Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intre anii 1948, cand intregul comert, inclusiv cel de arta, trecea sub controlul amanuntit al statului totalitar, si 1990, Romania nu a avut o piata libera a artelor. Magazinele Fondului Plastic, cele cateva consignatii controlate direct de Ministerul de Interne, si modestul negot cooperatist de artizanat ne-au particularizat, in contextul continental, printr-un gen de incompatibilitate foarte mandra de sine. Piata artelor, daca nu e libera, daca nu formeaza preturile si nu asigura circulatia ideilor si a artefactelor, daca nu garanteaza proprietatea, nu are nici un drept sa se cheme piata. In Romania, superlativele valorii nu aveau nici un temei in absenta unui sistem complet si nedirijat ideologic de valorizare. Colectiile de arta contemporana, cate s-au constituit in aceste decenii de sistematica si brutala conditionare a patimii colectionatului, au mizat pe discretie si pe relatii de atelier cu artistii, in marginea fiscalitatii. N-a fost o activitate de clandestinitate, insa nu i-a lipsit prea mult ca sa aiba toate atributele unei indeletniciri condamnabile.
Colectionarii au fost categoria intelectuala cea mai hartuita, cea mai sanctionata penal si cea mai culpabilizata public datorita unei definitii de fond: Intr-un stat, care sacraliza 'proprietatea colectiva', ei perpetuau proprietatea particulara. Colectiile semnificau o sfidare intelectuala, iar colectionarii erau o minoritate tolerata, speriata din cand in cand cu decrete si 'indicatii pe linie de partid' ce anuntau noi nationalizari.
Odiosul muzeu al colectiilor nu a fost decat un pretext pentru rechizitionarea tarzie a unor mari colectii antebelice. Faptul ca functioneaza in continuare e o rusine, un stigmat si o chestiune de comunism cu nume schimbat. Oricat ne-am stradui sa recuperam pentru o istorie adevarata a artelor noastre si in mod demn, din asa-numitul comert de arta al anilor 1948-1990, din el nu e nimic de recuprat. Fara o piata a artei libera si fara o politica democratica a proprietatii, stravechea si nobila indeletnicire a colectionarului ramane o activitate fara consecinte culturale majore. Un tip de rezistenta prin cultura, care nu face masa critica si nu conduce la emanciparea natiei.
Astazi, galeriile si consignatiile private din Iasi, Cluj, Timisoara, Oradea, Bucuresti si din alte urbe, targurile periodice, cele sapte case de licitatii – intre care ARTMARK da o dimensiune continentala criteriilor de valorizare, de certificare in termeni internationali a valorii – precum si piata cartilor si a publicatiilor de arta si interesand 'colectibilele' ne duc catre un comert liber si sigur articulat. Corect e sa spunem ca si in aceasta profesie, a negustoriei de arta, Europa se integreaza in Romania, nu Romania in Europa.
Citește pe Antena3.ro
