Cine pariază pe proşti?

Exclusivitatile, senzationalul, dez­va­luirile mereu exceptionale, de­cla­ra­tiile incendiare si cancaneala ief­ti­nelii paparatiste reprezinta probe ale do­centei in presa noastra sportiva. Di­rigintii editoriali ai institutiilor care compun aceasta zona a peisajului media pot fi banuiti ca observa corect deriva. Dar interesul material ii lu-crea­za la greu in rezerva de rezona­bi­litate. In dictatura ratingului ei n-au decat sa ingroase obrazul si sa ac­cep­te constiincios compromisul. Iar la sapa, la munca de jos, angajeaza indivizi nepersecutati nicicum de vreo cine stie ce criza existentiala. De obicei servitorii acestor practici sunt de o harnicie pe care numai prostia si nesimtirea o pot mentine mereu proas­pata. Fiindca iti trebuie multa se­ninatate pentru a performa fara pic de frana in ridicolul minciunii. Daca le vorbesti acestor saraci despre supra­saturare, despre gandirea unica sau despre efectul de ping-pong risti sa starnesti mirari ucigatoare. Barfa si zvonul, deghizate in sursa demna de incredere si martori care au dorit sa-si pastreze anonimatul, le sunt aces­tor gutani mama si tata in meserie.

Ultima gogorita care basculeaza gramezi de moloz in presa atarna de marele meci mare dintre Universitatea Cluj si Petrolul Ploiesti. Meci in care intamplarea si-a facut de cap pe fondul unei ingramadeli de erori, pe fondul practicarii unui fotbal saracit de mijloace. Cand nu esti insa capabil sa descifrezi o asemenea reali­ta­te, a ta e nalucirea. Te duci ca ulti­mul pifan dupa poveste si im­bo­ga­testi, prin contributie personala, regia in­fantila a unui blat pus la cale de ve­rosii pariurilor sportive. Nebunia, pe scurt, suna cam asa. Un croat, croat ca si portarul ploiestean Zendeli, a pariat surprinzator, la el acasa, 700 de euro pe o cota de 30. Nu stiu ce inseamna concret un asemenea gest fiindca sunt total strain de asemenea practici. Banuiesc insa, dupa tonul relatarii, ca ar fi vorba de un pariu curios rau de tot. Si mai aflu ca res­pec­tivul croat este salvat de acuzatia riscului prostesc prin insinuarea, care apartine unui impricinat al presei sportive, ca el ar fi fost mana in mana, pe blat, cu celalalt croat, portarul Pe­tro­lului. Tampenia se implineste insa extrem de rotund. Fiindca prestatia lui Zendeli nu a punctat niciodata de­cisiv evolutia scorului. Un alt argument al blatului ar fi multele lovituri libere, din preajma careului, pe care ploiestenii le-ar fi facut cadou bunului executant care este Claudiu Niculescu. Din nou logica fracturata de reali­tate. Fiindca, uneori, arbitrul a fost mai generos decat fotbalistii Petrolului. Fiindca loviturile din afara careului nu sunt atat de sigure cum ar fi fost cele de la punctul cu var. Si, atunci, daca ploiestenii s-ar fi vrut neapa­rat perforati, de ce nu au comis-o in ca­reu, asa cum au facut-o mai demult, intr-un meci de poveste, cu CFR Cluj? Argumentele care contrazic evident regia blatului pot curge in continuare. Dar o idiotenie nu se cere prea mult demonstrata. Ramane doar o singura intrebare serioasa. Cine pariaza pe prosti?