x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum aş vrea să fie Dumnezeu

Cum aş vrea să fie Dumnezeu

de Daniela Dumitrescu    |    31 Ian 2010   •   00:00
Cum aş vrea să fie Dumnezeu
Sursa foto: /stockxpertcom

De fiecare dată când mă gândesc la El, îmi dau seama că există o diferenţă între cum Îl percep eu şi cum aş vrea de fapt să fie. Cum cred că e? Ce am fost învăţată să ştiu despre El, ce experienţe am, ce îmi spun sentimentele mele, ce îmi spune raţiunea...?



Iar pe de altă parte, cum aş vrea să Îl simt? Cum mi-ar plăcea să fie Dumnezeu ca să mă simt iubită, fericită şi în pace?

La asta m-am gândit azi, când am început să aştern pe hârtie dorinţele mele...

Şi aşa am aflat că mi-aş dori ca Dumnezeu...

· să fie cel mai răbdător, mai iubitor şi mai înţelegător părinte, cea mai echilibrantă energie posibilă existentă în Univers, plină de compasiune şi bucurie, modelul real al iubirii necondiţionate!


· să îmi ofere mereu protecţie, oriunde aş fi, orice aş face, orice aş gândi... să îmi trimită îngerii să mă ajute la fiecare pas şi persoanele cele mai potrivite la locul şi momentul potrivite!


· să ştiu că totul e un miracol, că fiecare zi e un cadou de la El, pe care abia aştept să îl deschid, ca un copil, fremătând de bucurie şi curiozitate, fiindcă ştiu că tot ce primesc de la El e absolut magnific!


· să mă simt iubită de El indiferent ce aleg, ce spun şi ce fac, indiferent dacă ceilalţi sunt de acord cu mine sau nu; să privesc fiecare decizie cu încrederea că a fost cea mai bună pentru mine, ştiind că El veghează asupra mea şi triază mereu binele de rău


· să  simt, de câte ori mă gândesc la El, că sunt una cu lumea Lui, pace şi bucurie deopotrivă, optimism incurabil şi încredere completă!


· să mă pot privi mereu ca pe o Creaţie remarcabilă a mâinilor Sale, dotată de El cu cele mai extraordinare puteri de a reuşi şi de a crea la rândul meu, cu cel mai minunat destin, menit să îmi aducă mie şi celorlalţi o infinită bucurie! Pentru ca bucuria mea să fie bucuria Lui!


· Să mă pot încrede în El aşa cum nu am crezut vreodată că e posibil să te încrezi în cineva; să vibrez de emoţie la gândul că El mă ocroteşte orice aş face, orice formă fizică aş avea, oriunde aş fi...


· Să  fie etern, vast şi complet, toate în acelaşi timp, ca să poată cuprinde totul, ceea ce este şi ceea ce nu este, ca nimic să nu fie altceva decât El... ca eu să fiu eternă prin El... şi vastă... şi completă, asemeni Lui


· Să îmi fie mereu alături, mereu prezent cu mine, în mine, în afara mea, în tot ce mi se întâmplă... în fiecare gând al meu... ca să mă pot elibera de orice teamă, să pot absoarbe viaţa aşa cum e şi să o celebrez în fiecare clipă


· să mă încurajeze în momentele grele, la fiecare pas pe care îl fac


· să mă aştepte cu dragoste până când sunt pregătită să urc pe următoarea treaptă a vieţii mele, să las în urmă trecutul şi să privesc viitorul fără griji


· să se lupte pentru mine, copilul Său, să simt suflarea Sa lângă mine, ocrotitoare, pentru a creşte în mine nevoia arzătoare şi profundă de a fi una cu El şi în trup şi în minte, nu numai în spirit...


· să nu se sature niciodată privindu-mă cum trăiesc, ce mă încântă şi ce mă coboară, pentru că sunt Creaţia Sa perfectă... oriunde aş fi şi orice aş face...


· să îmi vindece inima rănită de câte ori mintea mea uită că sunt fiica Lui şi că pot face alegeri din dragoste pentru mine...


· să Îi placă viaţa trăită prin mine, sub toate formele ei, pentru că Viaţa e numele Său complet


n să fie fericit când eu sunt fericită şi să mă împingă mereu către şi mai mult bine, indiferent de credinţele mele oarbe...

· să mă simt purtată în braţe de El şi protejată în cele mai secrete colţuri ale inimii mele, ştiind că totul e bine aşa cum e...


Acestea şi încă multe altele mi le-aş dori, dacă ar fi să vorbesc despre Dumnezeu, aşa cum aş vrea eu să fie...

Dar cine poate spune că El nu e chiar aşa cum l-am descris?

Dacă cumva El face toate astea şi chiar mai mult decât atât?
Nu ar fi minunat?

×
Subiecte în articol: ceva de suflet