x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu pantalonii-n vine

0
Autor: Lucian Avramescu 15 Aug 2011 - 21:00
Cu pantalonii-n vine


Duminica s-a nimerit ziua mea. Vi­zi­te, asteptate si neasteptate, telefoane, me­saje de la prieteni care nu m-au ui­tat. Le multumesc tuturor. Azi, luni, cand trebuie sa scriu pentru Jurnalul Na­tional, m-am trezit mahmur. Ce­randu-mi iertare cititorilor, reiau, de pe site-ul A.M. Press, un pamflet pe care l-am scris joi si care nadajduiesc ca nu s-a perimat. Iata-l:

Consemnat la Sangeru, intre pietrele mele cioplite de tarani, n-am alta sansa sa ma conectez la evenimentele lumii decat prin televizor. Mai sun la redactie, mai discut telefonic sau direct cu cate-un informat, dar grosul stirilor ramane atarnat de dracia cu imagini miscacioase din odaie. Miercuri de dimineata butonez jucaria vorbitoare. Un individ e cocotat pe un stalp, in fata Cotroceni­lor. Si-a petrecut peste gat un streang si agita un pistol care, citez, 'poate pune in pericol viata ce­ta­te­nilor'. Sunt adusi psihologi, apoi psi­hi­atri care comenteaza. Sunt numite boli. Barbati sobri, culti in cap, avan­seaza nume sofisticate de suferinte ale scafarliei masurate stiintific. E limpede ca avem de a face cu un nebun. Nebunul, aflu de pe un alt canal, s-a mai suit o data pe un stalp, tot la Cotroceni, si a stat acolo tinand discursuri plicticoase despre dreptate, justitie, bla, bla, vreo sapte ceasuri.

In parcul central din Londra sunt niste mici socluri pe care se poate cocota oricine doreste sa cu­van­teze. Poti injura guvernul, proba­bil si pe regina, poti sa acuzi, sa pro­clami, sa zici ce-ti trece prin bila. Uneori oratorii au ascultatori, alteori vor­besc doar cu gazonul, gazon en­gle­zesc care a auzit, in existenta lui ierboasa de sute de ani, destule. Cica nu toti cei care cuvanteaza in Hyde Park ar fi nebuni, printre ei strecurandu-se si oameni zdraveni, care-si varsa astfel naduful. Al nostru are insa diagnosticul deja stabilit. Fara dubii. Locul lui e la balamuc, zice fara ezitare un doct. E un farsor, isi da cu parerea, pe alt program, o doamna cu sacosa. Sa fie amendat sau bagat la puscarie. De altfel azi am si aflat ca individul a fost amendat sanatos pentru 'tulburarea linistei publice'.

Care liniste publica? N-am prea intalnit decat neliniste publica. Poate a fost sanctionat pentru nelinistirea nelinistei publice! Ma rog! Cert e ca individul a primit ce merita. fii fiindca la noi totul, inclusiv protestele, miros a bascalie si miticism, iata ca si me­todele politienesti de domolire a raz­vra­titilor, nebuni sau zdraveni, sunt de aceeasi sorginte. Unuia dintre marii politisti, sau marii psihologi sau marii psihiatri, sau poate unui con­silier de la Cotroceni, ca tot are bi­roul peste drum, i-a venit ideea de a-l domoli pe protestatar si a-l da jos de pe stalp administrandu-i, in ceaiul cu care l-a imbiat oficialitatea, laxati­ve. Cuprins de pantecarita, in pra­gul de a se slobozi in nadragi, ama­ra­tul a primit salvatoare invitatia de a se da jos. Jos se afla, in arest, un clo­set, visul ori­carui chinuit la sfincterul po­­po­ne­­tei. A uitat ca i se luase lo­cu­inta, n-a mai vrut sa vina presedintele, n-a mai ce­rut decat libertatea de a se caca. Pro­­testul lui s-a sfarsit in hohote de ras. Ai vrut casa? Na, ti-am dat un clo­­set si pari gata sa pupi mana celor care te-au salvat de umilinta de a face pe tine suit in copac, expus vazului natiunii.

Dupa ce am ras si eu binisor, m-a apucat tristetea. Dar daca amaratului ala i-a ajuns cutitul la os? Daca i s-a facut, grosier si scarbos, cum se petrece adesea la noi, o nedreptate? Daca chiar merita acea locuinta sociala care i s-a luat? Niciunul, cel putin pana la ora la care m-am mai uitat eu la televizor, din colegii mei de presa, nici cei de la redactia pe care o conduc, nu s-a ostenit sa afle amanunte din viata acelui om. De ce nu si-a facut relatii, de ce n-a dat spa­ga, nu stie ca in Romania doar asa se rezolva lucrurile? – intreaba intrigata o trecatoare intervievata de re­porter. Pai daca amaratul asta, ca ata­tia alti amarati, n-are relatii sau n-are pur si simplu stiinta relatiilor? Daca n-are de unde da spaga? Sau poa­te ca, prin accident, e un indivit na­s­cut din greseala in Romania, cu in­fir­mitatea de a refuza moral spaga? Cum sa te injosesti dand spaga unor amploaiati care-s platiti sa te ajute, sa fie la dispozitia nevoilor tale, uneori legitime, de cetatean?

Nu stiu daca nebunul e nebun. Bascalia tratarii cu laxative a unui protest mi se pare, dezbracata de ten­tatia amuzamentului, de un cinism tragic. Daca, prin absurd, va iesi lu­mea in strada sau in fata Cotroceni­lor, ca tot s-a suit 'nebunul' pe stalp aco­lo, daca – ceea ce eu nu cred – va fi vreo revolta a maselor si ele nu pot fi convinse cu bastonul sa plece acasa, avem solutia laxativelor. Un gaz laxa­tiv, slobozit din elicopter si poporul va pleca iute, cu pantalonii in vine, aca­sa, lasand puterea sa-si faca li­nis­ti­ta treaba ei. Altfel de treaba, fireste. Treaba mare, mare si patriotica.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   lucian avramescu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de