Coada la oua virtuale

CE OCHI FRUMOSI are baiatul ala! Si vecinul lui, uite ce barbie de mascul are! Apoi, cel care se uita la noi, lungi picioare i-a mai dat ma-sa!… Te uiti la tinerii care trudesc cu tarnacopul si lopata pe santierul unei vile, slabi, murdari si indobitociti de trai prost si din ce poti sa alegi mai de Doamne ajuta de la fiecare - ochi, barbie, picioare, umeri - abia de incropesti unul ca lumea.

VANZATORUL din magazinul cu muzica simfonica si de opera i se adreseaza clientului, care de abia a intrat pe usa, exact ca negustorul de mezeluri: Cu ce va putem servi? Sau si mai nepotrivit: Cu ce va putem ajuta? Dar clientii magazinelor cu muzica simfonica si de opera nu trebuie ajutati de nimeni cu nimic, fiindca, daca exista pe lume niste oameni care stiu precis ce vor sa cumpere, acestia ei sunt. Amabilitatea ignorantului e mai suparatoare ca indiferenta stiutorului.

COADA LA OUA, inainte de 1990, in fata unei Alimentare din marginime. Un barbat ii povesteste cu glas tare altui barbat ca s-a saturat de cartier si ca ar vrea sa plece intr-altul. Oamenii din preajma, dar si cei mai de departe asculta cu un interes moderat dialogul celor doi, totusi asculta. Altceva ce au de facut, pana vine camionul cu oua? Toti stiu ce inseamna sa te trambalezi dintr-o casa in alta si, cu ochii mintii, vad ca la cinema operatiunea. "Daca tot o faci - spune abrupt barbatul care asculta litania celuilalt - daca tot vrei sa schimbi, de ce sa pleci din Pajura in Drumul Taberei si nu din Romania in Germania?" Moment in care toata coada de la ouale virtuale incremeneste. Daca aude discutia cine nu trebuie? Daca i se comunica unui tovaras de la Securitate continutul provocator al discutiei dintre cei doi? Nu gandul ca s-ar putea lasa cu arestari ii nelinisteste pe romanii care stau de cu noapte la rand, ca sa fie primii la oua, ci faptul ca partidul s-ar putea supara si, suparandu-se sa nu mai bage oua in cartierul lor.

PROBLEMA CU NOI, ROMANII, nu e ca am fi mai mincinosi ca altii, ca am avea minciuna in sange. Problema e ca suntem prin traditie neglijenti cu gestionarea minciunii. Foarte bine, sa zicem ca a trebuit sa mintim masiv in primii ani de dupa ’89. Dar azi, cand adevarul ne-ar ajuta in toate privintele, de ce mintim si mai apasat? Hotul, criminalul, complicele la o faradelege mint pana in panzele albe, doar daca, spunand adevarul, n-au nici un beneficiu. Americanii au inteles definitiv asta si procedeaza cu un acuzat simt al pierderii si al castigului. Nu poti sa castigi fara sa si pierzi ceva. Raufacatorul american pune la mezat minciuna si adevarul, iar anchetatorii fac oferte de pret. Statul, de fapt, nu cedeaza la raufacator, ci investeste in putinul adevar pe care-l poate recupera din tranzactie. Americanii stiu ca asa cum minciuna mica trage dupa ea minciuna mare, si adevarul amorseaza, cand e tratat ca investitie, un adevar mai plin, mai complet. Daca minciuna tinteste intotdeauna un castig, de ce am avea, noi, romanii, toate adevarurile gratis?