x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Căt costă hachiţa preşedintelui

Căt costă hachiţa preşedintelui

de Ion Cristoiu    |    26 Oct 2007   •   00:00

"E greu de crezut că Referendumul şi europarlamentarele se vor bucura de o prezenţă de peste 50% din numărul celor inscrişi pe liste, procentaj necesar pentru validarea Referendumului"


Deşi era clar că guvernul işi va asuma răspunderea privind Legea votului uninominal şi, in consecinţă - fie prin votul de săptămăna viitoare, fie prin trecerea proiectului prin procedurile parlamentare obişnuite - romănii vor avea o schimbare radicală in sistemul electoral, Traian Băsescu a semnat Decretul de convocare a Referendumului. Aşa cum se conturează deja, costurile acestei decizii sunt uriaşe. Costuri politice, dar mai ales financiare.


Costuri politice, deoarece bătălia pentru Referendum va deturna grav campania pentru europarlamentare, unul dintre puţinele momente cănd romănii se puteau familiariza cu mecanismele Uniunii şi, indeosebi, puteau deveni căt de căt conştienţi că sunt cetăţeni europeni, şi nu nişte terchea-berchea traşi de urechi de funcţionarii de la Bruxelles. Costuri financiare, deoarece experienţa de pănă acum a dovedit că pănă şi un singur scrutin cere autorităţilor uriaşe eforturi de bani, de timp şi energie, ce puteau fi cheltuite mult mai eficient in alte sectoare ale vieţii cotidiane.


Legea Referendumului stabileşte prevederi clare pentru desfăşurarea campaniei şi a Referendumului. Campania pentru Referendum va presupune un nou spaţiu de antenă donat partidelor, un BEC diferit de cel deja convocat pentru europarlamentare (alte proceduri, alţi oameni aleşi dintre judecătorii Curţii Supreme de Justiţie), alte Birouri electorale circumscripţie ale judeţelor, alte activităţi ale INS, alte procese-verbale, alte decizii ale Curţii Constituţionale. Toate aceste activităţi vor lua instituţiilor statului timp şi energie. Convocănd Referendumul in condiţiile in care Parlamentul va vota Legea uninominalului, Traian Băsescu dă o lovitură mortală chiar votului uninominal. Prin articolul 5, aliniatul 2, Legea Referendumului spune clar: "Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor inscrise in listele electorale". Curtea Constituţională a făcut excepţie de la această prevedere doar in cazul Referendumului pentru demiterea Preşedintelui.


Invalidarea unui Referendum e sinonim cu invalidarea iniţiativei propuse. Se presupune că lipsa de interes a populaţiei constituie un răspuns negativ implicit la intrebare. E greu de crezut că Referendumul şi europarlamentarele se vor bucura de o prezenţă de peste 50% din numărul celor inscrişi pe liste, procentaj necesar pentru validarea Referendumului. Cu toate falsificările, prezenţa la un Referendum mult mai interesant, cel vizănd suspendarea preşedintelui, n-a atins pragul de 50%. In aceste condiţii, chiar dacă procentajul răspunsurilor de DA va fi mai mare decăt al celor de NU, propunerea privind introducerea votului uninominal cade. Dacă Legea Guvernului trece de Parlament, ne vom confrunta cu o situaţie absurdă. Romănii vor respinge prin Referendum o lege adoptată de Parlament. Să presupunem insă că Referendumul va fi validat şi că răspunsul alegătorilor va fi DA. Articolul 90 din Constituţie spune: Preşedintele Romăniei, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Referendumul de la 25 noiembrie 2007 a fost convocat de Traian Băsescu sub pretextul că Legea din Parlament nu e bună. Poporul va fi chemat să se pronunţe asupra unei anumite formule de vot uninominal. Prin Referendum, poporul nu votează legi, ci işi exprimă voinţa ca Parlamentul să facă o asemenea lege.


Aşadar, după 25 noiembrie 2007, admiţănd un succes al Referendumului, Parlamentul va trebui să treacă la iniţierea, dezbaterea şi votarea unei Legi a votului uninominal. Alta decăt cea pentru care Guvernul işi asumă răspunderea. Urmănd mecanismele parlamentare, putem presupune că acest proces va fi de lungă durată. Mai ales că acum parlamentarii nu vor mai putea fi şantajaţi de Traian Băsescu. Practic, asta inseamnă imposibilitatea de a avea o Lege a Referendumului in actuala sesiune parlamentară. Asta in condiţiile in care fie prin proceduri obişnuite, fie prin asumarea răspunderii am putea avea o lege a votului uninominal pănă la 25 noiembrie 2007. Să nu fie conştient preşedintele de toate aceste lucruri? Greu de presupus, oricăt de inconştient s-ar fi dovedit in alte imprejurări. De ce ţine totuşi să convoace un Referendum absolut inutil? Pentru a face campanie de partea PD şi PLD? Nici vorbă. Pentru a putea fi in prim-plan timp de o lună şi ceva! Campania pentru europarlamentare l-ar fi obligat să stea deoparte, să nu iasă la televizor, să nu bea şpriţuri cu poporul, să nu-şi plimbe consoarta pe străzi şi prin sindrofii, intr-un cuvănt, să nu se mai vorbească despre el. Aşa cum am mai scris, Traian Băsescu e funciarmente o starletă. O starletă cu nădragi. Şi pentru a se vorbi despre el, pentru a fi in centrul atenţiei, e in stare de orice. Inclusiv de a convoca un Referendum pe căt de costisitor, pe atăt de inutil!

×
Subiecte în articol: editorial referendumului referendum