Clici sau mafia presedintelui?

Lunea, ziua in care americanii cred ca se fabrica cele mai proaste automobile, mesterii trezindu-se mahmuri dupa week-end, presedintele Basescu ne-a construit obis-nuinta unei declaratii politice. Cazuta abrupt, dupa o sindrofie cu lautari, spusa starorestelui de la Cotroceni ia prin surprindere, cocoseaza spinari, rupe oase. Protejati de Fecioara Maria, a carei zi s-a nimerit sa fie praznuita luni, aceasta saptamana ne-a ferit de mania prezidentiala. Zic ne-a ferit pentru ca, pe langa politicienii mafioti, presa, printr-un reprezentant abandonat in anonimat de presedinte, si-a incasat lunea trecuta portia de papara si a gustat din plin otrava maniei unsului natiei.

Intre mafia afaceristilor verosi, bine pozitionata langa mafia politica si alergand cot la cot cu mafia justitiei si cea a vamilor, mafia presei si-a dobandit identitate prin simpla rostire. La inceput - nu? - a fost cuvantul. Iar cuvantul a fost rostit nu de tata Floarea din Deal, ci de Maria Sa Prezidentul in persoana. Neindicarea gazetarului odios ne arata pe toti prezumtivi ticalosi, o vina colectiva, ca o negura otravitoare, planand peste scafarliile tuturor manuitorilor de plaivas. Stii, m-am plans unui specialist in chestiuni mafiotice, scolit la Oxford si cativa ani peste Ocean, fac parte dintr-o tagma mafiota. Cum ma pot vindeca? Simt calti pe condei si ma apasa o vina aproape ancestrala, inrudita cu a pacatoasei Eve care, impinsa de sarpe, si-a lipit sfarcurile dintilor de marul interzis. Da-mi un sfat. Specialistul in mafii, nenascut pe malurile Dambovitei, ci undeva mai spre buricul batranului continent, a ras. A ras cu pofta. In primul rand, zice el, in Romania - am studiat temeinic aceasta tara - nu exista mafie. Exista in schimb, cu duiumul, clici. Stii ce-i clica? Si mi-a explicat pe indelete deosebirile, departajarile, nuantele. N-am luat notite, nefiind pregatit pentru o lectie docta.

Redau, ca ageamiul, cu aproximarile de rigoare, ce-am priceput. Clicile din Romania, impuiate si inmultite vertiginos in cei 15 ani de dupa marea clatinare din ’89, s-au randuit indeobste in jurul unor insi cu grade politice si cu acces, in consecinta, la borcanul cu miere al banului public. Mai pe langa un ministru, mai pe langa un lider zonal, clica si-a asezat cortul nomad si a supt. Spun nomad fiindca ea, dupa randuiala tiganilor corturari, isi muta satra, migreaza, face schimb. Clici intersanjabile. Pentru a deveni mafie, clica are nevoie de o forta uriasa si mai ales de o sustinere inalta, de un nas suprem. Un Nas cu N mare. El poate fi cel mai putenic om din stat, cel care controleaza politia, justitia, armata, vamile, importurile, cazinourile, tigarile, alcoolul. In unele tari sud-americane - sunt exemple ilustre - , mafia era controlata si chiar condusa de seful statului. Toata increngatura trebuia sa produca in final bani. Bani cu duiumul. La voi, mi-a zis expertul in mafii, nu exista, cel putin pana acum, asa ceva. M-am mai linistit. Nefiind mafie in general, nu poate fi mafie nici in presa. Nu sunt deci un mafiot si nu este mafiot nici macar colegul aratat cu un dest stramb de domnul presedinte. El poate fi cel mult - dati-mi un nume pentru cel care face parte dintr-o clica - clichiot, clicar. Suna stramb. Oricum, slava Celui de Sus si in veci fie laudata Fecioara Maria cu ziua ei praznuita luni (de n-ar fi fost prins in exercitiul crucilor si puparii de icoane, cine stie ce perdaf ne-ar mai fi tras tatucul natiunii)! E marti, scriu, iata, oarecum slobod, ciornele mele saptamanale avand inca in urechi dangatul, cand infundat, cand subtire ca o vestire de departe, al clopotelor.

Politica, in varii ipostaze, s-a inchinat la icoana si a fost blagoslovita, cu mir pe frunte, de popi de tara sau mitropoliti, care dupa rangul pe care-l merita. Primul ministru, incruntat si stacojiu, si-a facut semnul crucii la o manastire din Ardeal, departe de dreapta presedintelui, care s-a straduit sa nimereasca cele patru atingeri, cu destele stranse buluc, in frunte, pe gogoloiul burtii si in umeri, peste munti, in Moldova lui Stefan. Ambii au jucat, neincomodandu-se, cu pricepere sau balbe, rolul enoriasului modest, incredintandu-se cu sfiala si rugaciune judecatii Celui de Sus. Intorcandu-ma de la propria-mi rugaciune, mi-am reluat interogatiile lumesti.

Framantarile in care ne-a azvarlit mania prezidentiala nu se lecuiesc lesne. Clici, care va sa zica, sunt cu duiumul. Mafie, ioc. Pentru a fi mafie e nevoie de un Nas care sa stapaneasca tot. Care sa comande, care sa pedepseasca, structurand un imperiu valid, al lui si numai al lui. Sa pocneasca din degete si armatele toate ale natiei, de la armata serviciilor secrete pana la armata chelnerilor, sa i se supuna. Acesta nu poate fi decat Presedintele. Presedintele, seful Mafiei? S-au cutremurat sosetele pe mine. Fereste-ne, Doamne! Apoi brusc m-am iluminat. Nu este presedintele cel care a declarat razboi pe viata si pe moarte mafiei? El este! In consecinta, dom’ Basescu nu poate ravni sa fie Nasul. De ce vrea atunci, m-ar putea contra un rauvoitor, controlul absolut al Puterii? Cum de ce?! D-aia! Pentru a nu lasa mafia sa se inchege, ca laptele covasit, din clici, iar daca se alcatuieste, s-o puste cu fundul in teapa pe stadionul din Piata Victoriei.