Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un simpozion organizat ieri de Banca Nationala – avand ca tema 'Marea Criza Economica din 1929-1933“ – m-a dus din nou cu gandul la ceea ce spunea profesorul francez de origine romana Florin Aftalion in februarie 2008. Politicienii nu s-au schimbat prea mult in ultimii zeci de ani, 'ei cred ca multe probleme pot fi rezolvate pe termen scurt, crescand cantitatea de bani, ceea ce duce la inflatie“, iar apoi, cand lucrurile merg prost pentru ei, 'nu vor vedea consecintele nefaste ale politicilor lor, ci vor incerca sa controleze preturile“.
Ca e vorba despre pretul benzinei sau al imobilelor, tot control se numeste. Sustinerea pretului imobilelor in moneda locala coincide cu interesele politicienilor si ignora avertismentul lansat de fostul presedinte al Federal Reserve, Alan Greenspan, care spunea ca 'cea mai grava criza financiara de dupa al doilea razboi mondial' urmeaza sa se incheie 'abia dupa stabilizarea preturilor din sectorul imobiliar“.
Din pacate, tentativa de gestionare a procesului de corectie de catre guverne, care blocheaza procesul natural de ajustare antreprenoriala, nu va face decat sa prelungeasca criza. Iata de ce zicea Greenspan ca: '...Redresarea ar putea dura mai mult decat de obicei“.
Dar ia sa vedem ce s-a intamplat inainte de al doilea razboi mondial, la precedenta criza la fel de grava. Mai intai, in anii ’20 a avut loc o expansiunea neanticipata, masiva si repetata a creditului in incercarea de a se prelungi artificial 'boom“-ul unei economii ce trebuia sa intre in recesiune. Apoi, incepand cu 1930, s-a vazut o reactia etatista masiva a guvernului federal, care a incercat sa gestioneze el procesul de corectie. Iata ca istoria se repeta, dovedindu-se – asa cum postula Aftalion – ca politicienii n-au evoluat prea mult in ultimii 80 de ani...
Ca sa rezum, in anii premergatori crizei din 1929-1939 (e o iluzie ca Marea Depresie s-a incheiat in 1933 in conditiile unor rate ale somajului de 17%-19% in perioada 1938-1939), la fel ca in prima parte a anilor 2000, societatea de consum a venit cu gaselnita ca dezvoltarea poate fi sprijinita prin folosirea banilor din viitor, ignorand ca rezolvarea problemelor pe seama unei simple intorsaturi de condei – o emisiune de masa baneasca – va face ca pretul activelor sa urce de la simplu la dublu, fara ca aceasta crestere sa fie acoperita decat pe sfert cu bunuri si sevicii. In anii ’30, Fed a retras din circulatie banii noi introdusi anterior, iar pretul activelor (imobile si actiuni) s-a prabusit. La fel ar trebui sa se intample si acum, iar daca guvernele refuza totusi sa scoata de pe piata masa monetara excedentara, din cauza problemelor de lichiditate, atunci fie vor creste dobanzile, fie se va deprecia moneda, ca sa aiba acoperire masa baneasca emisa.
Din cate se observa se poate vorbi despre un esec clar al interventionismului statului, si nu de unul al pietei. Statul a fost acela care a alungit orizontul antreprenorial in prima jumatate a anilor 2000, iar acum tot el incearca sa plaseze sub controlul sau toate sferelor vietii economice, blocand procesul natural de corectie antreprenoriala si prelungind criza. In perioada interbelica, criza a durat 10 ani si a oferit prilejul celei mai mari expansiuni a statului pe timp de pace. Daca dorim cu orice pret sa incercam retete care duc pe termen lung la saracie, n-avem decat sa adoptam modelele birocratice europene.
