Cum am petrecut de cutremur

Nu-i deloc recomandabil sa glumesti pe seama cutremurului, fiindca s-ar putea sa se supere si sa se intoarca. Totusi, dupa un cutremur suportabil, oamenii simt acelasi indemn spre luarea in seama ca atunci cand povestesc cum au petrecut de Revelion sau de 1 mai. Daca n-ai sti ce-i cutremurul, ai putea gandi ca e o festivitate mondena cu surprize tragi-comice. Mai ales ca toate relatarile incep la fel: unde l-a prins pe povestitor cutremurul.

Lumea mai rade si de frica. Eram in spital si ma chinuiam de mai multe zile sa lepad o piatra mica si uracioasa de la rinichi, noaptea colindam in nestire un coridor de la un capat la celalalt, ca sa marginalizez cumva durerea, cand, dintr-un salon, a tasnit un bolnav topaind si razand bezmetic ca dupa un banc bun, din acelea care te tavalesc pe jos de placere. Omul s-a repezit la prima persoana care i-a iesit in cale - adica la mine - si m-a imbratisat hohotind: "Gata, nu mai mor! Mi-a zis doctorul ca nu mai mor!".

Cei pe care cutremurul i-a prins la toaleta sunt mai rezervati cu marturisirile, deoarece precizarile privind locul si activitatea strica efectul, tot asa cum copacii ne impiedica sa vedem padurea. Eu, spre exemplu, de cutremur ma gaseam chiar pe veceu, intr-unul din acele momente pentru care nici macar Tolstoi n-ar sti sa gaseasca o formula narativa decenta spre a-l istorisi. Prima reactie a ascultatorilor, cand mi-a venit randul sa spun cum am petrecut de cutremur si am zis ca tocmai ma aflam pe veceu, a fost una de amicala stupoare. Ca la o gafa, venind de acolo de unde se asteptau mai putin. Ca si cum trivializam un contract social cu accente patetice si legendare. Pe unul cutremurul l-a prins cand tocmai urca in pat sa se culce, pe altul cand tocmai se uita la un film, pe al treilea cand tocmai visa ca se plimba cu barca. Acest "tocmai", care apare in mai toate povestirile despre primele zgaltaituri, vrea sa spuna ca orice cutremur, demn de a fi comentat, trebuie sa aiba ceva dintr-un destin. Ori ca tot ce se intampla in timpul cutremurului capata o lucire din aureola personalizata a soartei. Poti sa spui: tocmai citeam o carte, tocmai ma scarpinam in cap, tocmai ma gandeam la viitorul Romaniei, tocmai ma uitam la tavan si-mi ziceam c-ar trebui varuit, tocmai nu faceam nimic deosebit. Si totul devine suficient de atatator ca sa fie ascultat cu emotie de cei din jur. Dar daca spui: tocmai luptam cu stomacul meu pe veceu, te-ai descalificat definitiv ca participant la cutremur.

Pur si simplu nu esti demn de a juca un rol de figurant principal in eveniment.