Viata de partid e dura. Interesele partidului sunt totdeauna mai presus de orice interes personal al membrului de partid.
English version E aproape ca in armata: “Ordinul nu se discuta, ordinul se executa“. Lucrurile devin – daca pot forta usor limba romana – si mai imperative cand partidul are nevoie de ceva. Si cand nu are nevoie partidul de ceva?
Tractiunea politica interna pe care o au “externistii“ este deseori neglijabila. Drept, nedrept, asta e realitatea. De aceea, candidatura surpriza a dlui Mircea Geoana la functia de primar general al Capitalei a fost interpretata de multi comentatori drept un alt imperativ de partid menit sa acopere o criza. S-a mizat pe prestigiul ministrului de Externe, creditat cu o serie de performante foarte bune.
Intrebarea ramane daca PSD chiar a sperat vreo clipa ca politetea si rigoarea dlui Geoana pot castiga pentru partid scaunul de primar al Bucurestilor. Greu de aflat raspunsul. In ce-l priveste, cred ca dl Geoana n-a devenit insomniac intrebandu-se: “Ce ma fac daca nu castig?“. Mai degraba cred ca intrebarea ce l-a haituit a fost: “Ce ma fac daca inving?“.
Presedintele Ion Iliescu este de parere ca dlui Mircea Geoana i-a prins bine experienta acestor alegeri, considerand infrangerea “O experienta utila pentru formarea unui om politic“. Dl Iliescu are dreptate, in sensul acelei ziceri care ne invata ca tot ce nu ne omoara ne intareste. Numai ca, folosite anapoda, unele metode de partid de a-si cali mai tinerele oteluri s-ar putea dovedi, pana la urma, nu tocmai eficiente. Iar cei supusi unor asemenea proceduri se pot trezi la un moment dat confundati cu serioase crize de identitate.
Inainte de alegeri, analisti politici viforosi incercau sa descifreze ce era in capul partidului si ce era in sufletul dlui Geoana. Dupa alegeri, aceiasi despicatori in patru ai incalcitului fir politic incercau sa inteleaga cum de s-a dovedit candidatul Mircea Geoana atat de neagresiv, atat de atipic in raport cu imaginea de-acum istorica a naravasului candidat roman.
Subliminalul de partid e la fel de surprinzator ca subconstientul individual.