Crucea lui Geoana

Viata de partid e dura. Interesele partidului sunt totdeauna mai presus de orice interes personal al membrului de partid.

English version E aproape ca in armata: “Ordinul nu se discuta, ordinul se executa“. Lucrurile devin – daca pot forta usor limba romana – si mai imperative cand partidul are nevoie de ceva. Si cand nu are nevoie partidul de ceva?

PSD-ul a avut nevoie sa rezolve situatia de criza creata prin destituirea dnei Rodica Stanoiu din functia de ministru de Justitie. Desi era evident ca, indiferent de sprijinul acordat dnei Stanoiu de presedintele Ion Iliescu, premierul urma sa determine decizia la care s-a si ajuns, solutia inlocuirii nu a fost pregatita cum se cuvine. S-a recurs la promovarea unui tanar diplomat ca dl Cristian Diaconescu in postul ramas vacant dupa plecarea dnei Stanoiu. Pentru unii observatori ai scenei politice romanesti a fost vorba mai degraba de intreruperea temporara a carierei unui diplomat decat de o promovare nesperata acordata unui om pe care se intampla sa-l pretuiesc.

Tractiunea politica interna pe care o au “externistii“ este deseori neglijabila. Drept, nedrept, asta e realitatea. De aceea, candidatura surpriza a dlui Mircea Geoana la functia de primar general al Capitalei a fost interpretata de multi comentatori drept un alt imperativ de partid menit sa acopere o criza. S-a mizat pe prestigiul ministrului de Externe, creditat cu o serie de performante foarte bune.

Intrebarea ramane daca PSD chiar a sperat vreo clipa ca politetea si rigoarea dlui Geoana pot castiga pentru partid scaunul de primar al Bucurestilor. Greu de aflat raspunsul. In ce-l priveste, cred ca dl Geoana n-a devenit insomniac intrebandu-se: “Ce ma fac daca nu castig?“. Mai degraba cred ca intrebarea ce l-a haituit a fost: “Ce ma fac daca inving?“.

Nu este treaba mea ca cainez un candidat ori altul, dar intrebarea de principiu ramane – e intelept sa deturnezi viata unor profesionisti numai din cauza ca partidul e la ananghie? Si cum poate un partid puternic precum PSD sa nu gaseasca alti candidati pentru functia de ministru de Justitie ori de primar general al Capitalei spre a nu fi obligat sa recurga la asemenea artificii?

Presedintele Ion Iliescu este de parere ca dlui Mircea Geoana i-a prins bine experienta acestor alegeri, considerand infrangerea “O experienta utila pentru formarea unui om politic“. Dl Iliescu are dreptate, in sensul acelei ziceri care ne invata ca tot ce nu ne omoara ne intareste. Numai ca, folosite anapoda, unele metode de partid de a-si cali mai tinerele oteluri s-ar putea dovedi, pana la urma, nu tocmai eficiente. Iar cei supusi unor asemenea proceduri se pot trezi la un moment dat confundati cu serioase crize de identitate.

Inainte de alegeri, analisti politici viforosi incercau sa descifreze ce era in capul partidului si ce era in sufletul dlui Geoana. Dupa alegeri, aceiasi despicatori in patru ai incalcitului fir politic incercau sa inteleaga cum de s-a dovedit candidatul Mircea Geoana atat de neagresiv, atat de atipic in raport cu imaginea de-acum istorica a naravasului candidat roman.

Intre timp insa partidul daduse, fie si involuntar, raspunsul la aceste framantari analitice. Uitati-va cu atentie la fotografia de pe prima pagina. Realizand ca au montat afisul electoral sub o imensa reclama rosie de Johnny Walker, membrii unui Ku-Klux-Klan pesedist au tras o imensa cruce alba deasupra capului dlui Geoana. In felul acesta, s-a vazut clar de la Washington si Bruxelles ca, deocamdata, nu exista nici o sansa ca baronul Mischie sa preia portofoliul externelor romanesti.

Subliminalul de partid e la fel de surprinzator ca subconstientul individual.