Coană Opoziţio, lasă dracului rujul!

Treziţi-vă, domnilor, fiindcă ne ducem dracului toţi, ca popor şi ca fostă ţară cu graniţe, limbă şi cultură.

Cum de a reuşit Traian Băsescu să facă tot ce are chef în această ţară şi cu această ţară? E năucitor. Mă uit la personajul ăsta cu chelie, oblic şi asimetric în făptură şi faptă, şi nu reuşesc să-mi explic cum de a reuşit să bulverseze viaţa normală a unei ţări, s-o ducă în graniţa anarhiei, s-o vândă şi s-o amaneteze ca pe o boarfă. Ce se petrece cu noi, cum de îndurăm să fim umiliţi şi călăriţi după ce, în aplauzele unei lumi întregi, îl dărâmasem pe Ceauşescu? Mor din nou oameni de frig în case. Avem deja o contabilitate a morţilor dintr-o neîncepută iarnă. Mor de frig şi, incredibil, mor din nou de frică. Frica de delaţiune, frica paralizantă de a nu spune o vorbă la telefon sau în dormitor cu nevasta că eşti în permanenţă supravegheat şi ascultat. Preşedintele însuşi cultivă ciuperca acestei maladii ucigaşe. Ştiu eu ce ştiu despre tine, nu mă obliga să spun cum a murit nevastă-ta, ştiu că ai râgâit la micul dejun şi ştiu cu cine te-ai văzut la miezul nopţii. Ştiu că ai cancer aşa că nu te mai da, prin scri­sul tău, la mine că oricum o mierleşti. Care şef de stat, simbol de verticalitate şi demnitate al unei naţii, coboară discursul - fără să fie sancţionat de cineva - la nivelul unei ţaţe gâlcevoase de cartier? Să se teamă Traian Băsescu de cineva? - se amuza  public Elena Udrea. Nu-l cunoaşteţi. Traian Băsescu nu se teme de nimeni şi de nimic. E prima oară când îi dau dreptate vecinei mele blonde de peste deal. De opoziţie nici că-i pasă, a jucat-o pe degete în toţi aceşti ani, iar de popor nici atât. Funcţionarul de la Anvers ne crede năvlegi, creduli, uşor de dus cu zăhărelul şi teamă mi-e că nu se înşală.

Suntem deja o ţară în graniţa fa­limentului. Nu s-au tăiat cu 15 la sută pensiile, dar au scăzut drastic prin scumpirea medicamentelor, a încălzirii odăilor, prin creşterea preţurilor la alimente. Îmi făceam plinul cu benzină al rezervorului cu un milion şi jumătate de lei acum vreo doi ani. Azi plătesc dublu. Diplomaţia românească, celebră prin personalităţi de anvergură mondială ca Titulescu, a dispărut cu totul. Relaţiile cu lumea sunt moarte. Cu Rusia, unde importante ţări occidentale fac afa­ceri profitabile, au îngheţat cu totul. China, care intenţiona să-şi facă un cap de pod spre Europa prin România, ţară de care o legau vechi prietenii, şi-a mutat capul de pod la ve­cini, în Bulgaria, unde construieşte gratis autostrăzi şi terminale la Marea Neagră. Ungaria varsă peste noi deşeuri şi nici o vorbuliţă nu se suflă la Bucureşti pentru că Băsescu are de înapoiat mari servicii electorale fratelui Orban. Ne-a rămas, foarte bine, America, paradisul marelui licurici. Dar care-i preţul împrumutului, să zicem, la FMI? Banii cică se duc îndărăt rapid. Nu apucă bine să atingă vistieria naţională că fug iute peste Ocean. Aici rămân doar facturile scadente. Cineva, pentru a-şi menţine supremaţia şi a-şi dezvolta, cum are chef, dezmăţul ne-a vândut şi ne vinde fără ca oile din turmă să emită un behăit de spaimă sau revoltă.

Ce face, pe acest fundal apocaliptic, în care se surpă fiinţa unei naţii, opoziţia? Figuraţie. Şotron politic de elevi în recreaţie. Apatie şi prosteală. Victor Ponta, de care mulţi români îşi leagă speranţele, se dă de-a berbeleacul cu maşina la nu ştiu ce raliu. Ce cauţi, Victoraş, la raliu? N-ai voie, prin statutul pe care-l ai, să te dai cu maşinuţa şi să iei foc aşa cum n-are voie şeful statului să se fâţâie la volan prin centrul Capitalei. Ţi-ai asumat o responsabilitate? Ţine-te cu dinţii, zi şi noapte, de ea. Lasă hârjoneala fiindcă ţara piere. Vrei să iei foc? Atunci dă-ţi foc în Piaţa Victoriei în semn de solidaritate cu năpăstuiţii, din ce în ce mai mulţi din România, şi în semn de protest faţă de cârmuirea netrebnică de azi. A, a trecut vremea martirilor, a asceţilor întru o credinţă şi un ideal, e desuet şi ridicol să reaprinzi flacăra patriotismului într-o patrie care nu mai există? Dar poate că mai pâlpâie ceva în ea, poate o reînviaţi prin pilde de devotament, poate are nevoie de o respiraţie artificială făcută de oameni tineri, educaţi şi curajoşi. În emisiunile televizate văd adesea mutra mereu plictisită a unui tip care se recomandă consilier al lui Crin Antonescu. Pare căzut din lună. Nici un zvâcnet de nemulţumire, doar o emisie un­su­roasă de vorbe care anesteziază tot. Păi dacă îngădui alături astfel de lighioane politice, dă-ţi şi tu foc, li­derule liberal. Sigur, e de salutat discursul tău politic, unic într-o lume bălmăjită de vorbe, dar nu-i destul. Treziţi-vă, domnilor, fiindcă ne ducem dracului toţi, ca popor şi ca fostă ţară cu graniţe, limbă şi cultură. Pesediştii nu se mai întorc în Parlament dacă nu e dată jos Roberta Anastase. Ce să spun! Care Roberta Anastase că sunt mii de Roberte Anastase în toate structurile de conducere şi de numărare de voturi. Roberte şi Roberţi şi-a plantat Băsescu pretutindeni, din servicii şi justiţie, în toate organismele văzute şi nevăzute, până în văgăuna sindicatelor care nu pot protesta împreună, nu pentru că sindicaliştii lor n-ar fi chinuiţi de aceeaşi foame, ci pentru că li s-ar încurca eşarfele şi etichetele. Opoziţia, într-o ţară în pericol, trebuie să dea un exemplu, aş zice eroic. Lăsaţi-i acasă pe cei care-şi fac unghiuliţele la televizor, care se rujează, într-un concubinaj greţos, de-a valma cu rechinii puterii, bucuroşi să arate că democraţia funcţionează. Da, funcţionează democraţia rujului care tencuieşte dezastrul şi a râsului, din ce în ce mai relaxat, al lui Traian Băsescu.