x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin și Xi Jinping au semnat peste 20 de acorduri strategice

Vladimir Putin și Xi Jinping au semnat peste 20 de acorduri strategice

de Redacția Jurnalul    |    20 Mai 2026   •   13:45
Vladimir Putin și Xi Jinping au semnat peste 20 de acorduri strategice
Hepta/ Vladiimir Putin și Xi Jinping

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, aflat în vizită la Beijing, a semnat miercuri, alături de omologul său chinez, Xi Jinping peste 20 de documente strategice. Cei doi au subliniat consolidarea relațiilor bilaterale, Xi afirmând că s-a atins cel mai ridicat nivel de cooperare.

Oficiali chinezi și ruși au parafat aproximativ 20 de acorduri de cooperare, relatează Sky News.

Printre ele se numără un acord de coordonare strategică, dar și alte acorduri care prevăd cooperarea în domeniul energetic, al tehnologiei și al inteligenței artificiale.

În cadrul conferinței de presă, liderul de la Beijing, Xi Jinping, a declarat că relațiile dintre China și Rusia au continuat să se îmbunătățească și au ajuns la cel mai înalt nivel de colaborare.

La rândul său, Vladimir Putin i-a mulțumit lui Xi Jinping pentru primirea de la Beijing și a reiterat nivelul ridicat de colaborare dintre cele două state.

Acesta a mai declarat că Rusia este pregătită să continue livrările de energie către China și a punctat că există un potențial semnificativ pentru proiecte comune în domeniul energiei regenerabile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Xi Jinping acorduri
Parteneri