x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cheile Anei Birchall pentru uşile de la Washington

Cheile Anei Birchall pentru uşile de la Washington

de Dan Constantin    |    28 Iun 2018   •   07:04
Cheile Anei Birchall pentru uşile de la Washington

Ce mesaj a transmis Ana Birchall, la Washington, din partea Guvernului României?  O confirmare de atașament la parteneriatul strategic fusese deja exprimată la reuniunea anuală a Forumului româno-american de securitate de la București, în prezența asistentului secretarului de stat. Mitchell, urmașul doamnei Nuland în conducerea Biroului EUR din structura Departamentului de Stat, avusese întâlniri cu Liviu Dragnea, cu premierul Dăncilă și cu președintele Iohannis, așa încât preluase pozițiile oficiale și avea un tablou al scenei politice pline de conflicte interne care nu virusează însă poziția României față de NATO. Așadar, ce putea transmite nou AdministrațieiTrump mesagerul de la București? Primirea la Mark Pompeo a Anei Birchall a fost prilej pentru a prezenta secretarului de stat, printr-o abordare inteligentă, jocurile de la București, influențate de mulți ani de adversarii lui Trump, aceiași care-l „sapă” la Washington. Dacă a fost astfel deschis un canal de comunicare direct cu oamenii de încredere ai Casei Albe, ocolind magma liberalilor clintonieni majoritari pe traseul Washington-București, atunci Dragnea câștigă partida pe termen lung. Identificarea  dușmanilor comuni și prezentarea lor ca sursă a răului descuie ușile spre cele mai influente persoane cu putere de decizie în Administrația SUA. Așadar:

Soros este dușmanul nr. 1 al republicanilor conservatori, adversar cu putere de influențare, prin rețeaua de fundații din arborele „societății deschise”. Și-a plasat în poziții-cheie, la București și în țările din Estul Europei și Balcani, persoane trecute prin finanțările fundației care sunt motorul protestelor antiguvernamentale. Ambasada SUA de la București este investigată pentru utilizarea fondurilor publice în favoarea intereselor lui Soros.

Mueller, fostul șef al FBI, considerat „părintele” lui Coldea, l-a împins pe șeful operațiunilor secrete să preia conducerea binomului SRI-DNA.Teza statului paralel prinde contur și la Washington, o rețea subterană de interese asigură suport opoziției la acțiunile Casei Albe. Mueller conduce ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale, încercând să ajungă la vârful Administrației SUA. Dragnea a fost condamnat într-un dosar de la referendumul pentru suspendarea lui Băsescu, rezultatul votului popular fiind anulat prin presiunea trimișilor doamnei Clinton. Mutarea Ambasadei României la Ierusalim, după „modelul” Administrației Trump, este respinsă categoric de președintele Iohannis, premierul Dăncilă fiind cercetată de Parchetul General pentru trădare. În plus, Iohannis mai este și sub papucul doamnei Merkel, trecută pe lista neagră a lui Trump!

Acestea dacă au fost zise în cabinetul lui Pompeo, altfel se așează astrele pentru PSD și Dragnea.

×
Subiecte în articol: ana birchall washington