x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Combativitate sau mîrlănie?

Combativitate sau mîrlănie?

de Ion Cristoiu    |    19 Mai 2008   •   00:00

La interviul de tristă amintire de la Radio România Actualităţi, din 6 mai 2008, dimineaţa, moderatoarea găseşte de cuviinţă să aducă vorba despre campania electorală pentru locale. Atît campania, cît şi alegerile aparţin unui domeniu fără nici o legătură cu Preşedinţia. Ar fi fost de aşteptat ca Traian Băsescu să expedieze răspunsul, ba chiar să-l refuze, invocînd hotărîrea sa de a nu se implica în campanie. Domnul preşedinte nu numai că se învoieşte bucuros să răspundă, dar mai mult acordă campaniei pentru locale un spaţiu substanţial din dialog. O nouă dovadă că întrebarea n-a fost rodul curiozităţii gazetăreşti a angajatei chemate de acasă, ci rezultatul unor aranjamente anterioare.



La interviul de tristă amintire de la Radio România Actualităţi, din 6 mai 2008, dimineaţa, moderatoarea găseşte de cuviinţă să aducă vorba despre campania electorală pentru locale. Atît campania, cît şi alegerile aparţin unui domeniu fără nici o legătură cu Preşedinţia. Ar fi fost de aşteptat ca Traian Băsescu să expedieze răspunsul, ba chiar să-l refuze, invocînd hotărîrea sa de a nu se implica în campanie. Domnul preşedinte nu numai că se învoieşte bucuros să răspundă, dar mai mult acordă campaniei pentru locale un spaţiu substanţial din dialog. O nouă dovadă că întrebarea n-a fost rodul curiozităţii gazetăreşti a angajatei chemate de acasă, ci rezultatul unor aranjamente anterioare.

La indicaţia Administraţiei prezidenţiale, salariata postului public de Radio a pus întrebarea despre campania electorală. Părerea lui Traian Băsescu despre cum se desfăşoară compania a putut fi rezumată la acuzaţia că totul pare un blat: "Mie îmi dă senzaţia de blat. Ştii, dacă aş fi la Liga lui Mitică, aş spune că mulţi dintre candidaţi parcă ar fi într-un aranjament şi te uiţi la ei: vin şi se laudă unul pe altul în emisiuni. Sînt caraghioşi..."

Scandalul iscat, inevitabil ori de cîte ori domnul preşedinte deschide gura în public, s-a concentrat exclusiv pe această acuzaţie. Nimeni n-a încercat să vadă, citind cu atenţie transcrierea, temeiurile acestei acuzaţii. Traian Băsescu a vorbit despre blat pornind de la constatarea că adversarii din campanie sînt prea urbani unul faţă de celălalt. O asemenea constatare dă curs unei insatisfacţii faţă de felul în care se desfăşoară confruntarea electorală. Iar această insatisfacţie ne atrage atenţia că:
1) Traian Băsescu a urmărit doar confruntările televizate de la Bucureşti.
2) Traian Băsescu are o altă viziune asupra felului în care ar trebui să se desfăşoare o confruntare la televizor.

Dincolo de faptul că domnul preşedinte simplifică lucrurile reducînd campania electorală la confruntările de la televizor, rămîne, totuşi, un semn de întrebare în ce priveşte modalităţile concrete ale confruntării. Din declaraţiile de la RRA eram dispuşi să credem că domnul preşedinte ar vrea confruntări mai tăioase, mai vii, mai pasionante între combatanţi. La puţin timp de la expunerea nemulţumirii, a venit şi concretizarea tezei prezidenţiale privind felul în care ar trebui să se desfăşoare campania. Pentru aceasta, domnul preşedinte a meşterit faimoasa conferinţă de presă ţinută duminică, 11 mai 2008, la ieşirea dintr-un restaurant.

Şi avînd în vedere că pe lîngă el se aţinea, pe post de elev copleşit de vecinătatea Profesorului, şi candidatul PD-L Vasile Blaga, Magistrul Traian Băsescu i-a predat acestuia o lecţie pe viu. Ceva în genul unui antrenor care, nemulţumit de felul în care elevul dă cu pumnii, îşi pune mănuşile şi începe să care el însuşi pumni în adversarul mai mult sau mai puţin imaginar. Dat fiind că Magistrul tocmai încheiase un prînz delicios, stropit cu băutură, lecţia a fost scurtă. Scurtă, dar elocventă în ce priveşte felul în care Traian Băsescu ar vrea să-şi trateze Vasile Blaga adversarii şi, în general, felul în care candidaţii ar trebui să se dueleze.

Astfel, Traian Băsescu a zis despre unul dintre adversari "Acest Oprescu", iar despre altul că e mic şi cu capul mare. S-a spus şi s-a scris (cu o anume şovăială, desigur) că Traian Băsescu i-a atacat pe contracandidaţii lui Vasile Blaga cu vădita intenţie de a-l ajuta.

Posibilă şi o asemenea interpretare. Noi credem însă că adevărata interpretare e alta: Traian Băsescu a vrut să-i arate lui Vasile Blaga cum trebuie trataţi adversarii în confruntările televizate. O simplă uitătură asupra celor spuse de Traian Băsescu ne dezvăluie o stranie înţelegere a combativităţii în politică. Preşedintele unei ţări cu pretenţii de a fi european confundă combativitatea cu mîrlănia. Natură eminamente primitivă, domnia sa nu înţelege că poţi fi combativ, tăios, viu şi fără a fi huligan. Dacă această înţelegere a combativităţii ar fi venit de la ţaţa Miţa din suburbii, ar mai fi de înţeles. Din nenorocire, ea vine de la însuşi şeful statului român.

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial