x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Concursul Muma-Pădurii

0
Autor: Ion Cristoiu 06 Apr 2008 - 00:00
Concursul Muma-Pădurii


Culai Bobîrlă şi Gi­ca Bobîrlă, cei doi copii ai Getei Bo­bîrlă, o bătrână din Vintileasa din­spre Munte, rămasă văduvă după ce bărbatu-său se înecase într-o cisternă cu parfum falsificat, sunt tare furioşi...

Culai Bobîrlă şi Gi­ca Bobîrlă, cei doi copii ai Getei Bo­bîrlă, o bătrână din Vintileasa din­spre Munte, rămasă văduvă după ce bărbatu-său se înecase într-o cisternă cu parfum falsificat, sunt tare furioşi.

Cei din sat îşi amintesc şi acum cât de greu a fost să-l în­groape. Oricât îl spălaseră şi-l frecaseră, mortul continua să răs­pândească în jur un puternic miros de levănţică. N-ar fi fost, în sine, cine ştie ce chestie. Se întâmplaseră în Vintileasa cazuri şi mai şi, cum a fost, de exemplu, cel al lui Marinică Marin, din Vintileasa-Deal, care murise înecat într-o cisternă cu alcool, mirosul lui îmbătând tot ce se găsea în cale pe o rază de un kilometru, sau al lui Gică Par­vana, care se înecase într-o viitură de petrol venită pe ne­aş­teptate din susul râului şi, drept urmare, pompierii interziseseră aprinderea lumânărilor la în­mor­mântarea acestuia, ba, mai mult, ca măsură de prevedere, în coada cortegiului veneau două maşini de pompieri, gata să in­ter­vină dacă se întâmpla ceva.

Din nenorocire, parfum de levănţică nu se mai fabrica în ţară. Pe vremuri însă, cu ani în urmă, fusese în mare vogă, şi toate bă­trânele din cortegiu îl folosiseră când erau fete de dus la horă.

 

Astfel că, deşi se străduiau să se stăpânească, dându-şi seama că nu se cade aşa ceva, babele din urma căruţei cu sicriul se purtau ca pe vremuri, când erau doar nişte fetişcane: roşeau fe­ciorelnic, chicoteau echivoc, arun­cau în jur priviri îndrăz­ne­ţe, după care îşi înfundau faţa în pumni. Ba chiar unele, spre crucirea celor din jur, se apucaseră să sară într-un picior.

Culai şi Gica erau tare fu­rioşi. Ziceau în gura mare că vor merge până-n pânzele albe ca să li se facă dreptate. La o adică sunt în stare să se ducă şi la Pre­şedinte; au ei o cunoştinţă, o mătuşă mai depărtată, care stă pe lângă Palatul Cotroceni şi care-l ştie pe preşedinte: doar îl vede în fiecare zi, când trece cu maşina la serviciu.

Erau furioşi pentru că Geta Bobîrlă fusese nedreptăţită la concursul Muma-Pădurii, faza pe judeţ, şi deci nu se calificase pentru faza pe ţară. Era pe vremea când concursurile pe judeţ şi pe ţară se succedau unul după altul, spre bucuria celor din Vin­ti­leasa, care şi-aşa nu mai aveau nimic de făcut, de când se desfi­in­ţase CAP-ul. Astfel că se în­scri­au şi participau la tot ce era concurs pe faţa Pământului.

 

Duseseră astfel la iarmarocul de miercuri de la Floreşti, de fapt, o ediţie specială a acestuia, transmisă în direct de postul local de televiziune, vacile şi vi­ţicele de prin ogradă, pentru con­cursul Vaca mea e mai frumoasă, împărţit în trei etape: Cea mai frumoasă viţică, Cea mai frumoasă vacă şi etapa ulti­mă, decisivă, Cea mai frumoasă vacă alături de cea mai frumoasă viţică. O întrecere extrem de grea, deoarece prin cea de-a treia fază presupunea ca cineva să aibă şi cea mai frumoasă vacă şi cea mai frumoasă viţică, şi, lucru aproape imposibil de în­deplinit, cea mai frumoasă viţică să provină din cea mai frumoasă vacă.

Vaci erau însă tot mai puţine în Vintileasa. Păşunile se îngustaseră an de an, până dispă­ru­seră cu totul, cotropite de car­tie­rele de vile ale celor din Floreşti.

Vintileasa era un loc ideal pentru aşa ceva. Aşezat la vreo 20 de kilometri de Floreşti, satul era prima localitate cum veneai dinspre oraş şi prima cum ve­neai dinspre munţi: Măgura, cel mai înalt deal din ţară, trecea oricând drept munte. Astfel că îmbogăţiţii din Floreşti se puteau făli în orice moment că şi-au ridicat case de vacanţă în munţi.

La acestea se adăuga zvonul, nicicând confirmat oficial, că aici era unul dintre cele mai pure aere din ţară. Unii jurau că după o noapte petrecută în Vintileasa se simţeau altfel, mult mai proaspeţi, mult mai vioi. Totul era să dormi cu ferestrele larg deschise sau, dacă te temeai de curent, să ieşi din când în când în cerdac şi să tragi adânc aer în piept. Nevestele, ieşite şi ele în cămaşă de noapte, prin pânza cărora li se vedeau sânii fleşcăiţi şi bucile enorme, aveau posibili­tatea să exclame: vai, ce lună frumoasă!

