Costca, Mariroa si Bazuvurdi

IN SPITAL, in salonul cu "cazuri din trafic" - cum le numesc politaii de la circulatie - unul din ghipsati e tratat cu superioritate de ceilalti schilozi. Nefericitul a fost lovit de un Trabant, pe cand vecinii numai de Mercedesuri si Loganuri. Bietul om, n-are dialog decat cu un batranel, pe care l-a fracturat o Dacie 1100. Dar si acesta are momente cand il pedepseste pe lovitul de Trabant cu tacerea.

IN GEANTA UITATA de un nauc pe aeroport nu se gasesc explozivi, ci carnati de casa, palinca si borcane cu zacusca. Trupele antitero duc geanta pe un poligon al armatei si, cu tot protocolul militar cuvenit momentului, o detoneaza. Pe deasupra satului invecinat zboara carnatii de casa, in aer pluteste un miros straniu de zacusca pulverizata in palinca, iar ziaristii prezenti la incident scriu despre vigilenta autoritatilor.

FUGIT IN GERMANIA in urma cu treizeci de ani, unul din artistii cu care am fost o vreme foarte apropiat ma bate pe umar in tramvai: "Nu va suparati, sunteti domnul Tudor, nu-i asa?"

Nu-l recunosc dintr-un inceput, iar cauza e aceeasi ca in urma cu trei decenii, cand imi trebuia timp ca sa ma obisnuiesc cu chipul lui intunecat si cu irisul negru uleios al ochilor. "Ce-i cu tine, Danciule - ii spun - de cand sunt eu domnul Tudor pentru tine? Pe unde mai esti? Mai pictezi?". "Tot acolo-s - zice el. Tot pictor. Si tot tigan".

UN SAT UNDE NUMELE localnicilor pare sa fi fost secretizat de o masina pentru uzul spionilor. In acte, Costica e Costca, Marioara e Mariroa, Vasilescu e Vasilscu. Putini sunt taranii carora sa nu li se fi pocit in inscrisuri oficiale prenumele sau familia.

Oamenii sunt consolati: toti sunt analfabeti cu patru clase, iar primarele, care are sapte, dar si-a cumparat diploma de doctorat, e cel mai impacat cu situatia. "Daca era numai sapte, opt - zice el cu filozofia persoanei care se stie aprobat de comunitate - facea sa te superi. Dar e toti". Pe ai primarului ii chema candva Buzaverde, dar scribul care intocmea hartiile de botez i-a chinuit toate literele si a iesit italienescul Bazuvurdi.

MULTE LUCRURI, de legitimitatea carora nu m-am indoit niciodata, m-au reclamat prin irationalitatea lor, de indata ce am inceput sa-mi pun intrebari. La treizeci de ani gaseam ca e firea meseriei sa scrii sub pseudonim. Sa te cheme Ion Ceapa si sa semnezi Alec Pompilian. Intrebarea ar fi: Ce fel de viata e aia, cu doua identitati si ambele la vedere? Daca una din ele ar ramane pe vecie ascunsa, e de inteles.

Multi incercam sa ne schimbam cursul soartei, iar renuntarea la un nume, pentru altul, care suna mai bine, e o delicata deviere de la destin. O domnisoara, care se numea Cracea, a fost ceruta de nevasta de un coleg de birou, un baiat de treaba, care se chema Cracanatu. M-au invitat la nunta, dar nu m-am dus. Aveam sentimentul ca detin un secret, in ce-i privea, si nu puteam sa li-l comunic. Era ceva de salvat in vietile lor, insa in ce consta necazul si cum trebuia evitat, nici eu nu stiam prea bine si nici ei nu-l constientizau. Daca oamenii care au primit de la parinti un nume care nu le pica deloc bine ar avea curajul sa si-l schimbe, poate ca si vietile lor ar fi altele.