Ce facem cu creditul agricol

1. In numarul din 4 februarie am abordat "chestiunea rurala", resurectia "suprapopulatiei relative" in agricultura. Evolutia "chestiunii rurale" depinde de factori precum: dezvoltarea infrastructurii in mediul rural, proliferarea unor activitati cu caracter industrial (intreprinderi mici si mijlocii), la sat si la oras, care sa absoarba din forta de munca agricola si nu in cele din urma, finantarea modernizarii agriculturii.

Multi deplang structura defectuoasa a suprafetelor cultivate si lipsa unei infrastructuri de distributie adecvate; aceasta infrastructura ar trebui sa ajute la strangerea recoltelor, stocarea si comercializarea in centre urbane, acolo unde cererea este mare. Stadiul foarte precar al acestei infrastructuri explica variatii mari de preturi in timp si teritoriale, arbitrajul pe piata (si specula). In acest context poate fi discutat si rolul pe care statul l-ar avea in regularizarea pretului la unele produse de baza (cum este graul pentru panificatie).

Situatia creditului agricol este insa insuficient examinata. Adesea bancheri comerciali exprima inclinatia foarte scazuta a bancilor lor pentru implicarea in agricultura noastra. Sunt trei aspecte de evidentiat in aceasta privinta: a) productivitatea scazuta din agricultura noastra; b) dezavantajul pe care ramura agricola il prezinta oriunde in lume fata de industrie si servicii; c) subventiile importante practicate in tari competitoare. In economiile avansate functioneaza mecanisme de sustinere a fermierilor prin politica publica. Este adevarat ca aceasta sufera modificari, asa cum este cazul Politicii Agricole Comune in UE, care inseamna subventii in diminuare severa. Dar reformele nu vor demantela cadrul institutional care asigura o anume stabilitate productiei agricole. Ce ar fi de facut la noi, in conditiile unui buget public sarac si dincolo de subventiile din fonduri UE de care vor beneficia si tarani autohtoni?

Fara implicarea autoritatilor publice in aparitia unor vehicule financiare specializate finantarea dezvoltarii agriculturii, a modernizarii rurale va ramane extrem de anevoioasa. O sansa in acest sens deriva din ponderea majoritara pe care o reprezinta fondurile alocate mediului rural in totalul finantarii posibile de la UE. Vedem capacitatea actuala redusa de a utiliza fondurile SAPARD (fonduri UE destinate agriculturii). De ce nu am crea o banca pe care sa o capitalizam cu o parte din acesti bani, care sa finanteze activitati agricole si in zootehnie ce tintesc sa fie competitive, moderne? Exista fermieri autohtoni, este drept nu multi, cu rezultate exemplare; creditul rural ar multiplica aceste exemple. Functionarea creditului rural ar fi un proiect bine conturat, cu un scop de utilitate exceptionala, publica si privata. Nu vad cum functionarii de la Bruxelles ar spune nu la o astfel de initiativa. Iar pentru tehnicalitatile materializarii proiectului (retea teritoriala, expertiza etc) ne-am inspira din experienta de succes, de decenii, in tarile vestice cu agricultura avansata; Comisia UE ar putea acorda asistenta in acest scop. Este o eroare sa credem ca agricultura si zootehnia nu ar avea nevoie de credit specializat intrucat avem banci comerciale.

Creditul rural ar finanta si crearea de silozuri pentru stocarea de culturi, formarea unor lanturi de magazine de desfacere a produselor agroalimentare in zonele urbane. De exemplu, in Elvetia, lantul de magazine COOP, pe care il intalnesti in numeroase orase mari si mici, apartine unor asociatii de fermieri. Creditul rural ar incuraja taranii sa se asocieze pentru a cultiva pe suprafete mai mari, cu randamente superioare. Aceasta banca agricola ar avea, prin urmare, si rol de informare si educare, prin care si-ar demonstra vocatia de utilitate publica. Totodata s-ar facilita achizitia de masini agricole; s-ar favoriza utilizarea de instrumente financiare, de garantii si forme de asigurare.

2. Banca olandeza Rabobank, care este o banca a cooperatiei si, poate, cea mai galonata in Europa in finantarea industriei agroalimentare, a anuntat un plan de dezvoltare internationala; sunt vizate tari din Europa Centrala, Rusia etc. La noi, Guvernul intentioneaza sa privatizeze CEC-ul, care are cea mai extinsa retea din tara si acopera cel mai bine mediul rural. In opinia mea, daca se va merge inainte cu privatizarea, ar fi bun un parteneriat intre CEC si o banca precum Rabobank, care sa mentina imaginea de banca de economii sigura si sa permita dezvoltarea finantarii rurale, ca o componenta esentiala. Parteneriatul pentru care pledez in privinta CEC ar mentine un rol semnificativ actionariatului romanesc in aceasta banca.