UE. Banii sunt luati - si inlocuiti cu datorii - din celelalte ramuri ale economiei. Iar blocarea capitalurilor in imobile, se stie, nu adauga valoare avutiei nationale. Ba din contra, lipsa lor face sa fie extrase cu si mai multa putere din nivelul de trai.

Oricum ar fi, cand un strain se decide sa investeasca pe o anumita piata se uita la doua lucruri: pretul activelor si mediul economic. Dupa cum se vede, activele sunt inca atractive, dar de ce strainii se calca pe picioare cand e vorba de dat credite si fug ca dracul de tamaie atunci cand se pune problema investitiilor directe? Fiindca pe partea unde exista "garantii", unde riscul de incapacitate de plata e minim, totul e in regula. Dincolo insa, unde neplata datoriilor (arieratele) face legea, nu risca nimeni. Bani din strainatate au intrat, dar in absenta unor fundamente preexistente in economia reala, cu ei se fac doar speculatii. Iar speculatorii nu leaga piata, ca atunci cand fundamentele sunt solide, ci agraveaza derapajele. Si daca in Romania e la fel de rau si cand intra bani, si cand nu, inseamna ca atat poate face o banca centrala - sa restranga consumul pana la punctul in care se obtine echilibrul si sa nu lase inflatia si deficitele sa arate adevarul. Adevarul gol-golut: structura economiei romanesti e prea putin diferita de cea din anii ’90. Ca dovada, in Romania banii nu se investesc in munca si productie, ca-n Slovacia, de pilda.

Lezsek Balcerowicz spunea ca succesul unui nou membru UE depinde de patru factori: stabilitatea preturilor, capacitatea de a concura pe piata unica, reformele interne si limitarea ajutorului de stat. Prima conditie o indeplinim, fiindca de ea se ingrijeste banca centrala. Mai raman trei cerinte. Daca nu se ocupa Guvernul de ele, nadejdea ramane la pestisorul de aur.