Cultul de ieri şi incultul de azi

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

O prejudecată foarte răspândită, cum e aceea că astăzi lumea nu mai citeşte ca altădată, e deopotrivă motivată şi întristătoare, dar şi nerelevantă pentru ce vrea să dovedească ea mai departe. Ea vrea să dovedească un declin intelectual irecuperabil. Altele sunt însă pricinile pentru care ar trebui să fim îngrijoraţi. Când spunem "ca altădată", ignorăm faptul că românul e o artă nouă, modernă am putea spune, şi că cititul cărţilor a devenit o îndeletnicire populară doar de un secol şi jumătate, de când tiparul s-a ieftinit atât de mult, încât şi săracii şi-au permis să cumpere abecedare. Pierdem din vedere şi realitatea că imaginea intens multiplicată prin tipar şi mai apoi televiziunea ne învaţă adesea, mai bine decât cărţile, istoria, geografia, religia şi altele. Că nu mai se citeşte proză şi poezie ca altădată e oarecum adevărat. Dar cine a decis că literatura de ficţiune trebuie să aibă prioritate, într-un ev în care ştiinţele au revoluţionat viaţa şi încă într-un chip care până nu de mult era de domeniul prozei fantastice? Au decis asta literaţii.

Problema nu e că se citeşte mai puţin literatură, ci, dimpotrivă, prea multă şi nu dinspre partea care ameliorează spiritul. Se scriu, se tipăresc şi se difuzează în regim planetar prea multe fabricaţii literare. Cine se ţine la curent cu piaţa romanelor "traduse în 40 de ţări" şi copleşite de elogiile unor critici, la fel de elocvenţi în reclamele la detergenţi şi sulimanuri ca şi la poveştile de amor dintre vedetele de televiziune şi topmodele, nu înseamnă că citeşte. Consumă, pur şi simplu, nişte texte produse pe bandă rulantă, texte care dau un gen de dependenţă tot atât de periculoasă ca aceea a drogurilor.

Trebuie să acceptăm faptul că relaţia cu ficţiunea a suferit mutaţii, pe care ar trebui să le numim genetice. Trebuie să ai mult timp de pierdut ca să duci până la capăt lăbărţatele naraţiuni, în aproape toate privinţele clasate stilistic, ale unui Sadoveanu. Poate că tinerii care devin scriitori, ziarişti şi oameni de cultură vor găsi argumente pentru cunoaşterea întregii istorii a literaturii române, dar şi ei vor fi extrem de critici, pentru că integrarea noastră în Europa şi a Europei în România modifică radical toate criteriile de valoare. Prin raportare la universal, totul e altfel. Călătoriile sunt adevărate facultăţi, contactele cu alte lumi înseamnă deschideri culturale. Un incult de azi poate fi mult mai edificat, în ce priveşte viaţa, decât un cult de ieri. Ceea ce numim incultura tineretului e, în esenţă, un alt tip de cultură. Cultura computerului, oricât de vehement e condamnată de mulţi vârstnici şi de părinţii copiilor dedaţi cu totul digitalului, nu diferă prea mult de a copiilor de odinioară, care se ascundeau prin poduri ca să citească orice. Nu se citeşte mai puţin, ci altfel, se citesc alte texte cu alte scopuri şi nu în general, ci direcţionat. Vechiul dicton trebuie reconsiderat: Citim sau nu citim, dar de învăţat trebuie să învăţăm!