Evident, dacă rezistau răcorii şi nu o zbugheau înăuntru, ilu­zionându-se că astfel vor fi mai june şi vor face ca bărbatul s-o lase dracului pe asistentă, cum li se spunea în ultimul timp amantelor oficiale, să le mai în­cerce măcar o dată.

 

Vaci, aşadar, nu prea erau în Vintileasa. Mame însă care să semene cu Muma-Pă­durii erau cu duiumul. Astfel că noul concurs se dovedi unul dintre cele mai grele dintre concursurile care zguduiau judeţul şi ţara din când în când. Premiile erau îmbietoare. Locul întâi beneficia de o excursie peste hotare. Locul doi, de una în Bulgaria. Iar locul trei, de o mototă­ie­toare de lemne Stihl, cu termen de garanţie cinci ani. Nu de asta se înghesuiseră cei din Vinti­leasa să se înscrie, ci doar, aşa, de dragul întrecerii. Ca să nu mai spunem că te dădeau la te­levi­zor. În astfel de împre­jurări, echipele venite de la Bucureşti cu pălăriile sateliţilor înfipte în dubiţe, ca nişte ciuperci uriaşe în frigărui, evitau pe cât puteau urâţii, dar mai ales urâtele. Gica Bobîrlă arăta destul de bine la vârsta ei, spre 40 de ani. Nu se mă­ritase – nu găsise în Vinti­leasa pe cineva care să fie măcar luat în seamă de ochii ei bovini, pe care ea îi credea însă languroşi. Dacă maică-sa lua locul întâi la Muma-Pădurii, mai mult ca sigur ea avea să dea in­terviuri (în acest sens îşi scosese chiar un certificat de purtător de cuvânt). Nu era ex­clus s-o va­dă cineva de la Bucureşti, de la vreo televiziune, şi s-o pună pre­zentatoare la Meteo. – Ce să faci la Meteo?, îi replica, acră, cumnată-sa, care nu-i suporta ifosele de depravată, ştiind că la 40 de ani era virgină. – Ei, ce să fac? Să mă văd eu acolo, că mă descurc după aia, să pun un picior în Capitală!

 

Geta Bobîrlă nu câştigă concursul ţinut la Floreşti cu mare tămbălău. Din juriu făcu parte şi un copil, un prichindel a cărui notă conta destul de mult în nota finală. La apariţia unei con­cu­rente, copilul trebuia să se sperie. De cât de tare se speria, ceilalţi membri ai juriului, toţi persoane mature, urmau să-i dea notă concurentei.

Toate merseră şnur în cazul Getei Bobîrlă. Cea din partea modei îi dădu o notă mare după cât de jalnic era îmbrăcată. Sto­matologul îi aprecie cum nu se poate mai bine dinţii cariaţi; câţiva, pentru că restul îi lipseau din copilărie.

Lucrurile se complicară, dar ce zicem noi, se înrăutăţiră, când veni proba cu copilul. De cum o văzu, acesta nu numai că nu se sperie, dar, mai mult, se lumină la faţă, gura i se îndulci într-un zâmbet şi, sărind de la locul său, se năpusti spre Geta Bobîrlă, îmbrăţişând-o. Juriul, cei din sală rămaseră stupefiaţi. Concurentele de până atunci îl speriaseră. Mai mult sau mai puţin. Cea care avea să se cla­seze pe primul loc îl făcuse să ţipe de groază şi să se vâre sub masă. Culmea e că aceasta, o bătrână dintr-un sat din munţi, nici nu arăta aşa de înfricoşător. Gica şi Culai s-ar fi resemnat cu eşecul. În definitiv, nici locul doi nu era de lepădat (luaseră pentru asta un motofierăstrău şi o găleată smălţuită) dacă televiziunea locală n-ar fi dezvăluit, într-un reportaj de senzaţie despre prichindelul din juriu, de ce reacţionase aşa.

 

Vioi, prichindelul povesti că Geta Bobîrlă semăna cu bunică-sa dinspre tată. O persoană tare blajină, care-i făcea toate toa­nele. Cealaltă, clasată pe primul loc, îl speriase, deoarece semăna cu cealaltă bunică, dinspre ma­mă, deosebit de aspră cu el. Nu doar că-l certa când venea de la joacă mânjit tot de praf, după ce încercase zadarnic să înhame un pisoi la trotinetă, dar, mai mult, îl şi ameninţa cu varga. În­dârjiţi de această dezvăluire, Gica şi Culai Bobîrlă au făcut contestaţii peste contestaţii, ajun­gând chiar şi la Avocatul Poporului. Acesta, deşi extrem de amabil, s-a scuzat faţă de ei, stânjenit, că nu-i poate ajuta: tre­buia să se mute cu biroul din clădire, pentru că n-a plătit chi­ria de vreo jumătate de an. Până la urmă lucrurile s-au aranjat. Scandalul numit de presă Al Mumii-Pădurii a făcut-o celebră pe Geta Bobîrlă. Gica şi Culai n-au rămas nici ei mai prejos. Au dat interviuri peste interviuri, au apărut până şi în magazinele pentru bărbaţi maturi, în pictoriale care-i înfăţişa goi, cu un Rolex de reclamă la mână.

Getei Bobîrlă i se oferi un contract de publicitate deosebit de avantajos la un săpun pre­zen­tat drept minune. După ce te spălai cu el pe picioare, arătai mai tânără la faţă cu douăzeci de ani.

Citeşte mai multe despre:   frumoasă,   istoria ca telenovela,   bobîrlă,   geta bobîrlă,   bob,   geta bob

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de